Mai avem nevoie de această Rusie imperialistă? Noul cordon sanitar și de ce nu va câștiga Putin acest război

• Ultimul război pe care Rusia l-a câștigat împotriva unei Mari Puteri a avut loc în 1877-1878. Atunci, ajutată de armatele române, trupele țariste au înfrânt Imperiul Otoman, în declin la acea vreme.
• De aproape 150 de ani, Rusia s-a impus în sistemul de relații internaționale, ca putere învingătoare, doar în alianță cu Occidentul. Ultima dată, în Al Doilea Război Mondial.
• Înfrângerea URSS în Războiul Rece, în fața SUA, a provocat dezmembrarea imperiului sovietic, în 1991.
• Agresiunea împotriva Ucrainei, declanșată în 22 februarie 2022, a relevat un fapt incontestabil: toate fostele posesiuni rusești din Europa, astăzi state independente și democratice (Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Republica Moldova) sunt în fruntea mișcării de susținere a statului ucrainean și a poporului din Ucraina.
• Dacă nu reușește să câștige singură războaie împotriva Marilor Puteri și toate fostele posesiuni îi sunt ostile, câtă nevoie mai este de Rusia acum?

Care este soarta Ucrainei? Să învingă Rusia

Ultimul război pe care Rusia l-a câștigat singură împotriva unei Mari Puteri a avut loc în 1877-1878.

Atunci, ajutată de trupele române, armata țaristă a reușit o victorie în Balcani, în urma căreia state precum România, Serbia, Muntenegru au obținut recunoașterea independenței. La începutul secolului al XX-lea, Rusia a fost învinsă de Japonia (1904-1905) iar în Primul Război Mondial, aliat cu Marea Britanie și Franța, Imperiul rus a devenit inutil geopolitic, militar și strategic după ce s-a prăbușit, în 1917. Lenin și Stalin au continuat politicile de expansiune și agresiune asupra vecinilor. În războiul dintre URSS și Finlanda (1939-1940), Kremlinul a suferit înfrângeri în fața bravilor apărători finlandezi și numai disproporția enormă dintre cele două armate a făcut ca Moscova să obțină un tratat de pace avantajos. Al Doilea Război Mondial a însemnat victoria unei alianțe între S.U.A. și Marea Britanie, căreia i s-a alăturat, din 1941, și URSS. Aceasta după ce, la 23 august 1939, între Stalin și Hitler s-a semnat un pact, al cărui Protocol adițional secret a marcat ocuparea de către sovietici a jumătății răsăritene a Poloniei, a Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Basarabiei și Nordului Bucovinei.

Victoria din 1945 nu a fost sovietică, ci Aliată.

Fără sprijinul tehnicii militare americane, a ajutoarelor alimentare, medicale, de tehnologie venite dinspre SUA, Armata Roșie a lui Stalin nu este sigur cât ar mai fi rezistat în fața trupelor lui Hitler. Câtă putere militară avea URSS la acea vreme o dovedește faptul că, în perioada 22 iunie- 6 decembrie 1941, armatele naziste au înaintat până la periferiile Moscovei. Amintirea ocupațiilor rusești și sovietice era atât de traumatizantă încât în toate statele și teritoriile din URSS invadate de Germania lui Hitler (Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina, Bielorusia) au existat armate și comunități civile care au pactizat cu naziștii. Un diavol a fost ales pentru a nu se reveni într-un Infern.

Războiul Rece, confruntarea geopolitică dintre URSS și SUA din perioada 1945-1991, a fost pierdut de Moscova, chiar dacă, la un moment dat, aproape jumătate de planetă se afla sub influența Kremlinului. Înfrângerea a marcat dizolvarea imperiului sovietic, la sfârșitul anului 1991, și apariția de state independente în Europa și Asia Centrală pe ruinele vechii închisori ideologice comuniste.

Dacă Rusia nu a mai câștigat un război singură, în fața unei Mari Puteri, de aproape 150 de ani, putem conta pe o victorie a Occidentului acum, în apărarea independenței, existenței și suveranității Ucrainei?

Ucraina va învinge Rusia.

Prin această victorie, relațiile dintre state în Europa și Asia Centrală se vor reașeza. Nu este sigur că actuala Federație Rusă va supraviețui unei înfrângeri și morții președintelui Vladimir Putin. Este puțin probabil ca regimurile susținute de Rusia, precum cel din Siria de exemplu, să supraviețuiască înfrângerii militare. Cum este greu de crezut că dictatura din Iran sau regimul comunist din R.P. Chineză vor continua netulburate să evolueze după ce condițiile încheierii păcii vor fi impuse Kremlinului. Cel mai important, după înfrângerea și, poate, dezmembrarea Rusiei, este că statele din Europa Centrală, de Nord-Est și din Asia Centrală vor avea un răgaz geopolitic pașnic la frontierele lor cu acest ultim și primitiv imperiu.

Mai este nevoie de Rusia în viitor?

Până acum, în istoria modernă, nu există nici măcar un singur caz de război în care o dictatură să fi înfrânt o democrație pe termen lung.

În Al Doilea Război Mondial, Germania lui Hitler, Uniunea Sovietică a lui Stalin și aliații lor totalitari au înfrânt și ocupat state libere și democrate din Europa. Dar această situație a durat câțiva ani, pentru că regimurile de la Berlin și Moscova nu aveau modele de oferit vreuneia dintre societățile și țările subjugate. Dacă Germaniei, după 1945, i s-a impus denazificarea inclusiv la nivelul cetățeanului obișnuit, URSS și, apoi, Federația Rusă, au eludat justiția internațională. Niciun oficial de la Moscova, în frunte cu Stalin, nu a fost judecat pentru crime de război în perioada 1939-1945 în statele ocupate.

Astăzi, frontul în sprijinul Ucrainei este compus din statele ocupate în trecut de Imperiul Rus, apoi de URSS. Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda dau tonul sprijinului pentru victoria ucraineană. Rusia a devenit vulnerabilă nu doar în fostele ei posesiuni europene ci și în Asia Centrală, acolo unde competiția cu R.P. Chineză este acerbă. Kazahstan propune un model de tranziție de la un regim opac și apropiat Kremlinului la o țară care să introducă reforme liberale, nemaiîntâlnite în regiunea în care este așezată. Alte state, precum Uzbekistan, Kârgâzstan sau Tadjikistan, au păstrat până acum rezervă față de agresiunea rusă în Ucraina și nu au dat semne că ar dori să sprijine acțiunile președintelui Vladimir Putin.

Societatea rusă, în cea mai mare parte a ei, nu este racordată la marile idei modernizatoare europene și occidentale și nu are empatie față de valorile acestora. Acest lucru se explică prin evoluția istorică a Rusiei, un stat în care permanent a existat în paralel și fără nicio conexiune o lume a oamenilor obișnuiți (societății în ansamblu) și una a administrației statului. În Rusia, de la fondarea Imperiului, acum patru secole, omul și statul nu au avut și nu au obiective comune iar societatea nu a reacționat aproape niciodată la instrumentele discreționare de conducere ale statului. Așa a fost în istoria Imperiului rus (până în 1917), în timpul URSS (până în 1991) și la fel se întâmplă de când Vladimir Putin a preluat puterea (1999).

Democrația este o organizare politică necunoscută Rusiei.

Niciodată în istoria Rusiei nu au existat regimuri libere, alegeri transparente, separația corectă a puterilor statului. Cele două momente de liberalizare care au existat în secolul al XX-lea (martie-octombrie 1917 și anii 1990) au fost prea palide, prea scurte și incapabile să modifice mentalitățile sociale și nu au conturat curente de gândire anti-imperiale.

Cele mai multe narațiuni cuprind aserțiunea că Vladimir Putin și liderii de la Kremlin ar fi de vină pentru ororile din Ucraina. Și, desigur, că cea mai mare parte a rușilor de rând nu ar trebui implicată în condamnare.

