Elvețienii au respins duminică, prin referendum, inițiativa „Nu unei Elveții cu 10 milioane de locuitori! (Inițiativa pentru sustenabilitate)”. Această inițiativă legislativă, inițiată de Partidul Popular Elvețian, ar fi redus drastic numărul de imigranți și solicitanți de azil primiți în Elveția în următoarele două decenii și jumătate și ar fi putut schimba semnificativ relațiile bilaterale ale țării cu Uniunea Europeană – cu o rată a prezenței la urne de aproape 60%, 55% dintre participanți au votat împotriva plafonării populației țării la 10 milioane de oameni până în 2050, însă acest deznodământ nu pune capăt unei dezbateri care a început, la drept vorbind, acum peste șaizeci de ani.
Ce presupune inițiativa pentru “sustenabilitate”: Argumente pro și contra
“La sfârșitul anului 2025, în Elveția trăiau aproximativ 9,1 milioane de persoane. De la introducerea liberei circulații a persoanelor, în 2002, populația a crescut cu aproximativ 1,7 milioane. Acest lucru se datorează în principal imigrației. (…) Inițiativa solicită plafonarea populației rezidente permanente: populația Elveției trebuie să rămână sub 10 milioane până în 2050. Dacă populația rezidentă permanentă depășește 9,5 milioane înainte de 2050, Consiliul Federal și Parlamentul vor trebui să ia măsuri, în special în domeniile azilului și reîntregirii familiale. Consiliul Federal ar trebui, de asemenea, să invoce sau să negocieze derogări și clauze de salvgardare în acordurile internaționale care contribuie la creșterea populației. Dacă pragul de 10 milioane este depășit, Elveția ar trebui să denunțe aceste acorduri, inclusiv pe cel cu UE privind libera circulație a persoanelor”.
Acestea sunt măsurile principale ale inițiativei votate duminică, prezentată pe site-ul Consiliului Federal Elvețian, autoritatea executivă supremă a țării, pe care unii observatori internaționali au numit-o “Brexitul Elveției”, amintește Reuters.
Inițiativa aparține Partidului Popular Elvețian (Swiss People’s Party – SPP), cel mai mare partid din Parlamentul Elveției la acest moment, fondat în 1971 și care a devenit la începutul anilor ‘80 principala forță politică din spatele curentului antimigrație din Elveția.
Argumentul central al inițiativei, expus într-un document de aproape 60 de pagini publicat pe site-ul campaniei acesteia, este că Elveția este o țară mică, cu o infrastructură, piață imobiliară, școli, sistem de transport, stat social, mediu natural și servicii publice care nu pot continua să se extindă la nesfârșit pentru a ține pasul cu această creștere rapidă a populației și a efectelor pe care le produce: creșterea chiriilor, a competitivității extreme pe piața muncii, supraaglomerarea spațiilor publice, presiuni insuportabile asupra sistemului de sănătate și școlilor pierderea terenurilor agricole și a spațiilor verzi și, în general, o scădere generală a calității vieții în țară.
Celălalt aspect al problemei este ceea ce site-ul campaniei descrie drept “pierderea culturii și identității” elvețiene, pe care o atribuie naturalizării unui număr extrem de mare de cetățeni străini, în principal musulmani care nu se integrează, comit crime violente și abuzuri sexuale la o rată mult mai ridicată decât alte grupuri și aduc cu ei atitudini sociale și probleme care “subminează cultura elvețiană și fundamentele democratice ale țării”.
Campania condusă de SPP a atras critici dure din partea restului spectrului politic și a societății civile, cu ONG-uri anti-discriminare precum NCBI Schweiz și Organizația Elvețiană de Ajutorare a Refugiaților care i-au acuzat pe susținătorii inițiativei că poartă o campanie discriminatorie împotriva imigranților și a refugiaților și că se folosesc de apelurile pentru “sustenabilitate” ca o acoperire pentru a pune problemele sistemice cu care se confruntă Elveția pe umerii străinilor.
În acest sens, opozanții plafonului de populație au mai argumentat că o măsură atât de drastică ar afecta negativ multe dintre sectoarele pe care este, de fapt, menită să le apere, deoarece cetățenii străini și naturalizați reprezintă un segment în continuă creștere a populației active economic a țării.
Date publicate de autoritățile federale elvețiene arată, de pildă, că piața muncii depinde tot mai mult de cetățenii străini: între 2019 și 2024, numărul acestora în populația activă economic a crescut cu aproape 14%, față de puțin peste 1% în cazul cetățenilor elvețieni. În același timp, cele mai recente date oficiale mai arată că, în 2023, cetățenii străini au plătit 35% din contribuțiile la sistemul public elvețian de pensii, dar au primit doar 18% din prestații.
Mare parte a dezbaterii s-a concentrat și asupra faptului că denunțarea acordului de liberă circulație cu UE ar duce automat la pierderea a tuturor celor 7 acorduri bilaterale semnate cu UE în 1997 și intrate în vigoare în 2002. Acestea sunt acordurile prin care Elveția, deși nu este membră UE, a obținut acces parțial la piața europeană și o cooperare strânsă în alte domenii și sunt legate între ele printr-o “clauză ghilotină”, după cum e descrisă în Yearbook of European Law: denunțarea unuia dintre acorduri duce automat la încetarea celorlalte.
