Cea de a doua ediție a Maratonului Internațional de Canoe Ivan Patzaichin va avea loc, de vineri până duminică, la Tulcea, transmite Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 într-un comunicat de presă.
Peste 150 de atleți vor partcipa la probele de caiac, canoe și stand-up paddle (SUP) organizate pe traseul de 46 de kilometri dintre Tulcea și Mila 23, denumit și „Delta lui Ivan” se mai arată în comunicatul citat.

- „Traseul de ecoturism „Delta lui Ivan” este, deocamdată, singurul de acest fel acreditat de ARBDD, iar organizatorii speră ca acest tip de experiențe să convingă autoritățile, operatorii din turism și întreaga comunitate de afaceri, precum și comunitățile locale și turiștii să contribuie la încurajarea turismului responsabil în Deltă”, se arată în sursa citată.
Întrecerea are două categorii – Elite și Loisir, adaugă organizatorii
- ELITE: sportivi de performanță și alți concurenți ce au ales să se înscrie în această
categorie vor parcurge traseul într-o singură zi;
- LOISIR: Dedicată amatorilor, care au posibilitatea să parcurgă traseul în două zile și vor putea campa într-un punct de înnoptare amenajat pe traseu, în zona Pantelei;
„Maratonul marchează debutul sezonului turistic în regiune și transformă, pentru câteva zile, Dunărea într-un spațiu de întâlnire între sportivi, comunități și natură. Este un act de memorie vie și modul nostru de a onora povestea sportivului și omului Ivan Patzaichin. Competiția îi poartă numele, dar îi duce mai departe preocuparea pentru natura și bunăstarea Deltei, pentru că nu este doar o confruntare sportivă, ci și un model de turism sustenabil, care îmbină protecția mediului, educația ecologică, valorificarea patrimoniului natural și cultural și dezvoltarea unor infrastructuri inovative, adaptate Deltei„, adaugă Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
În acest sens, evenimentul include și lansarea unei aplicații pentru ghidaj și monitorizarea traseelor și este unul din pașii de implementare a proiectului european 5G Connect Danube Delta, prin care asociația și partenerii săi „aduc și integrează în Delta Dunării infrastructură 5G și soluții digitale pentru turism lent, educație, telemedicină și monitorizare de mediu”, dintre care unele vor fi demonstrate pe traseu.
Evenimentul este deschis publicului larg, iar spectatorii pot lua parte la următoarele momente:
Vineri
- 18:30 – lansarea volumului „Mila lui Dumnezeu – Cine a fost Ivan
Patzaichin?”, de Sorin Trâncă, publicat la editura Pilot Books (2025) – în prezența
autorului și a familiei Patzaichin. - 19:00 deschiderea oficială a Maratonului
Sâmbătă
- 08:00 START oficial ziua 1 (participanții la categoriile ELITE și LOISIR)
- 18:30 – Premierea câștigătorilor categoriei ELITE
Pentru mai multe detalii despre maraton și alte activități dedicate lui Ivan Patzaichin, citește și:
- „Film biografic despre Ivan Patzaichin, campionul tulcean la canoe, lansat de TVR și Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23„
- „Maratonul Internațional de Canoe Ivan Patzaichin se desfășoară pe traseul Tulcea – Mila 23, în perioada 23-25 mai”
- „Festivalul „Ivan Patzaichin”, pe noua Faleză din Tulcea, în perioada 8 – 12 septembrie/ Evenimentul va începe cu inaugurarea memorialului dedicat marelui campion„
Cine a fost Ivan Patzaichin
În cei peste 17 ani dedicați sportului de performanță, canoistul Ivan Patzaichin aa participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice (Mexic – 1968, Munchen – 1972, Montréal – 1972, Moscova – 1980, Los Angeles – 1984) și este deținătorul a 4 medalii de aur și 3 de argint. A luat parte la 11 campionate mondiale, câștigând 22 de medalii, dintre care 8 de aur, 4 de argint și 10 de bronz. Participarea la singura ediție a Campionatelor Europene (1969 – Moscova) i-a adăugat în palmares încă o medalie de aur. De asemenea, deține peste 40 de titluri de Campion național, balcanic și al regatelor internaționale,
Născut în Mila 23, un sat din Delta Dunării, la 26 noiembrie 1949, a intrat în istorie drept “Campionul cu pagaia ruptă”, după JO de la Munchen, din 1972, și a încercat, pe tot parcursul vieții, să păstreze Delta copilăriei așa cum o știa el, sălbatică și plină de viață.
Pentru mai multe detalii, citește și:
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