Astăzi, Rusia nu gândește ca un stat ci asemenea unui imperiu care are menirea de a aduna cât mai multe teritorii și cât mai multă putere. Iar locuitorii ei sunt, în bună măsură, fideli acestei idei. Există explicații în legătură cu lipsa opoziției în Rusia la războiul declanșat în Ucraina. Unde sunt, însă, argumente pentru comunitățile de sute de mii de ruși liberi, tineri și bine situați material care s-au refugiat în Armenia, Georgia, Serbia, Kazahstan și în state europene și americane? Nu a existat nici măcar o singură manifestare de protest a rușilor așezați aici, vreme de un an, față de atrocitățile Moscovei pe teritoriul ucrainean. Mihail Hodorkovski, un fost oligarh apropiat lui Putin, condamnat la 10 ani de închisoare pentru un conflict cu liderul de la Kremlin, definea simplu această situație: între a merge la închisoare pentru un protest și uciderea unui ucrainean nevinovat, rușii au ales să omoare. Iar în afara Rusiei, acei ruși exilați gândesc și acționează la fel cu congenerii din țară.

Nivelul moral al soldaților ruși mobilizați nu le permite să vadă dileme.

Distrugerea cu bună știință a teatrului din Mariupol (cu sute de copii refugiați acolo), violurile și omorurile din Bucea, acțiunile Grupului Wagner sunt doar câteva dintre acțiunile provocate de soldați ai Federației Ruse care au ajuns în Ucraina. Această realitate este în bună măsură frontiera care separă Occidentul și de Rusia și oamenii ei.

Acțiunea rușilor obișnuiți în Ucraina invită la soluția unei despărțiri de Rusia.

Nu se va întâmpla nicio tragedie: istoria ultimelor patru secole a cunoscut perioade în care Imperiul rus a fost exilat din lumea europeană și, atunci, parcă lucrurile au mers mai bine pentru vecini. Unirea Moldovei cu Țara Românească (la 24 ianuarie 1859) a avut loc la doar câțiva ani după înfrângerea Rusiei în primul Război al Crimeii (1853-1856). Până la revenirea Imperiului țarilor la masa Marilor Puteri (1877-1878), România devenise un stat constituțional, liber și cu o monarhie ereditară. Dispariția Imperiului rus, în 1917, și cordonul sanitar impus noii Rusii bolșevice de către Europa a avut drept urmare apariția unor state independente: Polonia, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia, Armenia, Georgia, Azerbaidjan. Unirea Basarabiei cu România, în martie 1918, nu ar fi avut loc dacă Imperiul rus nu ar murit și dacă hoitul lui nu ar fi provocat atâta oroare.

Viitorul nostru fără Rusia

Oricât de multă durere provoacă Ucrainei acum conflictul, Rusia nu va câștiga acest război.

Coaliția celor mai dezvoltate și libere state din lume se află în tabăra opusă Kremlinului. Modelul rusesc de organizare instituțională nu atrage nicio societate, nicio forță politică sau civică. Milioane de oameni din statele baltice, Polonia, Finlanda, România, din statele Europei Centrale și de Sud-Est, ale Asiei Centrale și Caucazului au fost uciși, deportați sau încarcerați în secolele de dominație rusă și sovietică. Ar fi nevoie de o valorizare a acestei memorii traumatice la nivel mondial pentru a completa crimele de război de care Rusia s-a sustras după Al Doilea Război Mondial și după înfrângerea în Războiul Rece.

Ordinea mondială va arăta mai bine fără Rusia imperială. Această relicvă primitivă a istoriei nu mai are nicio rațiune de a trăi printre societățile civilizate. Niciun regret nu trebuie să însoțească decesul acestei Rusii iar omenirea întreagă, împreună, va fi obligată să participe să igienizeze îndelungat, sistematic și în spiritul lumii libere această țară care nu a cunoscut decât mentalitatea pușcăriei.

Alegerile locuitorilor Federației Ruse nu pot aduce democrația dar, în cele din urmă, pot aduce pacea. Nu acum, ci doar când acestui Imperiu îi va fi semnat certificatul de deces. Și singura forță morală care are acest drept de semnătură acum este o Ucraină liberă și democrată.