Diverse organizații sindicale și instituții precum Economiesuisse, o organizație umbrelă care reprezintă interesele a peste 100.000 de companii elvețiene, au avertizat că pierderea acordurilor cu UE ar afecta grav economia țării, în special domeniile de muncă care se bazează pe personalul venit din străinătate.
Cum am ajuns aici
Această dezbatere publică, care la drept vorbind durează de ani de zile, a ajuns la un pas de a duce la schimbarea Constituției elvețiene datorită faptului că sistemul politic elvețian este bazat, în mare măsură, pe capacitatea cetățenilor de a se opune oricărei măsuri legislative adoptate de parlament și, mai notabil, de a introduce propriile schimbări în textul Constituției prin așa-numitele “inițiative populare federale”.
Prin acest mecanism, orice cetățean sau grup poate propune o schimbare a Constituției Federale și, dacă reușește să strângă peste 100.000 de semnături în mai puțin de 18 luni, să o supună unui vot național.
După ce inițiativa SPP a strâns semnăturile necesare, depuse în aprilie 2024, atât Consiliul Federal, cât și Parlamentul au recomandat cetățenilor să voteze împotriva ei, dar nu aveau nicio pârghie legală sau instituțională pentru a opri votul, pentru că inițiativa era validă. Nu încălca legislația națională și nu existau probleme de formă (ex: semnături insuficiente, text incoerentetc).
Cetățenii elvețieni fac des uz de dreptul de a iniția schimbări ale Constituției, iar voturile naționale de acest tip au loc aproape anual. Guvernul elvețian amintește că, de la introducerea acestui sistem în 1891, 237 de inițiative populare federale au fost supuse votului până în 2025, iar dintre acestea, 26 au fost acceptate. La momentul 31 decembrie 2025, 11 inițiative diferite încă erau în stadiul de strângere de semnături, 20 așteptau aprobarea și alte patru erau deja programate.
Este important de amintit faptul că, în ultimii ani, multe dintre inițiativele federale, în special cele ajunse în atenția comunităților federale, au vizat în mod direct tema imigrației, iar cea votată duminică nu este prima care să propună încetarea înțelegerii bilaterale cu UE pentru libera circulație.
În fond, situația actuală este rezultatul unei dezbateri vechi de zeci de ani. După cum amintește SWI Swissinfo, cel mai mare ziar elvețian care publică exclusiv în limba engleză, parte a publicului elvețian a început încă din anii ‘60 să exprime îngrijorări cu privire la pericolele reprezentate de “Überfremdung” – “supra-înstrăinare”, o temere alimentată la acea vreme de un număr mare de imigranți italieni care ajunseseră în țară.
Prima inițiativă populară care stipula că “numărul rezidenților străini și al titularilor de permise nu trebuie să depășească o zecime din populația rezidentă” a fost depusă în 1965, dar a fost retrasă de inițiatori înainte să fie supusă votului național.
În anii ‘70, reprezentanții unei mișcări politice anti-imigraționiste coagulate în jurul politicianului populist James Schwarzenbach au pus trei inițiative diferite pentru limitarea numărului de imigranți în fața alegătorilor. Toate au fost respinse la urne.
În anii ‘80, curentul anti-imigraționist a fost preluat de Partidul Popular Elvețian, care a înaintat de-a lungul deceniilor diverse inițiative împotriva “criminalilor străini”, a vânzării de teren elvețian străinilor, a construirii de moschei și a “migrației în masă”, printre altele. Majoritatea dintre aceste inițiative au eșuat, de asemenea.
Momentul de cotitură a venit în 2014, când inițiativa „împotriva imigrației în masă”, susținută de SPP, a fost acceptată la limită de electorat. Ea cerea reintroducerea unor cote pentru imigrație, inclusiv pentru cetățenii Uniunii Europene, ceea ce intra în conflict direct cu acordul de liberă circulație dintre Elveția și UE.
Pentru a evita acest conflict, în final, Parlamentul a adoptat în 2016 o lege de implementare a inițiativei care nu introducea cote pentru cetățenii UE, ci obliga angajatorii din sectoare sau regiuni cu șomaj ridicat să anunțe mai întâi posturile vacante către serviciile publice de ocupare, pentru a favoriza persoanele aflate deja pe piața muncii elvețiană.
La acea vreme, SPP a criticat dur “non-soluția” găsită de Parlament și atitudinea “umilă” a autorităților elvețiene față de Bruxelles, iar apelurile pentru un nou referendum au început aproape imediat, amintește Swissinfo.
Una peste alta, inițiativa votată duminică este doar ultimul episod dintr-un conflict început tocmai în 1965, care are puține șanse să ia sfârșit în viitorul apropiat. În reacția oficială publicată după aflarea rezultatelor, SPP a argumentat că simplul fapt că 45% dintre cei prezenți la urne au votat în favoarea inițiativei este “un vot clar de neîncredere” și că „nu mai poate fi vorba de o revenire la rutina obișnuită în politica de imigrație”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
