Cum s-a reflectat în presa locală telenovela de la Universitatea „Ovidius”?

universitate     Pe 7 martie a.c., Ion Bordeianu și-a înaintat demisia din funcția de rector interimar al Universității „Ovidius” din Constanța. Vestea pare că i-a luat prin surprindere pe toți, dat fiind faptul că aceasta a sosit exact când părea că apele se liniștiseră, în sfârșit, la „Ovidius”, după un an tulbure.

     Astfel, decizia profesorului universitar a pus pe jar lumea academică tomitană, iar jocurile de culise și facerea sau desfacerea „alianțelor” nu au întârziat să apară. Cum era de așteptat, o parte a presei locale s-a bucurat și a profitat din plin de „senzaționalul” din spatele demisiei rectorului interimar. Evident, vestea demisiei conducătorului universității s-a reflectat diferit în mass-media constănțene, în funcție de simpatiile sau antipatiile existente.

  Sursele și „senzaționalul” din cotidianele  „Replica” și  „Cuget Liber”  

     „Replica” și „Cuget Liber” sunt două dintre cotidianele constănțene care au profitat din plin de vestea demisiei rectorului interimar de la „Ovidius”. Acestea au prezentat bombastic știrea și au încercat să insinueze urmările, anunțând: „Situație fără precedent la Ovidius: rectorul interimar a demisionat” („Replica”) și „Vremuri tulburi la Universitatea Ovidius. Iată situația financiară” (”Cuget Liber”). În articolul din urmă, jurnaliștii invocau o așa-zisă lipsă de transparență a conducerii universității cu privire la situația din instituție după ce rectorul Bordeianu și-a înaintat demisia, iar apoi aduceau brusc în discuție, fără legătură, situația financiară a universității: ”Despre adevărata situaţie în care se află Universitatea „Ovidius” din Constanţa nu mai aflăm OFICIAL nimic nu pentru că s-ar fi aşternut liniştea şi armonia, ci pentru că se doreşte adoptarea unui „Silenzio stampa“ vizavi de presa constănţeană, din varii motive”, își încep articolul jurnaliștii de la ”Cuget Liber”.  Ulterior, în cadrul aceluiași articol, aceștia au transmis și comunicatul oficial al instituției din care nu reieșea nici pe departe anunțarea unor ”vremuri tulburi” legate de situația financiară a universității.
Probabil aceleași surse ale coti-dianului ”Cuget Liber” au făcut precizări legate de posibilele pro-bleme financiare de la ”Ovidius” și pentru cotidianul ”Replica”, având în vedere că și în această publicație apar informații neoficiale cu privire la viitorul economic al instituției: ”Profesorii se arătau îngrijoraţi de faptul că ar putea rămâne fără salarii, în contextul în care unele facultăţi au excedent, fiind pe plus, iar altele sunt pe minus”, este declarația unor surse din instituție, citate de jurnaliștii de la ”Replica”, urmate de mărturia purătorului de cuvânt al universității: ”Întotdeauna au fost facultăţi care au fost pe minus şi altele pe plus, dar per total Universitatea Ovidius are peste un milion de euro, dacă nu mă înşel, în cont şi nu se pune problema de întârzieri salariale”.

  Identitatea viitorului rector, speculată din plin în ziarele locale  

     Tot ”Cuget Liber” și ”Replica” sunt cotidianele campioane la spe-culat și după ce Senatul Universității ”Ovidius” a decis ca Ion Bordeianu să rămână ordonator de credite până pe 12 mai, ziua în care vor avea loc alegerile pentru un nou rector. Cele două cotidiane au urmărit îndeaproape situația de la ”Ovidius” și au titrat: ”Azi se stabileşte noul ordonator de credite: IPS Teodosie întruneşte criteriile să devină rector.Universitatea Ovidius, tot  mai aproape să fie condusă de la Arhiepiscopie” (”Replica”) și ”Cine poate prelua „hăţurile“ la Universitatea „Ovidius” (”Cuget Liber”). La bursa zvonurilor a jucat și cotidianul ”Ziua de Constanța” care și-a păstrat însă obiectivitatea și imparțialitatea pe tot parcursul telenovelei de la universitate: ”Nicolae Ceamitru, posibilul nou rector interimar? Întâlnire de taină la Universitatea ”Ovidius”. Jurnaliștii de la Ziua de Constanța au prezentat episodul în care ”profesorul Nicolae Ceamitru ar fi convocat o întâlnire cu toţi decanii Universităţii Ovidius Constan-ţa, întâlnire la care ar urma să fie prezentă şi Doina Catrinoiu, profesor la Facultatea de Medicină şi aspirant la funcţia de rector al universităţii”. Aceștia au punctat și faptul că întâlnirea neoficială urma să aibă loc în sala Consiliului de Administraţie a Universităţii, şi nu în mediul privat, aşa cum ar fi fost firesc, din moment ce nici Ceamitru, nici Catrinoiu nu aveau calitatea necesară de a convoca membrii Consiliului de Administrație.

