Primăria Constanța a transmis luni că traficul rutier a fost resistematizat pe străzile Micșunelelor și Dorobanți „pentru a asigura simultan condiții optime pentru circulația pietonilor pe trotuare și o fluidizare a circulției”. Odată cu instituirea regimului de sens unic pe aceste străzi, conducătorii pot staționa și parca pe carosabil, precizează municipalitatea.
Astfel, de luni, circulația rutieră se desfășoară astfel:
- pe strada Micșunelelor, circulația autovehiculelor este permisă dinspre strada Sergent Nicolae Grindeanu spre strada Mugurului;
- pe strada Dorobanți, se circulă dinspre strada Pescarilor spre strada Unirii.
Proiectele de reorganizare a traficului rutier pe aceste două străzi au fost avizate favorabil de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier, fiind realizate la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia, transmite Primăria Constanța. Municipalitatea roagă conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



