
DIICOT a găsit, miercuri, în urma unei percheziții în județul Neamț, cărți și manuscrise vechi, în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, cu opere ale lui Galileo, Isaac Newton sau Goya, care au fost furate în 2017 din Marea Britanie, se arată într-un comunicat transmis vineri.
„Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în prezent în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii. Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit”, se mai arată în comunicatil DIICOT.
Acțiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă ,,Brookes’’, încheiat în cursul anului 2017, la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism şi Marea Britanie – Serviciul De Procuratură al Coroanei și Poliția Metropolitană, ulterior fiind extins și cu Procuratura din Milano – Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.
- Contract de 37 milioane euro pentru construcția unui terminal nou, turn de control și parcare la aeroportul international Mihail Kogălniceanu Constanța. Capacitatea de operare a fluxului de pasageri crește cu aproape jumătate - 9 februarie 2023
- Problemele la rețeaua de termoficare din Constanța vor continua până va fi finalizat proiectul de înlocuire a conductelor, afirmă primarul Chițac - 8 februarie 2023
- O firmă din Mureș va construi Gravity Park-ul din Tulcea, pe lacul Ciuperca/ Contract de peste 3,7 milioane de lei - 8 februarie 2023