  De la „Bordeianu e ținut rector cu forța”, la „Profesorul Bordeianu a decis să rămână rector”  

     Momentul în care Senatul Universității a decis ca profesorul Ion Bordeianu să rămână ordonator de credite a stârnit, din nou, un val de reacții în presă. În afară de coti-dianul ”Ziua de Constanța”, care s-a rezumat doar la anunța decizia Se-natului (”Senatul a decis: Ion Bordeianu rămâne rector încă 45 de zile”), celelalte două cotidiane au insinuat că Ion Bordeianu este ”ținut cu forța” în funcția de rector interimar:  ”Ca la nebuni la Universitatea Ovidius! Demisionarul Bordeianu  mai stă încă 45 de zile  rector  inte-rimar!”, ”Incredibil! Bordeianu e  ţinut  rector cu forţa la “Ovidius” (”Replica”) . Mai apoi, jurnaliștii de  la ”Replica” au revenit asupra celor scrise, precizând într-un alt articol că ” Profesorul Bordeianu a decis să rămână rector interimar” .  Aceiași jurnaliști au insinuat și faptul că ÎPS Teodosie, prorector al UOC, ar fi râvnit la funcția de  rector: ” IPS Teodosie a “ratat” preluarea condu-cerii Universităţii Ovidius. Demisionarul Bordeianu  rămâne  rector  interimar”. Și cotidianul ”Telegraf” a publicat un articol în cadrul căruia se vorbește de ÎPS Teodosie ca fiind posibilul înlocuitor al lui Bordeianu: ”ÎPS Teodosie, noul rector al Universităţii „Ovidius”?”. În mod surprinzător, în urma acestui articol, interesul jurnaliștilor de la ”Telegraf”  pentru situația de la ”Ovidius” a scăzut. Aceștia nu au mai publicat decât trei articole în care aceștia anunțau, fără surle și trâmbițe: ”Zi decisivă pentru conducerea Universităţii „Ovidius””, ” Astăzi se decide cine va fi rector la „Ovidius”” și ”Prof. Bordeianu rămâne rectorul Universităţii „Ovi-dius””. Și pentru jurnaliștii de la ”Cuget Liber”  situația a lăsat loc speculațiilor, aceștia titrând  ” Universitatea „Ovidius” / Astăzi se alege rectorul interimar”, ”Tensiuni la Universitatea „Ovidius“. Ce se întâmplă cu profesorul Bordeianu”, ” Ion Bordeianu nu a avut de ales. A rămas rector interimar la „Ovidius“”.

  Doar două știri la Neptun TV și Litoral TV  

     Cele două televiziuni locale, Neptun TV și Litoral TV au prezentat situația de la Ovidius în două știri: momentul în care Ion Bordeianu a demisionat și momentul în care acesta a revenit în funcție. Lipsa de interes a jurnaliștilor de la NTV și LTV se poate explica și prin faptul că televiziunile, de obicei, se rezumă la a prezenta scurt și obiectiv astfel de situații, articolele cu amprenta subiectivă revenind jurnaliștilor din presa scrisă. Însă, în campania electorală care va preceda alegerile din 12 mai, ne vom confrunta cu un val de speculații, simpatii și antipatii la adresa candidaților pentru funcția de rector, strecurate în viitoarele știri ale televiziunilor despre situația de la ”Ovidius”.

  Doina Catrinoiu, candidatul la rectorat cu „limbaj neacademic”  

     Un episod aparte în telenovela de la ”Ovidius” este reprezentat de ”ieșirea” Doinei Catrinoiu în cotidianul ”Replica”. Aceasta a acordat un interviu cotidianului citat, în cadrul căruia îi făcea cu ou și oțet pe colegii ei universitari, spunând despre aceștia că își caută ”colacul sau iahtul de salvare” din ”cloaca” de la ”Ovidius”. Doina Catrinoiu este profesor universitar al Facultății de Medicină și șef de secție în Spitalul Județean Constanța. Aceasta și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de rector, însă lipsa de inspirație a acesteia în exprimare a fost taxată atât de unii cititori ai articolului și studenți, dar și de conducerea de la ”Ovidius” care nu a existat să trimită un drept la replică prin care sancționează limbajul neacademic al aspirantului la cea mai importantă funcție din universitate: ”Conducerea  Universităţii  Ovidius  din  Constanţa  respinge  categoric  limbajul neacademic  utilizat  de  către  prof.  univ.  dr.  Doina  Catrinoiu,  în  cadrul  interviului publicat astăzi, 14.03.2014, în cotidianul  “Replica”.  Conform acesteia, Universitatea Ovidius ar fi la această oră “o cloacă şi fiecare îşi caută colacul de salvare sau iahtulde salvare”. Considerăm formularea citată drept una nefericită, mai ales în contextul în care doamna prof. univ. dr. Doina Catrinoiu şi-a anunţat intenţia de a deveni rector”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: