Creștinii din Siria. De la toleranță la prigoană

În Siria, datorită numărului mare de grupuri religioase și confesionale, precum și a varietății sectelor, se poate vorbi despre o adevărată demografie religioasă. Grupul majoritar este cel al musulmanilor sunniți cu o pondere de 74% din populație, însă există și alte comunități islamice precum Shia, Druze și alauiți (alawis), care formează 16% dintre sirieni.
Dintre aceștia, musulmanii alauiți reprezintă zece procente din totalul populației, ei fiind o comunitate islamică ce a preluat o serie de învățături creștine și gnostice. Celebrează chiar și Crăciunul. Acestei comunități religioase i-a aparținut fostul președinte Hafez al-Assad (1971-2000), dar și fiul acestuia, actualul președinte Bashar al-Assad, astfel încât alauiți sunt percepuți ca susținători ai actualului regim.
În sfârșit, alte 10 procente sunt reprezentate de creștini, chiar dacă se estimează că ponderea acestora a scăzut la 8%, restul preferând să părăsească Siria în ultimii doi ani. Deși Creștinismul a apărut în Galileea și Iudeea, în foarte scurt timp a făcut din actualul teritoriu sirian un adevărat leagăn cultural și intelectual. Este cunoscută călătoria Sf. Ap. Pavel la Damasc, iar Antiohia (astăzi situată puțin peste granița cu Turcia) a fost timp de secole unul dintre cele mai mari centre ale Creștinătății. Mai târziu, creștinii au continuat să existe în „Siria” atât sub musulmani, cât și sub otomani și chiar se cred că un altar din marea Moschee din Damasc adăpostește capul Sf. Ioan Botezătorul. Astăzi, creștinii din Siria aparțin Bisericii Ortodoxe, celei Unite și Bisericii Independente Nestoriene. Ei sunt concentrați un jurul unor orașe ca Damasc, Alep, Homs și Latakia. În ultimii ani, creștinii din Irak au migrat frecvent către Siria, însă foarte puțin în ultimii doi ani de război civil. Din cauza acestuia, majoritatea creștinilor irakieni au trecut mai departe, în alte state vecine, sau au revenit în Irak.

Legislația privind libertatea religioasă

Prevederile constitu-ționale și legale din Siria descriu un regim destul de liberal și tolerant în privința libertății religioase, cu amendamentul că, anumite particularități se regăsesc în legislație datorită majorității musulmane din țară. Mai mult, statul se declară ca fiind secular și practică secularismul în educație, administrație, armată etc. Politicile guvernamentale și sistemul judiciar permit multor grupări religioase să își manifeste și să își desfășoare în mod liber cultul cu condiția ca acestea să nu tulbure ordinea publică. Cetățenii chiar au dreptul legal de a acționa în justiție guvernul atunci când consideră că drepturile lor religioase au fost încălcate. Nu există o religie oficială de stat, dar constituția prevede ca președintele să fie musulman și recunoaște că jurisprudența islamică este sursa principală a legislației. Guvernul încearcă să limiteze prozelitismul și convertirile, dar în privința acestora din urmă, unitatea de măsură folosită nu este egală pentru toate religiile. Astfel, autoritățile nu recunosc statutul religios al musulmanilor care se convertesc la alte religii și judecă asemenea convertiri potrivit legii islamice – Sharia. În schimb, recunoaște convertirea creștinilor la Islam. De pildă, o femeie creștină se poate căsători cu un bărbat musulman, însă o femei de religie islamică nu se poate căsători cu un bărbat creștin.
Dincolo de aceste amănunte, unele chiar curioase pentru un european, nu există în Siria nicio lege care să interzică producția și difuzarea literaturii religioase, iar toate cultele recunoscute beneficiază de facilități fiscale pentru clădiri sau autovehicule. De asemenea, sunt permise folosirea limbajului religios în public, afișarea de bannere cu însemne și sloganuri religioase în timpul sărbătorilor, astfel încât, scene cu nașterea lui Iisus sau alte simboluri creștine sunt comune. Școlile publice sunt administrate de stat și sunt non-confesionale, dar este permisă educația religioasă pentru islamici și creștini. În sfârșit, o serie de sărbători musulmane și creștine sunt recunoscute ca sărbători naționale: nașterea profetului Mahomed, Paștele Ortodox și Catolic, anul nou islamic, Crăciunul, Eidul-Fitr (sfârșitul Ramadan-ului) și Eid-al-Adha (sărbătoarea sacrificiului).

