Gibraltar: două regate s-au confruntat pentru cea mai bogată stâncă din lume. Marea Britanie şi Spania au ajuns la un acord

(foto: Gibraltar Chronicle)

Gibraltar înseamnă, la pas, vreo 5 kilometri în lungime şi cel mult 1.500 de metri lăţime.

O frontieră terestră de un kilometru separă o stâncă, cu un platou scos din apele mării, de teritoriul Spaniei. Stânca Gibraltarului, locuită de aproape 35.ooo de oameni, este al treilea Produs Intern Brut de pe glob (cel mai ridicat din Europa, desigur), cu un şomaj de sub 1%, locul unde nu există Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) şi unde, anual, vin peste 10 milioane de turişti. Ca să pricepem mai bine: în întreaga Italie, anual, intră în jur de 60 de milioane de turişti străini, în România sub 1,5 milioane iar pe acei 6 kilometri pătraţi ai Gibraltarului mai bine de 10 milioane.

Toţi vin pe un teritoriu de zece ori mai mic decât cel al oraşului Constanţa şi de cincisprezece ori mai redus decât al oraşului Cluj-Napoca.

Gibraltar este colonie britanică din 1714, când a fost recunoscut ca atare prin Tratatul de la Utrecht, semnat de regii Marii Britanii şi Spaniei şi este extremitatea sud-vestică a Europei, de pe ţărmul căreia se vede Africa. Stânca pe care britanicii au ocupat-o în 1704 controlează strâmtoarea care leagă Oceanul Atlantic de Marea Mediterană şi, în decursul celor trei secole în care Londra s-a aflat acolo, a fost aproape în permanenţă revendicată de Spania.

Britanicii au modelat Stânca Gibraltarului având la îndemână exclusiv inteligenţa. Pentru că Gibraltar nu dispune de nici un fel de resurse minerale, nici măcar de cele de apă potabilă. La fel ca suratele lor asiatice, Hong Kong şi Singapore, meşterite de britanici drept puncte importante de tranzit comercial şi ajunse astăzi printre cele mai prospere locuri ale globului, şi Gibraltar a trebuit să găsească soluţii pentru supravieţuire şi rezistenţă în faţa ameninţărilor militare ale Spaniei şi, mai nou, fluxului de imigranţi ilegali din Africa.

În două rânduri, la presiunile Spaniei şi ale politicienilor din Europa, Marea Britanie a organizat referendumuri în Gibraltar pentru a afla voinţa locuitorilor săi. La 10 septembrie 1967 şi la 7 noiembrie 2002 rezultatele au fost aceleaşi: aproape 99% dintre votanţi au cerut să rămână colonie britanică. Supărat, Generalissimul Francisco Franco, cel care a condus Spania între 1939-1975, a impus Gibraltarului o aspră blocadă economică, interzicând oricui trecerea frontierei terestre, în 1968. Gestul lui „El Caudillo” a amintit, desigur, de existenţa mult mai cunoscutei relicve a Războiului Rece, Zidul Berlinului, care împărţea oraşul în două lumi. Abia în 1980, după revenirea la democraţie, guvernul socialist de la Madrid, condus de Felipe Gonzales, a redeschis frontiera şi a revenit cu solicitările de recuperare a Gibraltarului.

Aspra izolare a Stâncii în timpul dictaturii lui Franco a ajutat comunitatea din Gibraltar să devină şi mai conştientă de deosebirile sale faţă de regatul vecin dar, mai ales, de legăturile indestructibile cu Regatul Unit şi a conturat o identitate aparte locuitorilor. Niciunde nu este mai vizibilă această amprentă decât pe gazonul stadionului „Victoria”, întins şi dincolo de frontiera spaniolă. Întregul oraş a serbat, în seara zilei de 12 octombrie 2018, prima victorie din istoria naţionalei de fotbal: în Liga Naţiunilor, la Erevan, Gibraltar a învins Armenia, după un penalti executat de Joseph Chipolina. Mai apoi, după patru zile, pe arena din Stâncă, era învinsă şi naţionala Liechtensteinului. „Cel mai important moment din întreaga istorie a Gibraltarului” scria, la 17 octombrie, „Gibraltar Chronicle”. De ce nu?

