Cum au evitat social democraţii slovaci un imens scandal politic. Viorica Dăncilă nu a fost primită la Bratislava

Viorica Dăncilă, alături de Peter Pellegrini, premierul social-democrat al Slovaciei (foto: www.guv.ro)

Viorica Dăncilă a vizitat la 5 aprilie 2019 Slovacia, unde s-a întâlnit cu şeful guvernului ţării gazdă, social-democratul Peter Pellegrini. Dar nu despre bâlba de la conferinţa de presă din sala Primăriei oraşului Banská Bystrica este vorba aici: „vreau să adresez încă o dată mulţumiri pentru susţinerea constantă de către republica cons… slovacă”.

Ci despre faptul că, pretextând aniversarea a 74 de ani de la eliberarea ţării lor de sub ocupaţia nazistă, social democraţii slovaci, aflaţi la guvernare, au primit-o pe prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, în oraşul Banská Bystrica şi nu în capitala Bratislava. Pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale.

De ce?

Victoria Zuzanei Čaputová la alegerile prezidenţiale de acum câteva zile a avut drept temă fundamentală de campanie eliberarea Slovaciei de corupţia politică, cea care l-a asasinat pe jurnalistul de investigaţii Jan Kuciak, de la „Aktuality.sk”, în februarie 2018. Preşedintele ales al Slovaciei a făcut referiri ferme că social-democraţii şi liderul lor, Robert Fico, sunt autorii morali ai execuţiei.

Viorica Dăncilă nu putea sosi la Bratislava după victoria Zuzanei Čaputová decât cu preţul unui scandal politic fără precedent.

Mai întâi, cu o zi înainte de vizita oficială în Slovacia a prim-ministrului României, mass-media au publicat scrisoarea deschisă a familiilor jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, asasinată în octombrie 2017, şi a tânărului jurnalist slovac Jan Kuciak, împuşcat în februarie 2018. Documentul cere Consiliului Uniunii Europene, for condus de România (adică de Viorica Dăncilă), să accepte numirea Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Parchetului European.

Opoziţia categorică a prim-ministrului Viorica Dăncilă la această susţinere a făcut ca şeful guvernului slovac, Peter Pellegrini, să nu îşi asume să o aducă pe omoloaga lui de la Bucureşti în capitala ţării, Bratislava. Pe fondul euforiei victoriei Zuzanei Čaputová, Partidul Social Democrat slovac şi-ar fi ameninţat serios şansele de supravieţuire la guvern dacă s-ar fi afişat cu Viorica Dăncilă.

În al doilea rând, cel mai important cotidian slovac, „Sme”, care a susţinut fără echivoc candidatura Zuzanei Čaputová la prezidenţiale, a preluat un incendiar interviu acordat de europarlamentara social-democrată portugheză Ana Gomes pentru secţiunea slovacă a Euractiv. Ana Gomes o critică violent pe Viorica Dăncilă, comparând-o cu Viktor Orban şi cu autoritarul lider social-democrat slovac, Robert Fico, acuzat de uciderea jurnalistului Jan Kuciak şi de legături cu Mafia italiană. Ana Gomes vorbeşte opiniei publice slovace despre cum „Viorica Dăncilă m-a acuzat direct că fac parte din reţeaua lui George Soros deoarece am spus că reforma justiţiei din România este utilizată de Partidul Social Democrat pentru încetinirea luptei anticorupţie”.

Interviul Anei Gomes a provocat un viu interes şi o adâncă emoţie în Slovacia pentru că există preocupări ale societăţii faţă de împuşcarea în stil mafiot a lui Jan Kuciak. Ana Gomes este cea care a condus delegaţia Parlamentului European în Malta, după asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia (octombrie 2017). Ana Gomes este de asemenea unul dintre cei mai acerbi critici ai preşedintelui PSD din România, Liviu Dragnea.

În aceste condiţii, prim-ministrul Slovaciei, Peter Pellegrini, a decis să nu o mai aducă pe Viorica Dăncilă la Bratislava ci să desfăşoare vizita oficială într-unul dintre oraşele din Vestul ţării, Banská Bystrica, organizându-i prim-ministrului român ceremonii de depunere de coroane la mormintele eroilor români morţi în Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Slovaciei (peste 10.000 de soldaţi şi ofiţeri).

Intrarea Vioricăi Dăncilă în Bratislava, la câteva zile după victoria Zuzanei Čaputová şi în contextul imaginii pe care o are în opinia publică slovacă, ar fi avut efecte negative semnificative asupra deja zdruncinatului partid social-democrat slovac la imediatele alegeri europarlamentare.


Ce au stabilit România şi Slovacia?


Mass-media slovace au informat că volumul schimburilor comerciale bilaterale a depăşit în 2018 suma de 3 miliarde euro. Ceea ce înseamnă că există o relaţie extrem de puternică între cele două state.

Prim-ministrul Peter Pellegrini a asigurat-o pe Viorica Dăncilă că Slovacia va sprijini candidatura României la OECD. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), înfiinţată în 1948, este un club al celor mai puternice democraţii şi economii din lume, cu 35 de membri, unde Slovacia a fost admisă încă din 2000. Cotidianul „Sme” insistă, însă, că este vorba mai degrabă despre „ambiţii” ale României, pentru că drumul spre accedere este lung în contextul actualelor evoluţii de la Bucureşti. Slovacia, a mai spus şeful guvernului de la Bratislava, va susţine şi intrarea României în spaţiul Schengen.

Viorica Dăncilă, la rândul ei, a susţinut ideea cooperării dintre Eurostream (Slovacia) şi compania românească Transgaz în domeniul transportului de gaz spre Europa Centrală, inclusiv din cele ce ar urma să fie extrase din Marea Neagră.

Deplasarea oficială a prim-ministrului României în Slovacia s-a vrut, mai degrabă, o operaţiune de imagine organizată între puţinii social-democraţi care mai conduc guverne europene în Europa în apropierea fierbinte a alegerilor pentru Parlamentul european. Social democraţii slovaci sunt acuzaţi de promovarea asasinatului politic şi de legături strânse cu Mafia italiană. Social democraţii români sunt percepuţi drept autorii asasinatului statului de drept. Când vine sentinţa?

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments

Comments are closed.