Cum vor vota consilierii locali pentru investitorul care vrea să ridice un bloc lângă Poarta Cetății Tomis. Controversele dinaintea votului

Poarta Cetății Tomis, locul unde Black Waters și Ana Rodica Stăiculescu vor să construiască un bloc de 6 etaje
  • Un investitor imobiliar vrea să construiască un bloc la doar 2 metri de Poarta Cetății Tomis, una dintre cele mai importante mărturii istorice ale orașului antic. Proiectul a stârnit mai multe controverse pe plan local, iar Primăria Constanța a decis să consulte constănțenii printr-un sondaj deschis pe site-ul primăriei la finalul lunii ianuarie.
  • La încheierea votului, după ce primăria a trecut rezultatul sondajului printr-o serie de filtre care au înlăturat votul multiplu (mai multe voturi de la același utilizator), concluzia a fost că o majoritate consistentă a votat împotriva proiectului.
  • În timpul procedurii, primăria a constatat că în jur de 2000 de voturi ar fi fost rezultatul unui vot multiplu, acordat în favoarea viitoarei construcții. Acestea au fost eliminate, iar ulterior balanța nu a mai înclinat în favoarea viitoarei construcții de lângă Poarta Cetății.
  • Totodată, înlăturarea votului multiplu a atras nemulțumirea investitorului imobiliar, dar și a proprietarului terenului, care au trimis mesaje primarului și presei prin care amenințau cu deschiderea unor dosare penale pentru fraudarea votului și fals intelectual.  În același timp, au apărut mai multe zvonuri privind o eventuală negociere sau diferite presiuni făcute asupra consilierilor locali sub amenințarea dosarelor penale. Totodată au existat informații conform cărora Decebal Făgădău ar fi vrut să retragă proiectul de pe ordinea de zi. Consiliul local se va întruni mâine, 28 februarie, pentru a lua o decizie cu privire la viitorul sitului arheologic.

Făgădău: ”Resping orice formă de presiune. Proiectul nu va fi retras. Consilierii vor decide”


Contactat telefonic, Decebal Făgădău a spus că nu va retrage proiectul de pe ordinea de zi și susține că nu va ceda niciunei presiuni sau amenințări: ”Nu. Nu retrag niciun proiect de pe ordinea de zi și nu cedez niciunei presiuni sau amenințări. Proiectul este complet conform legii, a parcurs toate etapele, a trecut prin toate comisiile și după consultarea constănțenilor nu mai am niciun motiv să amân o decizie. Indiferent de intensitatea dezbaterilor pe acest subiect, CL va trebui să se pronunțe mâine asupra acestui proiect de hotărâre. Respect dreptul tuturor cetățenilor și tuturor investitorilor, dar nu voi ceda niciunui fel de presiune. Apoi, trebuie precizat că acum ne aflăm în etapa de supunere spre aprobare a unei reglementări urbanistice, nu a unei documentații pentru construire. Asta înseamnă că, chiar dacă mâine trece acest proiect, oricum nu se apucă nimeni să construiască. Pentru că nu despre asta este vorba. Iar Avizul Ministerului Culturii este favorabil pentru reglementare urbanistică, nu pentru construcție. Nu există în acest moment niciun aviz pentru construcție. Mi s-a transmis un mesaj prin care mi s-a comunicat opinia investitorului și a proprietarului terenului, care a apărut și în presă. Aș vrea să amintesc că sondajul nu era obligatoriu prin lege, ci am luat decizia de a consulta constănțenii tocmai pentru că acest proiect a generat foarte multe controverse. După ce am aplicat filtrele de eliminare a votului multiplu, s-a demonstrat că într-o proporție foarte mare constănțenii s-au opus acestui proiect. Iar eu ca primar sunt obligat să introduc pe ordinea de zi proiectul de hotărâre. Consilierii vor decide. Ceea ce voi face eu este să le aduc la cunoștință cum au ales constănțenii și care a fost rezultatul acestei consultări publice”, a declarat Decebal Făgădău.


PNL spune că va vota împotriva proiectului


Cu privire la consilierii PNL au apărut zvonuri conform cărora acestora li s-ar fi transmis pe diferite canale că ar fi bine să voteze pentru proiectul imobiliar. Consilierii PNL s-au întâlnit astăzi într-o ședință de consultare în care au discutat pe marginea mai multor proiecte care vor fi supuse votului mâine. Printre acestea s-a discutat și pe marginea viitorului sitului arheologic și al posibilei construcții. PNL a stabilit ca toți consilierii să voteze împotriva proiectului. Rămâne de văzut însă care va fi votul final de mâine al reprezentanților PNL.


PMP decide cum va vota cu puțin timp înainte de ședință


Contactat telefonic, Claudiu Palaz, șeful PMP Constanța, a declarat că nu știe de existența unor amenințări sau presiuni, dar că povestea din jurul acestui proiect este ”complexă”, iar consilierii PMP se vor întâlni mâine pentru a se pune de acord cu privire la votul lor în ședința de Consiliu Local. Palaz a refuzat să facă alte declarații cu privire la proiectul imobiliar.

CONTEXT

La finalul lunii ianuarie, Primăria Constanța a lansat un sondaj prin care îi îndemna pe constănțeni să decidă asupra unui subiect important pentru zona istorică a orașului. O clădire ar putea să fie ridicată pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A de către societatea Black Waters SRL, pe terenul deținut de Ana Rodica Stăiculescu, profesor universitar la Universitatea “Ovidius” din Constanța.

Terenul este situat în situl arheologic „Orașul antic Tomis”, în situl urban „Peninsula Constanța” și se află în zona de protecție și în vecinătatea imediată a monumentului arheologic „Poarta Principală / Poarta de Nord-Est a Cetății antice Tomis”, parte din monumentul arheologic de valoare națională „Zidul de incintă al cetății Tomis”, datând din sec. III-VI p. Chr., epoca romană.

Direcția Județeană pentru Cultură Constanța (DJC) se opune proiectului: “Avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale nr. 247/2018 pentru PUD s-a întemeiat pe prevederile preluate din Memoriul PUD conform căruia: “documentația are ca obiectiv, implicit intenției de construire a unui imobil de locuințe colective, alimentație publică și spații comerciale, necesitatea lucrărilor de proiectare și execuție pentru conservarea și punerea în valoare a vestigiilor arheologice clasate, situate atât pe parcela privată cât și pe domeniul public din imediata vecinătate”. Documentația nu detaliază, însă, modul de realizare al acestor obiective. Din păcate, realitatea de până acum din Județul Constanța nu a oferit exemple de bune practici în domeniul protejării patrimoniului arheologic, de către persoane fizice sau juridice private”, se arată în punctul de vedere transmis de reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Constanța către Direcția de Urbanism a primăriei.

Specialiștii DJC Constanța consideră că vestigiul arheologic poate fi pus în pericol în momentul săpăturilor pentru fundații: “Considerăm că prin construirea acestei clădiri se va împiedica în viitor amenajarea terenului din fața Porții Principale de acces în Cetatea Tomis, punerea în valoare și protejarea acesteia, eventual printr-o construcție de protecție după modelul Edificiului Roman cu Mozaic. (…) De asemenea, este posibil ca săpătura generală, adâncă de cca. 6 m, pentru executarea subsolului și demisolului clădirii propuse să pună în pericol stabilitatea monumentului istoric (poarta + drumul de acces), afectând terenul de fundare al acestora”.

Totodată, reprezentanții DJC Constanța cred că terenul trebuie să revină Primăriei Constanța, pentru cauză de interes public: “Considerăm că, în cazul în care este posibil ca terenul cu suprafață de 296 m.p. să revină, pe cale legală, în proprietatea Primăriei Municipiului Constanța, pentru cauza de interes public, s-ar putea întregi lotul aferent monumentului istoric, în vederea conservării, punerii în valoare și protejării acestuia printr-o construcție cu funcțiunea de Muzeu, soluție care ar răspunde interesului public și pe care o considerăm cea mai potrivită pentru protejarea patrimoniului național și identității culturale a Municipiului Constanța”, se arată în punctul de vedere transmis de reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Constanța către Direcția de Urbanism a Primăriei Constanța.

Poarta Mare a Cetății Tomis a fost descoperită odată cu săpăturile începute în anul 1987.

Conform arheologilor, lățimea totală a porții depășește 31 de metri și este formată din calea de acces de 10 metri, pavaj din lespezi mari din piatră și două turnuri în formă de “U”.

Săpăturile au fost întrerupte însă ele trebuie să continue pentru a scoate la lumină și pentru a valorifica întreg ansamblul arheologic.

A contribuit Cristian Andrei Leonte

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments
  1. …daca primarul avea ce-i trebuie, nu punea pe ordinea de zi un astfel de proiect. A lasat lucrurile sa ajunga aici, sa mearga in directia dorita de unii si altii, iar acum paseaza raspunderea pe spinarea consilierilor. Adica sa hotarasca ….multimea! Imi pare rau, proiectul va fi adoptat. Precentul a fost creat deja de mult timp. Din Tomis nu a mai ramas mare lucru… Daca nu se va adopta proiectul, – si sper, inseamna ca cei din Consiliu au exact ce-i lipseste Primarului….indrazneala, gandire pozitiva, raspundere, bun simt si toate celelalte…..

Comments are closed.