- La 2 ianuarie 2022 au început cele mai mari și violente proteste împotriva puterii din istoria Kazahstanului. În această țară, după proclamarea independenței de URSS, în decembrie 1991, nu au avut loc niciodată alegeri libere.
- Chiar dacă a amenințat cu invadarea Ucrainei, Rusia s-a trezit cu o provocare geopolitică fără precedent la granițele sale. Demonstrațiile din Kazahstan vizează un regim politic patentat de Moscova. Zeci de protestatari au fost uciși, comunicațiile au fost întrerupte și a fost instituită starea de urgență.
- Trupele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă au sosit în Kazahstan, la cererea președintelui Kasim Jomart Tokaev: 3000 de ruși, 500 belaruși, 200 tadjici și 70 de armeni. Kârgâzstan, membră a Tratatului, nu participă.
- Nursultan Nazarbaev, liderul Kazahstanului din 1989, a fost demis din funcția de președinte pe viață al Consiliului de Securitate. Statuile lui au fost atacate iar demonstranții au scandat: “Moșule, afară!”
- Kazahstan, o țară cu aproape 20 de milioane de locuitori, este unul dintre cei mai importanți producători din lume de petrol, gaze naturale și cărbune.
- Rusia importă cea mai mare parte a gazului natural kazah și exportă înapoi gaz petrolier lichefiat. În Kazahstan funcționează și cea mai mare bază militară și spațială rusă, la Baikonur. Companiile din SUA sunt cele mai mari producătoare de petrol din Kazahstan: peste 30% din totalul extras anual.
În primele ore ale anului 2022 temerile legate de posibilitatea unei invazii rusești în Ucraina s-au spulberat iar negocierile dintre Rusia și NATO, previzionate drept extrem de spinoase, par acum mai degrabă puncte propagandistice ale președintelui Vladimir Putin pe o agendă menită să legitimeze imaginea de putere mondială decidentă pentru Moscova. Schimbarea s-a produs pentru că guvernul din Kazahstan a decis, la începutul acestui an, să dubleze prețul gazului petrolier lichefiat, cel mai popular combustibil al țării.
Kazahstan este cel mai mare stat din lume fără ieșire la mare, cu o populație de aproape 20 de milioane de locuitori, și care până în decembrie 1991 a fost parte a URSS. Este cel mai mare producător de petrol din Asia Centrală, se află pe locul 12 în lume în ceea ce privește rezervele dovedite de țiței și s-a situat între primele 10 țări din lume în clasamentul creșterii economice până la mijlocul deceniului trecut.
Din decembrie 1991 și până în 2019 țara a fost condusă de un singur om: Nursultan Nazarbaev. Lider al Partidului Comunist începând cu 1989, Nazarbaev a adunat în 30 de ani nu doar puterea politică și financiară ci și eforturile de modernizare și dezvoltare ale țării. Sectoarele economice, schimburile comerciale, relațiile externe, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, mutarea capitalei de la Almatî (Alma Ata) la Astana (azi, Nur-Sultan), toate au fost decise exclusiv de Nursultan Nazarbaev. În 2019, acesta a cedat puterea urmașului său politic, președintele Kasim Jomart Tokaev, păstrându-și poziția de șef al Consiliului de Securitate. Un fel de sinecuri pentru asigurarea liniștii personale până la sfârșitul vieții, un experiment politic foarte atent urmărit de vecinii ex-sovietici din Asia Centrală și, mai ales, la Moscova și Minsk, acolo unde Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au depășit 20 de ani în funcțiile lor.
Tranziția politică din Kazahstan, de la lideri longevivi la urmașii lor, a reprezentat unul dintre cele mai importante proiecte aplicate în statele fostei URSS, cele mai multe autocrații și dictaturi. Acum, acest experiment s-a dovedit un eșec și este din ce în ce mai improbabil ca vreodată Vladimir Putin sau Aleksandr Lukașenko să renunțe la șefiile statelor lor de bună voie.
