Reţineţi acest nume: Zuzana Čaputová.
A câştigat la scor preşedinţia Slovaciei iar acest lucru poate fi începutul sfârşitului populismului şi puterilor autocrate şi iliberale din Europa Centrală. Dacă o mai ţineţi minte pe Julia Roberts într-unul dintre rolurile ei de referinţă, de militantă pentru adevăr până la capăt, atunci vă vine mai uşor: Zuzana Čaputová este o Erin Brockovich slovacă.
Abia acum a aflat lumea întreagă despre lupta ei cu autorităţile din Pezinok, un oraş mic de lângă Bratislava, împotriva unor construcţii care ar fi afectat mediul înconjurător. Şi tot abia acum ştim şi că, în 2016, pentru acest demers curajos, Zuzana Čaputová a primit un „Nobel verde”, Premiul Goldman.
Fără experienţă politică majoră, o avocată divorţată, de 45 de ani, Zuzana Čaputová va conduce pentru cinci ani, ca prima femeie din istoria ţării, o Slovacie profund catolică, dominată de lideri politici reticenţi la democraţie şi transparenţă şi cu accese evidente de eurofobie.
Cum a reuşit?
A trebuit ca, în februarie 2018, un tânăr jurnalist slovac de la publicaţia de investigaţii Aktuality.sk, Jan Kuciak, să fie asasinat în stil mafiot, în timpul unei investigaţii privind legăturile dintre Mafia italiană, investiţiile ei în Slovacia şi liderii Partidului Social Democrat (Smer) de la Bratislava, aflat la guvernare de aproape un deceniu, pentru ca în Slovacia să izbucnească o revoluţie civică fără precedent de la proclamarea independenţei, la 1 ianuarie 1993.
De un sfert de secol, de când s-a despărţit de Cehia din cadrul fostei Cehoslovacii, Slovacia a cunoscut regimuri politice succesive dominate de lideri autoritari, puţin dispuşi la transparenţă şi la construcţia de instituţii care să verifice funcţionarea statului şi care, în schimbul prosperităţii fără precedent, au practicat corupţia pe scară largă.
Vladimir Mečiar, prim-ministru post-comunist al Slovaciei în trei rânduri (1990-1991, 1992-1994 şi 1994-1998) a instituit un regim foarte asemănător celui existent astăzi în Federaţia Rusă, sub Vladimir Putin. Slovacia a ignorat, atunci, procedurile de aderare la Uniunea Europeană şi a preferat compania statelor din Europa Centrală care priveau spre Moscova şi spre o formulă mai dulce de comunism: în primul rând spre Iugoslavia lui Slobodan Milošević şi spre România lui Ion Iliescu. În 1995, prim-ministrul Mečiar a ordonat şefului serviciului naţional de informaţii să organizeze răpirea fiului preşedintelui Republicii, Michal Kovač. Abia în 2000, Vladimir Mečiar a fost pus sub acuzare pentru corupţie şi steaua lui politică a început să apună.
Robert Fico, liderul Partidului Social Democrat (Smer), a condus guvernele Slovaciei din 2012 până la asasinarea jurnalistului Jan Kuciak, în primăvara anului 2018. În această calitate, Slovacia a promovat o politică agresivă împotriva Uniunii Europene, a politicilor migraţioniste şi, de ceva vreme, a lui George Soros. Apropierea de guvernul FIDESZ de la Budapesta, condus de Viktor Orban, şi de cel al Partidului Lege şi Justiţie, care conduce Polonia, au întărit ceea ce se desemnează drept „grupul de la Vişegrad”. Împreună cu prim-ministrul Cehiei, Andrej Babiš, care conduce un guvern minoritar deşi este implicat oficial într-un dosar de corupţie cu fonduri europene, Robert Fico a făcut din Slovacia, până în 2018, o voce puternică împotriva UE.
Dar, la fel ca şi în România, şi în Slovacia la alegerile prezidenţiale Partidul Social Democrat pierde mereu. Aşa a fost şi în 2014, când prim-ministrul în funcţie a pierdut în faţa omului de afaceri liberal Andrej Kiska, aşa a fost şi în cele două tururi de scrutin din martie 2019, când liberala necunoscută în politică Zuzana Čaputová l-a înfrânt pe social-democratul Maroš Šefčovič, comisar european în funcţie şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.
Zuzana Čaputová şi-a centrat campania electorală pe lupta împotriva corupţiei endemice din această ţară. Cu un program electoral intitulat „Pentru o Slovaciei decentă”, candidata micii formaţiuni liberale Progresivne Slovensko a colindat întreaga ţară după ce, în ianuarie 2018 a devenit vicepreşedintele formaţiunii iar în luna următoare întreaga societate era oripilată de asasinatul mafiot al jurnalistului Jan Kuciak şi al prietenei sale. Într-un discurs ţinut la Žilina, Zuzana Čaputová menţiona categoric că „Slovacia este la o răscruce de drumuri în ceea ce priveşte încrederea în politică şi în politicieni, precum şi în valorile democraţiei. Dacă pierdem acum, dacă nu vom opri acest lucru, extremiştii vor câştiga”.
Acelaşi lucru l-a spus, în campania electorală, şi mass-media liberă, majoritar alături de câştigătoarea celui de-al doilea tur al prezidenţialelor. Cel mai important cotidian slovac, „Sme”, tipărea la 28 februarie, sub semnătura redactorului-şef, Beata Balogova, un editorial incendiar în care relua temele de campanie ale candidatei: Slovacia este la o răscruce iar alegerile prezidenţiale sunt un fel de referendum asupra viitorului ţării. „Vrem un guvern autocrat, aşa cum arată cel din Ungaria, condus de Viktor Orban, sau vrem o ţară cu instituţii democratice şi presă liberă?” întreba retoric Beata Balogova. Iar slovacii au răspuns majoritar pentru o schimbare profundă.