(foto: Gibraltar Chronicle)


Ce ar face Spania cu Gibraltarul?


Paradoxal, blocada din anii 1960-1980 a transformat Gibraltarul britanic într-unul dintre cele mai prospere locuri ale planetei. Astăzi, Stânca britanică generează câştiguri de aproape un miliard de euro pentru regiunile spaniole din imediata vecinătate, mai precis 25% din Produsul Intern Brut al sudului Andalusiei. Peste 50% dintre muncitorii din Gibraltar sunt spanioli din regiunea apropiată şi aproape întreaga provincie din Sudul Spaniei trăieşte de pe urma serviciilor şi comerţului cu Gibraltar. Aici, în această parte a Spaniei, şomajul trece de 40% iar Produsul Intern Brut pe locuitor abia atinge o treime din cel al Stâncii.

La 23 iunie 2016, prin referendum, britanicii au decis ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. În Gibraltar, acolo unde 99% dintre locuitori au votat rămânerea în interiorul Marii Britanii, peste 96% au cerut şi menţinerea ţării în Uniunea Europeană. Căci, locuitorii Stâncii ştiu: o frontieră cu Uniunea Europeană poate acumula probleme pentru prosperitate.

Dar nu doar despre prosperitate este vorba în divorţul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană în ceea ce priveşte Gibraltarul.

În contextul discuţiei referitoare la flexibilitatea frontierei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, după 2019, şi la aplicarea regulilor UE în provincia britanică, Spania susţine că această abordare ar trebui aplicată şi Gibraltarului: o frontieră, desigur, dar continuarea regulilor şi acordurilor UE după Brexit pe teritoriul Stâncii.

Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell, publica în „El Pais”, unul dintre cele mai influente cotidiene spaniole, la 24 septembrie, un editorial programatic, „Gibraltar după Brexit”, în care anunţa că viitorul Stâncii este problematic în absenţa „unui acord bilateral”, deoarece „este nevoie de o strategie negociată, cu obiective clare stabilite de guvernul spaniol”. Mijloacele spaniole de presiune au semănat, mai degrabă, a şantaj atâta vreme cât ministrul Borrell scrie limpede că „Gibraltar este un paradis fiscal şi acest lucru nu mai poate continua”. Prin urmare, Marii Britanii i se dădea un răgaz de o lună pentru a accepta negocierea cu Spania. La 18 octombrie 2018 prim-ministrul spaniol anunţa sec, la conferinţa de presă imediat următoare reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles, că soarta Gibraltarului „a fost rezolvată”, fără ca guvernul de la Madrid să aibă obiecţii. Surse din interiorul delegaţiei de la Madrid au acceptat că a fost vorba despre reglementarea a cel puţin două cerinţe majore spaniole: libera circulaţie a celor peste 10.000 de muncitori spanioli, zilnic, spre slujbele din Gibraltar şi taxarea ţigaretelor care ies de pe teritoriul Stâncii.

Spania a început să reînnoiască solicitările privind rediscutarea statutului Stâncii, mai ales după ce în discursul susţinut în septembrie 2016, în cadrul Adunării Generale a ONU, Regele Felipe al VI-lea a vorbit despre un „evident anacronism colonial” care ar face necesar „un nou acord asupra Gibraltarului”. Imediat după aceea, fostul ministru spaniol conservator de Externe, Jose Manuel Garcia Margallo, a cerut o „cosuveranitate, apoi o restituire a Gibraltarului”, amintind presei de la Madrid că „drapelul spaniol este din ce în ce mai aproape de Gibraltar”.

Răspunsurile au venit rapid şi, mai ales, nu au lăsat nici un fel de deschidere pentru o negociere oarecare după retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Acum este încă dificil de prevăzut impactul Brexitului asupra regiunilor spaniole învecinate Gibraltarului, în condiţiile în care încă nu este clar modul în care va fi reglementată circulaţia forţei de muncă străine pe teritoriul Marii Britanii. Un amplu sondaj de opinie, efectuat de Demoscopia, în legătură cu viitorul districtului Campo de Gibraltar, inclusiv al oraşului de la frontieră, La Linea de la Concepcion, a fost dat publicităţii la 4 octombrie în cotidianul „Gibraltar Chronicle”. Conform lui, 87% dintre locuitorii Stâncii (cetăţeni britanici) şi 51% dintre cei ai oraşului spaniol vecin se declară îngrijoraţi în legătură cu viitorul districtului spaniol şi cu al circulaţiei muncitorilor spanioli în Gibraltar.


Este exclus ca Marea Britanie să renunţe la Gibraltar în favoarea Spaniei, după Brexit


Şeful guvernului din Gibraltar, Fabian Picardo, a atras atenţia Regelui Felipe al VI-lea că tratează teritoriul britanic „ca şi cum ar putea fi cumpărat de la un monarh la altul.” „Gibraltar va rămâne 100% britanic” a asigurat el, mai ales după mesajele extrem de ferme de susţinere venite dinspre guvernul conservator de la Londra, în primul rând din partea prim-ministrului Theresa May.

„De mai bine de trei sute de ani – scrie Theresa May în discursul său adresat Gibraltarului, de ziua naţională a Stâncii (10 septembrie 2018), şi tipărit în cotidianul „Gibraltar Chronicle” (care apare în fiecare zi, din 1801) – Marea Britanie şi Gibraltar sunt împreună. Acest lucru nu se va schimba după ce vom ieşi din Uniunea Europeană pentru că am intrat împreună în Uniunea Europeană, vom ieşi împreună din Uniunea Europeană şi vom rămâne totdeauna împreună. Gibraltar este o parte esenţială a trecutului, prezentului şi viitorului Marii Britanii”.

Reacţia extrem de puternică a Londrei a venit pe fondul încurajărilor Comisiei Europene, a preşedintelui ei Donald Tusk, adresate Spaniei, de a redeschide negocieri pe tema suveranităţii Gibraltarului după Brexit.

Un drept de veto pentru Spania în chestiunile legate de Stâncă a fost exclus categoric de prim-ministrul Theresa May care, la 2 aprilie 2017, declara în faţa Parlamentului că „Marea Britanie nu va încheia niciodată un acord care să treacă suveranitatea Gibraltarului asupra unei alte ţări fără voinţa locuitorilor”. Adică, mai pe scurt: niciodată.

Guvernul socialist de la Madrid ar dori o reglementare favorabilă în ceea ce priveşte Gibraltar, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ministrul de Externe, Josep Borrell, a declarat, la mijlocul lunii septembrie 2018, în cadrul unui for economic organizat la Madrid, că deşi „nu va exista vreo înţelegere în cadrul procesului Brexit fără un angajament referitor la Gibraltar”, „ceea ce negociem nu este retrocedarea Gibraltarului către Spania” pentru că această ţară „nu se va folosi de Brexit pentru a obţine câştiguri în ceea ce priveşte suveranitatea asupra Gibraltarului.”

Gibraltarul are la dispoziţie şi dreptul de a-şi proclama independenţa, drept asigurat de Coroana Britanică, prin Constituţia coloniei intrată în vigoare în 2006. Stânca a primit un guvernator general, numit de Regina Marii Britanii, un Parlament cu 18 deputaţi şi un guvern. Toate aceste instituţii locale, sub impactul Brexitului, au transmis tranşant că nici nu se pune problema vreunei discuţii cu guvernul de la Madrid în ceea ce priveşte suveranitatea, indiferent de motivele invocate de Spania.

