
„Apelăm foarte des la soția domnului Comănescu de la GSP”
Una dintre prioritățile Marianei Gâju, primarul comunei Cumpăna, este reprezentată de acțiunile uma-nitare prin care încearcă să aducă zâmbetul și să redea speranța familiilor nevoiașe din localitate. Cea mai recentă activitate de acest gen a avut loc pe 28 mai a.c. și a constat în inaugurarea și vizitarea noului sediu al cantinei sociale din Cumpăna, care funcționează în curtea Bisericii „Sfânta Cuvioasa Paraschiva”. Zilnic, 80 de copii care provin din familii nevoiașe servesc masa în cadrul cantinei. Singura condiție este ca micuții să nu abandoneze școala. Proiectul a fost rea-lizat în parteneriat cu Fundația World Vision România și, desigur, cu ajutorul oamenilor de bună credință care sponsorizează astfel de activități. În discursul de mulțumire, primarul Mariana Gâju a ținut să-i mulțumească în mod deosebit soției lui Gabriel Comănescu, șeful companiei Grup Servicii Petroliere: „Localnicii din Cumpăna îi mulțumesc soției domnului Comănescu, care este verișoara preotului paroh din Cumpăna, și la care am apelat de fiecare dată. Tot de fiecare dată, această doamnă cu suflet mare ne-a fost alături. Nu putem decât să ne înclinăm și să fim recunoscători unor oameni precum dumneaei”, a declarat Mariana Gâju.

Edilul și-a amintit, de asemenea, cum se chinuia, alături de alți prieteni ai comunei să pună pe picioare cantina: „Unul aducea de-acasă frigiderul, altul aducea aragazul, altcineva venea cu oalele și tot așa, dragii mei, am reușit să facem cantina să funcționeze și azi, să fie un motiv de bucurie și de liniște pentru copiii nevoiași din localitatea Cumpăna, care trebuie să fie hrăniți ca să poată învăța. Pentru că ei reprezintă viitorul nostru!”. La eveniment au mai fost alături de localnicii din Cumpăna și oaspeți de seamă precum Laurențiu Gherman, viceconsul în cadrul Consulatului General al Federației Ruse la Constanța, Elena Frîncu (care nu mai are nevoie de nicio prezentare) și directorul Dedeman, filiala Constanța.
- VIDEO Un fost ofițer rus spune că și-a văzut superiorii cum torturau prizonieri ucraineni și îi amenințau cu violența sexuală: ”Ne putea împușca, nu ne puteam opune. Umbla beat tot timpul”/ Konstantin Yefremov cere azil în SUA după ce ar fi refuzat să se întoarcă pe front - 3 februarie 2023
- Victor Pițurcă, primele declarații în scandalul măștilor pentru MApN: ”Pițurcă n-o să dea niciodată în gât/ E o problemă că am fost în biroul cuiva?/ Eu am cumpărat fosta firmă de armament de la Filiași și credeam că pot face o afacere în sensul ăsta/ Un mare, mare abuz” - 1 februarie 2023
- Harta corupției la nivel mondial: România, la mijlocul clasamentului, iar Ungaria a devansat Bulgaria, fiind considerată cea mai coruptă din UE - 31 ianuarie 2023