O nouă dronă, reperată lângă baza Mihail Kogălniceanu / Comisie de cercetare constituită la nivelul unității militare

sursa foto: Pexels
sursa foto: Pexels

O nouă dronă a fost reperată miercuri seara lângă baza Mihail Kogălniceanu, după ce alte trei au fost identificate în noaptea de luni, anunță Forțele Aeriene.

“Miercuri, 17 aprilie, în intervalul 20.54 – 21.51, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, a raportat prezența în aer, într-o zonă aflată la aproximativ 4 -5 km N-NV de turnul de control al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, la nord de localitatea Mihail Kogălniceanu, a unui sistem aerian fără pilot, cel mai probabil de natură comercială, care a evoluat cu viteze mici și la înălțimi reduse.

Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menținere a siguranței în spațiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situație. Situația produsă nu a impus aplicarea contramăsurilor de tip război electronic”, se arată în comunicatul citat.

Comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege. De asemenea, la nivelul unității militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de șeful de stat major al Bazei 57 Aeriană, mai precizează sursa citată.

Forțele Aeriene au anunțat, marți, că trei drone fără pilot au fost reperate luni noaptea în zona bazei de la Mihail Kogălniceanu, precizând că cel mai probabil erau comerciale. Au fost aplicate contramăsuri de tip război electronic și a fost sesizat Parchetul Militar.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.