Într-un discurs susţinut la Universitatea din Gibraltar, la sfârşitul lunii iunie 2018, vicepremierul Stâncii, Joseph Garcia, amintea auditoriului că, deşi Gibraltarul „nu a vrut şi nu vrea Brexit”, este obligat să acţioneze în conformitate cu voinţa Marii Britanii, trebuind să pregătească „tranziţia spre ieşirea din Uniunea Europeană” prin sporirea şi mai puternică a accesului la piaţa britanică, „esenţial pentru sustenabilitatea economică a coloniei”.

Astăzi, mai bine de 90% din comerţul cu produse şi servicii al Gibraltarului se face cu Marea Britanie iar impactul ieşirii din Uniunea Europeană este socotit ca fiind unul minimal. Doar piaţa forţei de muncă din Stâncă trebuie reglementată pentru că aproape toată provine din state ale Uniunii. Din Spania sunt cei mai mulţi dar portughezii (767 de lucrători), românii (403) şi italienii (230) sunt şi ei foarte bine reprezentaţi numeric.


Al cui va fi Gibraltarul în viitor?


Jennifer Ballantine, cel mai cunoscut istoric al Universităţii din Gibraltar, definea realitatea din Stâncă prin compoziţia etnică extrem de diversă, formată din maltezi, italieni, portughezi şi spanioli, un cosmopolitism care, însă, are o „coloană vertebrală britanică”.

Membrii guvernelor de la Madrid au vorbit mereu în public de „ocupaţia britanică” iar suveranii spanioli, Regele Juan Carlos I (1975-2014) şi Regele Felipe al VI-lea au susţinut necesitatea unei „recuperări”. Spania se consideră adesea atât de implicată în această problemă încât chestiuni administrative curente ale guvernului din Gibraltar sunt contestate: în aprilie 2014, ministrul de Externe conservator Jose Manuel Garcia Mallago a acuzat Portugalia şi Maroc că sprijină „ocupaţia” Gibraltarului numai pentru că au vândut 55.000 de tone de piatră, pe care guvernul Stâncii le-a folosit pentru digurile portului şi pentru sporirea cu câteva hectare a teritoriului coloniei.

De altfel, Spania încearcă să obţină un spor de control înaintea reuniunii la nivel înalt de la Sibiu, din 29 martie 2019, când Marii Britanii i se vor semna actele de divorţ cu Uniunea Europeană, prin pretenţii asupra cosuveranităţii aeroportului şi stadionului din Gibraltar. Pistele aeriene sunt, de fapt, benzile de circulaţie ale bulevardului Winston Churchill, care traversează colonia britanică, dar capetele lor sunt situate pe teritoriul spaniol. La fel, stadionul pe care Gibraltarul desfăşoară meciuri oficiale de fotbal începând cu 2014 are o parte din infrastructură (clădirile care ţin de cantonamentele echipelor) pe un teren recuperat din apele teritoriale spaniole. Abia la sfârşitul lunii septembrie Spania a anunţat oficial că nu mai doreşte să discute despre obţinerea controlului asupra aeroportului şi că Gibraltarul singur va gestiona infrastructura acestuia.

Europenilor, ministrul de Externe Jeremy Hunt le-a transmis un mesaj şi mai tranşant la reuniunea liderilor UE, de la Salzburg, din septembrie 2018: să nu se confunde deloc politeţea britanică cu slăbiciunea. Au mai făcut-o şi alţii, mereu, în istorie, şi Marea Britanie a ştiut bine să gestioneze situaţia.

Pe stânca Gibraltarului, alături de oameni, mai locuiesc vreo trei sute de macaci, singurele maimuţe din Europa care trăiesc în libertate. Legenda spune că britanicii vor pierde colonia când ultima maimuţă va fi fost pierdută. Au fost perioade grele: în al Doilea Război Mondial, printre preocupările majore privind fronturile lumii, prim-ministrul Winston Churchill s-a îngrijit de sporirea numărului de exemplare, care scăzuse brusc după 1939, din motive necunoscute.

Astăzi, însă, zoologii spun că macacii, maimuţele Gibraltarului, parcă sunt în număr mai mare ca niciodată în ultimele trei secole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.