Kazahstanul a fost după 1991 un pion al Rusiei în regiune. Dar Nursultan Nazarbaev, lider comunist cu experiență pe culoarele Kremlinului, a evitat jocul geopolitic pe o singură carte și a acceptat atât intrarea în „Drumul Mătăsii” promovat de R.P. Chineză (și implicit investiții ale Beijingului) dar și dezvoltarea relațiilor cordiale cu SUA. Americanii (îndeosebi prin Chevron și Exxon) extrag peste 30% din petrolul kazah, la mare distanță de companiile din R.P. Chineză (17%) și concernul rusesc Lukoil (3%).
Cine câștigă și cine pierde în Kazahstan?
Mișcările de protest declanșate în 2 ianuarie în orașul Janaozen, din vestul Kazahstanului, au avut la început doar revendicări economice, legate de dublarea prețului la gaz petrolier lichefiat, cel mai utilizat combustibil pentru automobilele kazahe. În țara care deține unele dintre cele mai importante rezerve de petrol și gaz natural din lume, câștigurile nu au fost niciodată îndreptate spre societate în ansamblul ei ci doar spre o elită politică și administrativă, apropiată de Nursultan Nazarbaev. Vreme de 30 de ani, Kazahstanul a crescut economic cu rate de două cifre anual iar această repartiție a bunăstării s-a făcut discreționar. Infrastructură modernă, construcții publice somptuoase, unități de educație și cultură, o nouă capitală în întregime (Astana, din 2019 Nur-Sultan) au fost ridicate în ultimele două decenii și au făcut din Kazahstan o poveste de succes. Cu toate acestea, cea mai mare parte a locuitorilor a continuat să trăiască modest și fără perspective.
Virusul covid-19 și criza economică din Rusia (cea mai importantă piață de desfacere pentru Kazahstan), pe fondul sancțiunilor internaționale aplicate Moscovei, au condus în ultimii doi ani la prăbușirea monedei naționale (tenge), la inflație abruptă și la griparea comerțului exterior. Criza instalată în buzunarele kazahilor s-a răsfrânt rapid și în revendicările politice atâta vreme cât întreaga societate este exasperată de imobilism și corupție.
Kazahstan este o țară lipsită de transparență decizională și de independența puterilor în stat și nu a cunoscut niciodată de la independență vreun scrutin liber. Administrația locală nu este aleasă ci numită de președintele țării iar partidele politice, societatea civilă și mediile culturale sunt afectate de autoritarismul puterii politice. Miracolele economice din Kazahstan nu au anulat efectele protestelor periodice ale locuitorilor față de măsurile luate de putere: în 2011, în orașul Janaozen, leagănul nemulțumirilor pornite în ianuarie 2022, au fost uciși cel puțin 16 oameni în manifestații antiguvernamentale. Acum un deceniu, oamenii cereau în stradă aceleași lucruri, în primul rând schimbarea regimului politic și instituirea de alegeri libere pentru autoritățile locale.
Rusia este vital interesată de stabilitatea Kazahstanului. Mai bine de 20% dintre locuitorii țării sunt ruși iar legăturile economice, financiare și comerciale cu acest vecin sunt vitale pentru Moscova. Kazahstanul reprezintă cel mai important pivot geopolitic al Rusiei în Asia Centrală iar baza militară și spațială de la Baikonur, construită în perioada sovietică, este esențială pentru prezervarea influenței rusești ca putere decidentă la nivel mondial. În timpul vizitei oficiale din august 2021 efectuate în Rusia, liderul Nursultan Nazarbaev promisese întărirea relațiilor cu Moscova și se oferise să modereze participarea liderilor central asiatici la uniunile economice și militare patronate de Rusia în regiune.
Destructurarea regimului lui Nursultan Nazarbaev conduce la o resistematizare a politicilor interne din Kazahstan. Represiunea dură, ordonată de președintele Kasim Jomart Tokaev la Almatî, capitala economică a țării, poate că va asigura o liniște pe termen scurt dar țara nu va mai fi niciodată la fel. Pe de altă parte, decidenții contestați în stradă sunt în bună măsură politicieni apropiați de Rusia, personal de președintele Vladimir Putin. Pierderea puterii de către Nursultan Nazarbaev și erodarea actualului președinte Tokaev vor afecta influența Moscovei, inclusiv în controlul imenselor rezerve de materii prime din subsol. O limitare a influenței ruse în Kazahstan ar fi un adevărat coșmar pentru Rusia. Unele voci radicale, precum Sultan Hamzaev, un deputat al Rusiei Unite, partidul prezidențial, a cerut de-a dreptul unirea republicii central-asiatice cu Rusia pentru că „Asia Centrală este pământ rusesc”.
