Copiii sunt bine? Refugiu și speranță la aproape un an și jumătate de război în Ucraina/ Ce am schimbat noi, cum s-au integrat ei (analiză)

Timp de un an de zile ucrainenii au primit un ajutor din partea statului român, de 50 de lei/zi pentru chirie/persoană și 20 lei/zi/pentru mâncare/persoană. Erau jumătăți de familie, speriate, obosite, înfrigurate, îngrozite. 

Nu înțelegeau ce scrie pe panouri, pe instituții, pe străzi, oriunde întorceau capul erau litere pe care nu le cunoșteau. Închideți ochii și aduceți-vă aminte cum e când mergeți într-o mini-vacanță la bulgari. Sau la greci. Și acolo, datorită fluxului mare de turiști români, există traduceri ale diferitelor produse în română ori autohtonii ”rup” câte puțin din limba noastră, cât să te înțelegi. Or, nici ucrainenii nu au venit în concediu, nici noi nu ”rupem” limba lor sau invers.  

Așa că, cel puțin inițial, mare parte din societate a sprijinit atât programul 50/20, cât și ocrotirea lor în toate felurile posibile. Până la implementarea programului, populația autohtonă i-a luat în propriile case pe cei care se adăpostiseră în corturi, școli, internate sau săli de sport. 

Romantismul a durat până când majoritatea ucrainenilor a eșuat din diferite motive să se integreze. Principalele cauze: lipsa unui canal de comunicare cu cei de-aici (necunoașterea alfabetului latin ori a limbii engleză), birocrația excesivă și de multe ori ridicolă ori răutăcioasă a autorităților sau serviciilor publice locale, ori propaganda ucraineană de-acasă care îi asigura că ”războiul se va termina curând”. Personal cunosc multe cazuri de jumătăți de familii ucrainene care așteptau la propriu cu bagajele semi-făcute la ușă pentru a se întoarce și a-și reîntregi familia. 

Statul român a eșuat în integrarea ucrainenilor prin modul în care a înțeles să acorde sprijinul financiar. A fost nevoie de un an ca să înțeleagă și să schimbe regulile, să condiționeze banii alocați refugiaților de integrarea copiilor în școli. 

Când regulile s-au schimbat, însă, parte din ucraineni au preferat să se întoarcă în zone mai sigure din Ucraina sau în Bulgaria, de unde veniseră în România după ce Guvernul de la Sofia scăzuse drastic ajutorul de găzduire. Acum, când în România condițiile sunt similare, revin în localitățile bulgărești unde cunosc cel puțin alfabetul și unul dintre barajele comunicării este spart. 

Cum motivează autoritățile schimbarea

Din punct de vedere al legislației în vigoare, ucrainenii sunt ajutați prin Ordonanța Guvernului nr. 20/2022 care cuprinde și măsuri de facilitare și încurajare a continuării donațiilor în beneficiul refugiaților ucraineni, precum și pentru ca organizațiile internaționale să aibă un mecanism mai simplu de cooperare.

După un an în care ucrainenii au primit fără a fi condiționați în vreun fel pachetul 50/20 lei (pentru cazare și masă, fapt care a ridicat enorm chiriile pentru localnici), autoritățile au schimbat regulile jocului și le-au pus la dispoziție ucrainenilor o sumă fixă de 2000 de lei lunar pentru cazare și masă, timp de maximum patru luni consecutiv. Dacă, în schimb, copiii sunt înscriși la școală, ajutorul poate continua. Măsura a fost anunțată în aprilie și a început să fie aplicabilă începând cu luna mai a acestui an. În prezent sunt puțin peste 5000 de ucraineni angajați în câmpul muncii, conform unei declarații a purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Consilierul de stat Mădălina Turza, coordonator strategic al asistenţei umanitare, a transmis, de asemenea, că, astfel, prin schimbarea acestui ajutor, autorităţile îşi doresc ca refugiaţii din Ucraina să înceapă să devină independenţi la noi în ţară, precizând că nu este vorba despre tăierea programului de susţinere a cazării şi de protecţie a refugiaţilor, ci de o regândire a acestuia.