Zuzana Čaputová a avut de înfruntat mecanisme politice perfectate în cele aproape trei decenii de viaţă statală independentă. În plus, Smer (Partidul Social Democrat slovac) a investit enorm într-o campanie electorală agresivă şi fără prejudecăţi. De pildă, legată de viaţa personală a câştigătoarei alegerilor: într-o ţară profund conservatoare şi catolică, Zuzana Čaputová este divorţată şi îşi creşte singură doi copii, având şi o carieră de succes în avocatură. Lucru deloc la îndemână pentru cea mai mare parte a femeilor slovace. În plus, Čaputová a anunţat explicit, în campania electorală, că susţine căsătoria legală a cuplurilor LGBT.
Fostul prim-ministru social-democrat Robert Fico nu a pierdut aceste prilejuri şi, în mai multe dezbateri televizate şi în adunări electorale, a acuzat-o pe Zuzana Čaputová că „nu respectă valorile familiei tradiţionale slovace”, insinuând agresiv că ar fi vorba despre o „lesbiană care vrea să ajungă la Hrad” (sediul Preşedinţiei Republicii Slovace). „Slovacia – a continuat Robert Fico, suspectat de legături directe cu Mafia italiană – are nevoie de un preşedinte cu orientare sexuală normală”.
Aproape la fel afirma în spaţiul public şi contracandidatul social-democrat din turul al doilea, comisarul european Maroš Šefčovič (demnitar în Comisia Europeană din 2009) care, într-o emisiune electorală în studioul Radio Slovacia, insista că „Trebuie să respectăm valorile noastre tradiţionale. Slovacia are nevoie de un preşedinte puternic şi activ”.
Totuşi, cu doar o săptămână înainte de al doilea tur de scrutin, cele mai importante cotidiane din Slovacia, „Sme” şi „Dennik”, scoteau la iveală un document din arhiva fostei securităţi cehoslovace. În luna mai 1989, când regimurile comuniste europene trăgeau să moară, Maroš Šefčovič scria cererea de aderare în Partidul Comunist Cehoslovac, promiţând şefului organizaţiei locale că „vreau să construiesc o societate socialistă”.
Moratoriu la urne: Slovacia începe o revoluţie care se poate întinde în Polonia, Cehia şi Ungaria
Prerogativele constituţionale ale preşedintelui Republicii Slovace sunt extrem de limitate şi ele se referă la ratificarea tratatelor internaţionale, la promulgarea legilor, numirea înalţilor magistraţi şi la dreptul de veto legislativ. Cum, însă, alegerea şefului statului se face prin scrutin universal, legitimitatea lui electorală şi populară este foarte mare, fiind persoana publică din Slovacia care adună în spatele său cele mai multe voturi.
Alegerea Zuzanei Čaputová în funcţia de preşedinte al Slovaciei este o revoluţie politică.
De aproape două decenii, Ungaria, Cehia şi Slovacia reprezintă grupul cel mai important din Uniunea Europeană care respinge politicile instituţiilor de la Bruxelles şi evoluţia liberală, transparentă. Cazurile de corupţie la nivel înalt semnalate în mass-media sau de oficiali europeni nu au fost niciodată anchetate profesionist. De câţiva ani, cercurile politice decizionale de la Praga, Bratislava şi Budapesta au îmbrăţişat retorica naţionalistă, islamofobă şi antieuropeană, în contextul crizei migranţilor şi ascensiunii populismului în mai multe state europene (cum ar fi Austria şi Italia). Guvernele acestor trei state – cărora li s-a alăturat şi Polonia, din toamna anului 2015 – au reuşite economice şi financiare consistente, cu care societatea este cumpărată pentru a se obţine continuitatea politică.
Deşi există multe asemănări, în ceea ce priveşte tipologia regimurilor politice, cele patru state iliberale din Europa Centrală au şi diferenţe majore. Profund implicate în relaţia de alianţă cu SUA şi NATO, unele dintre ele, cum ar fi Ungaria şi Cehia, sunt deschise unei colaborări economice şi comerciale cu Federaţia Rusă. Altele, cum este cazul Poloniei, promovează o politică agresivă faţă de Moscova, insistând pentru amplasarea de trupe şi armament nuclear american pe teritoriul polon pentru o dezangajare a Kremlinului în faţa statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est. Sub social-democraţi, până acum, Slovacia a oscilat între politica în totalitate conformă faţă de cerinţele SUA şi critici şi acţiuni adverse faţă de Uniunea Europeană, în special faţă de măsurile legislative împotriva corupţiei şi a reglementărilor privind migraţia ilegală.
Într-un editorial tipărit la 17 martie, după victoria în primul tur de scrutin, cel mai important cotidian slovac, „Sme”, scria că „Čaputová a convins prin invocarea adevărului şi decenţei în spaţiul public. Şi a reuşit să scoată practicile mafiote din încercările lor de a intra pe uşa Palatului Prezidenţial”. Aşa explica şi agenţia naţională de presă din Slovacia, TASR, victoria zdrobitoare a novicei candidate în primul tur al prezidenţialelor, desfăşurat la 16 martie, şi câştigat cu peste 40%: 71 din cele 79 de districte ale Slovaciei au dat-o câştigătoare pe Zuzana Čaputová.
Moartea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak a condus la revoluţia politică din Slovacia, prin care reziduurile comunismului, naţionalismului şi eurofobilor de la Bratislava au suferit cea mai importantă înfrângere politică de la obţinerea independenţei acestei ţări, în 1993. Zuzana Čaputová a învins un sistem iar acest semnal poate declanşa revenirea la democraţia liberală în Europa Centrală.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