Abuzuri și persecuții anti-creștine

Însă, climatul de toleranță religioasă este amenințat de războiul civil care macină Siria în ultimii ani, minoritățile religioase, mai ales creștinii, simțindu-se amenințați atât de regimul președintelui Assad, cât și de acțiunile și intențiile arătate de rebeli. În ultimii ani s-au înmulțit abuzurile,incidentele sau chiar violențele care au ca victime populația creștină. De pildă, în septembrie 2012, corpul preotului ortodox FadiJamilHaddad a fost descoperit la periferia Damascului. El fusese răpit de indivizi necunoscuți în timp ce încerca să obțină eliberarea unei alte victime. Autoritățile nu au investigat în nici un fel cazul, astfel încât au existat voci care au plasat responsabilitatea în ograda guvernului. De altfel, grupările de opoziție acuză regimul că a luat în colimator minoritatea creștină, aducând exemple de abuzuri sau persecuții la adresa acesteia. Astfel, televiziunea Al-Arabiya a prezentat, în februarie 2012, acțiunea forțelor guvernamentale care au atacat și confiscat proprietăți ale Bisericii Ortodoxe Umal-Zennar din Homs, ceea ce a făcut ca participarea creștinilor la protestele antiguvernamentale să se intensifice. În mai același an, autoritățile au
arestat câțiva închinători creștini și au alungat pe alții din zona Bisericii Sf. Chiril din Damasc în timpul unei slujbe de înmormântare.
În același sens, guvernul a întărit supravegherea unor grupuri afiliate religioase, cum ar fi ONG-urile creștine, catalogându-le doar paravane pentru asistență oferită rebelilor. În februarie 2012, presa locală a scris că regimul a interzis tuturor băncilor să mai desfășoare tranzacții cu Biserica Ortodoxă Greacă, acuzată că intermediază donațiile unor biserici din străinătate către opoziție. Mai mult, încă din iunie 2011, guvernul l-a expulzat pe preotul iezuit Paolo Dall`Ogolio, fondatorul comunităţii monastice de la Deir Mar Musa al-Habachi. Dall`Ogolio condamnase public încălcările drepturilor omului de către regim.
În ciuda acestor acuzații, guvernul continuă să dea vina – pe locuri cu un bun temei – pe opoziție și pe rebeli care ar fi responsabili de persecutarea creștinilor. Chiar dacă creștinii din Siria sunt în favoarea reformelor democratice, realizează, în aceeași măsură, că un succes al rebelilor în războiul civil ar aduce la putere un regim islamist sau salafist rigid ce ar pune capăt toleranței religioase. Deja, în unele zone controlate de rebeli au existat relatări despre persecuții la care sunt supuși creștinii, inclusiv crime și violuri. Bunăoară, în orașul Qusayr grupuri de opoziție formate din sunniți extremiști au emis un ultimatum cerându-le creștinilor să se alăture cauzei lor sau să părăsească localitatea. Există mărturii cum că rebelii au ucis un creștin, pe Maurice Bitar, pentru că ar fi refuzat să se supună ultimatumului.
În aceste condiții, în cazul instaurării unui eventual regim sunnit, nu este exclus ca situația populației creștine din Siria să o urmeze pe cea din Irak, unde, în 1980, creștinii formau 8% din populație, iar astăzi mai reprezintă doar 1%.