World Vision: ”Neplata chiriilor restante de către Guvern, panicarea proprietarilor și presiunea pe refugiați i-a făcut pe aceștia să plece”

Răzvan Cătălin Nicola, coordonatorul World Vision la Constanța, a explicat pentru Info Sud-Est că neplata chiriilor la timp (din programul 50/20) de către Guvern și schimbarea regulilor de ajutor au panicat comunitatea de refugiați și i-a determinat pe unii dintre aceștia să plece, mai ales la presiunea proprietarilor care credeau că vor rămâne fără bani:    

• ”S-a întâmplat, a existat o plecare de 2.000 de persoane din regiunea Odesa, speriați de noile condiții la noul program de chirie, de suport al guvernului, pentru că nu erau foarte clari în privința condițiilor de accesare. Nici proprietarii nu sunt încă clari la decontul fostelor chirii din ianuarie încoace, foarte mulți proprietari nu au mai luat niciun ban de la Guvern și le este frică. Oamenii ăștia plătesc întreținerea din banii lor, proprietarii, de ei vorbesc. Sunt chiriile care n-au mai fost plătite de foarte mult timp și s-a creat o panică generală pentru că n-au existat bani. Fondul de rezervă al Guvernului este acum gol, caută să fie reaprovizionat prin diferite metode și din diferite surse ca să fie plătite aceste sume. Neplata acestor chirii restante, panicarea proprietarilor și apoi refugiații, că se pune presiune și pe ei. Proprietarul tot întreabă: “Plătește, plătește că uite, eu nu-mi iau banii și am cheltuieli”. Și asta este, de acolo pleacă, de la neplată. Dar s-au mai relaxat acum treburile”, a declarat acesta. 

Cum ne-am schimbat noi?

Un studiu IRES din februarie 2023 citat de cursdeguvernare.ro arată că sprijinul românilor pentru ucraineni nu s-a schimbat, deși în societate se resimte o umbrire a entuziasmului de care societatea a dat dovadă la începutul războiului, când refugiații erau ajutați de aproape toată lumea, în toate formele posibile. 

Totuși, cifrele, lipsite de emoție așa cum sunt, arată însă că:

• cei mai mulți dintre participanții la sondaj cred că ajutorul trebuie să se materializeze prin oferirea de ajutoare umanitare (92%)
• 91% cred că țara noastră ar trebui să ajute refugiații din țara vecină
• 72% cred că ar trebui să ofere ajutor de specialitate, prin experți în diferite domenii

Și doar 42% spun că România ar trebui să trimită armament în Ucraina.

Pe de altă parte, un sondaj Eurobarometru, tot din februarie 2023, citat de HotNews.ro, realizat în perioada 12 ianuarie – 6 februarie, deci înaintea scandalului legat de lucrările de dragare a canalului Bâstroe desfășurate de Ucraina, când popularitatea țării vecine a scăzut drastic în societatea românească, arată și că românii sunt cei mai sceptici cu privire la ajutorarea fie și umanitară a ucrainenilor.

Așadar, deși Ucraina se bucură de procente ridicate la nivelul UE în ceea ce privește susținerea cetățenilor europeni, eurobarometrul arată de asemenea că:

• 25% dintre români dezaprobă furnizarea de ajutor umanitar ucrainenilor afectați de război, cel mai mare procent din întreaga UE, la mare distanță de următoarele două state: Bulgaria – dezaprobare de 15% dezaprobare și Slovacia – 11%;
• românii sunt fruntași și la rata de dezaprobare față de primirea în UE a refugiaților de război, cu 24% rată de dezaprobare, fiind depășiți doar de cetățenii Cehiei (26%);
• oferirea de sprijin financiar Ucrainei e la rândul ei dezaprobată de un număr mare de români: 35%. Rate mai mari sunt înregistrate doar în Slovacia, Bulgaria și Cehia;

Pe de altă parte, o analiză a jurnalistei Sabina Fati pentru Deutsche Welle arată că aproape 40% dintre români consideră că războiul din Rusia și Ucraina „ar trebui să înceteze cât mai curând posibil, chiar dacă asta înseamnă ca Ucraina să cedeze controlul unor zone Rusiei”. 

• ”O cercetare sociologică făcută de European Council on Foreign Relations (ECFR) în zece state din Europa scoate la iveală că doar italienii și germanii vor în proporții mai mari decât românii oprirea conflictului cu orice preț. Din acest studiu, România pare să fie un potențial punct de rupere în ecuația atât de delicată de susținere europeană a Ucrainei, fiindcă votanții aici, la fel ca în Italia, sunt destul de dilematici în privința opțiunilor pe care le au. Această atitudine ține în mare parte de radicalizarea electoratului, de (in)capacitatea democrației de a-și demonstra virtuțile, dar și impactul propagandei”, arată Sabina Fati. Analiza completă aici. 