Ce va fi în Kazahstan?
În competiția cu R.P. Chineză și cu SUA, prezența consistentă a Rusiei în Kazahstan este esențială. Pierderea acestei puteri ar anula credibilitatea Moscovei poate mai mult decât s-a întâmplat în cazul despărțirii istorice de Ucraina, după 2014. Dar nu doar atât: evenimentele din orașele kazahe ar da de gândit societății civile anemice din Rusia în a contesta puterea longevivă a președintelui Vladimir Putin.
După ce președintele Kasim Jomart Tokaev a anunțat în noaptea de 7 ianuarie „revenirea” la „ordinea constituțională” și „restabilirea” liniștii în Almatî, este important de urmărit dacă Rusia va găsi rezervele financiare, militare și geopolitice pentru menținerea status-quo-ului în Kazahstan. Actuala arhitectură a puterii, erodată și contestată, nu poate rezista fără această implicare a Moscovei. Acest lucru, pe de altă parte, înseamnă pulverizarea revendicărilor rusești în zona Mării Negre și a Ucrainei pentru că, în ciuda retoricii, este greu de crezut că Rusia poate acționa credibil pe două fronturi esențiale, de care depinde structura de mare putere pe care o revendică.
Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară compusă din Rusia, Belarus, Tadjikistan, Kârgâzstan și Armenia, a trimis de urgență în Kazahstan contingente formate din 3000 de ruși, 500 belaruși, 200 tadjici și 70 de armeni. Ei au intrat în 6 ianuarie pe teritoriul țării, într-o misiune „pacificatoare”, unde vor rămâne „până la instalarea ordinii”, așa cum relatează Ministerul de Externe de la Moscova. Militarii străini au un mandat limitat în timp iar orice prelungire a prezenței lor va modifica, pe termen mediu și lung, natura relațiilor dintre Kazahstan și aceste state, în primul rând cu Rusia, percepută drept sprijinul esențial pentru regimul lui Nursultan Nazarbaev.
Instalarea trupelor străine în țară, represiunea dură a demonstranților din Alamatî și ineficiența reacțiilor instituțiilor și a opoziției poate că vor asigura o continuare a regimului politic actual dar nu vor menține și stabilitatea lui pe termen mediu. Președintele Kasim Jomart Tokaev este obligat să decidă eliminarea reziduurilor deciziilor lui Nursultan Nazarbaev dacă își dorește menținerea la putere. De asemenea, este greu de crezut că restabilirea liniștii, prin represiune armată, va anula contestarea puterii din partea oamenilor nemulțumiți. Demonstrațiile au fost acum neorganizate, fără lideri și programe: de acum încolo, însă, este greu de crezut că acest capital al opoziției va fi anulat. Prin urmare, regimul kazah va fi contestat politic, social și extern prin voci, organizații și grupuri care vor solicita transparență, democrație și libertate.
Intrarea intempestivă a Rusiei în Kazahstan a anulat orice pretenții serioase de presiune asupra comunității internaționale în legătură cu viitorul Ucrainei. Practic, înlăturarea lui Nursultan Nazarbaev, după 30 de ani de conducere a Kazahstanului, a eliberat Ucraina de pericolul rusesc și a deschis poarta Kievului către Occident mai mult decât până acum. Și, ca un coșmar pentru Moscova, nici măcar viitorul Kazahstanului nu mai pare scris în limba rusă.
- Cum au sfârșit alți dictatori cu mandate de arestare la Curtea Penală Internațională de la Haga: Trei situații în care Vladimir Putin ar putea fi arestat, judecat și condamnat - 18 martie 2023
- Mai avem nevoie de această Rusie imperialistă? Noul cordon sanitar și de ce nu va câștiga Putin acest război - 24 februarie 2023
- Ura istorică dintre Polonia și Rusia: Țara pe care rușii au dezmembrat-o de două ori, dar n-au reușit să o supună niciodată - 16 noiembrie 2022