Ce fac copiii?

Info Sud-Est s-a aplecat frecvent asupra comunităților de copii și adolescenți refugiați din zonele de război la Constanța și asupra modului în care aceștia au reușit sau nu să se integreze. Am cules poveștile și traumele lor și, fie că a fost vorba de Artem (16 ani), Mark (8 ani), Elyzaveta (20 de ani), Andrii (13 ani), Maftii (11 ani), Nikita (12 ani), Kassia (10 ani), Lev (9 ani), Reizel (1 an), Lisa (3 ani) sau Makar (8 ani), poveștile lor s-au făcut auzite. 

Din toate discuțiile cu copiii, adolescenții sau părinții lor (mult mai multe decât cele enumerate mai sus dar pe care, din diferite motive nu le-am putut expune și public), se desprind câteva concluzii:

• Toți, absolut toți, sunt traumatizați. Fie că vorbim de manifestări violente ale unora, de irascibilitate care înainte nu exista, ori de o introvertire bruscă, toți sunt traumatizați și manifestă într-un fel sau altul trauma.
• Cu excepția unor cazuri în care copiii s-au interiorizat dramatic și au refuzat socializarea, cei mai mulți dintre ei sunt dornici să meargă în colectivitate, și-au făcut prieteni, iar comportamentul lor arată că o pot lua de la zero aici.
• Sunt împiedicați însă: fie de dorința familiei de a se reîntregi în Ucraina/”dorul de tata, pisica, bunicul” (una din marile traume este faptul că nu pot vorbi deloc sau atât de des pe cât și-ar dori cu rudele rămase în Ucraina), fie de lipsa cunoașterii limbii române ori a englezei și, deci, sunt împiedicați să comunice mai mult decât un schimb de păpuși, mașinuțe și un dialog imaginar, prin joacă sau desene.
• Una dintre principalele traume este ruperea fizică din brațele taților care au rămas la graniță sau ”plecarea din casă”. Din camera lor, de la jucăriile pe care nu le-au putut lua, de pe strada pe care alergau și din scările în care se îngrămădeau la v-ați ascunselea. 
• Dacă cei mici ar fi înscriși la școală, ar avea toate șansele să se integreze complet în societate și să înceapă o viață normală, nouă, în România. Sunt însă pregătiți psihic însoțitorii lor, fie că sunt mame, bunici, mătuși sau frați mai mari, să nu se mai întoarcă în Ucraina cel puțin până la reconstrucția măcar parțială a țării (chestiune de cel puțin 10-15 ani dacă războiul s-ar încheia acum?) și să crească cea mai tânără generație a comunității ucrainene din România?
• Copiii se bucură de activitatea voluntarilor și cea mai mare parte din ei participă la programele educative și de integrare derulate de ONG-uri precum Centrul pentru Resurse Civice sau World Vision (existente la Constanța), participă la activități artistice, sunt deschiși la propunerile ONG-urilor și voluntarilor.
• ”Copiii simt și înțeleg tot” ne-au spus zecile de părinți cu care am stat de vorbă. Trăiesc o dublă traumă, a lor și a părinților lor pe care ”îi simt”. Sunt ca niște bureți care au absorbit durerea, drama, furia și groaza la pătrat, în inimă și, mai ales, în ochi, acolo unde o poți vedea și tu când vorbești cu ei mai mult de câteva minute. 
• Dincolo de drama și trauma pe care le trăiesc și mulți dintre ei le vindecă în terapia pusă la dispoziție de ONG-uri, sunt veseli și pot începe o nouă viață aici. Drama va reveni mai târziu, însă, în viața de adult și, cel mai probabil, va îmbrăca forme mai agresive sau mai blânde ale anxietății și depresiei, ne-au explicat specialiștii pe care i-am consultat pentru a înțelege ce se va alege de generația copiilor pe care astăzi îi vedem alergând pe holuri de instituții, în parcuri, în mall-uri sau în centre de entertainment. 
• Vor tresări altfel decât ceilalți la zgomote puternice, artificiile nu vor fi ”spectaculoase”, ci poate ”îngrozitoare”, o clădire pe care o vor vedea lăsată în ruine de autorități îi va duce cu gândul la altceva și probabil că nu vor mai coborî niciodată într-un subsol.
• Dar, astăzi cel puțin, copiii lor, printre ai noștri, pot fi bine.