Jurnaliștii Context.ro au obținut, în urma unui proces de doi ani împotriva Ministerului Sănătății, datele despre infecțiile nosocomiale din spitalele românești în perioada februarie-martie 2023, transmite Context într-o postare pe Facebook.
Tribunalul București a obligat Ministerul Sănătății să comunice jurnaliștilor Context toate procesele-verbale și rapoartele întocmite de inspectorii sanitari în urma controalelor efectuate între 1 februarie și 31 martie 2023 în 333 de unități medicale din România, se mai arată în postare.
- “Ministerul condus de Alexandru Rafila a refuzat inițial să ofere aceste informații, invocând că activitatea instituției ar fi afectată de pandemie, deși starea de alertă fusese ridicată încă din 2022. Acum avem acces la documentele pe care ministerul le-a ținut secrete, deși ele arată cum se răspândesc infecțiile în spitale și ce măsuri (sau lipsa lor) au fost dispuse pentru remedierea situației. În următoarea perioadă, vom analiza și transforma aceste date în materiale jurnalistice publice, pe Context.ro”.
Acest anunț vine în contextul în care, în luna septembrie, şapte copii cu vârste de până la 15 ani au murit în secția ATI a Spitalului “Sf. Maria, din Iași”, din cauza infecţiei cu bacteria Serratia Marcescens, amintește G4Media.
După tragedie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat în urma unui control efectuat de minister că avizul de funcționare pentru secția ATI a spitaluluii a fost emis ilegal, că în secția ATI nu există chiuvete și ”se intră ca în gară” și că va sesiza Parchetul General, asta după ce a cerut demisiile directorul medical și a șefei secției ATI.
Acest anunț a dus la un schimb dur de replici între Rogobete și Costel Alexe, șeful Consiliului Județean Iași, care l-a contrazis pe ministru cu privire la condițiile din secția ATI a spitalului. Mai multe detalii, aici.
- Notă: La începutul lunii octombrie, Info Sud-Est a arătat în exclusivitate că mai mulți medici rezidenți de la Spitalul Județean Constanța au fost amendați pentru că nu purtau corespunzător echipamentul de protecție menit să asigure un mediu steril în saloanele pacienților și pe holurile secțiilor medicale. Comunicatul inițial al spitalului a omis să menționeze faptul că “persoanele fizice” amendate erau medici care interacționau cu pacienții, ale căror familii i-au reclamat către Poliția Locală. Detalii, aici.
Este important de amintit și că jurnaliștii Context.ro au semnalat public lipsa de transparență a autorităților în privința condițiilor din spitale încă din 2023. Ministerul Sănătății, condus la acea vreme de Alexandru Rafila, a refuzat să ofere jurnaliștilor documentele unui raport care arăta că zeci de mii de români se infectează anual în spitale – cel puțin 30.000 doar în 2022, relata Context la acea vreme.
Refuzul ministerului de a oferi jurnaliștilor acestor informații a venit după ce Context.ro a arătat, în seria de investigații “Sănătatea care ne arde” că o parte din incendiile care au ucis mii de români în unitățile spitalicești de la izbucnirea pandemiei de Covid-19 au fost cauzate de instalații electrice uzate sau necorespunzătoare.
Aceste informații au ajuns în presă tot după un proces de aproape doi ani intentat în 2021 de jurnaliștii Context împotriva Ministerului Sănătății, care a refuzat să predea documentele necesare jurnaliștilor după ce chiar ministrul Rafila anunțase că va face publice informațiile, dar nu s-a ținut de cuvânt.
- Citește seria “Sănătatea care ne arde”, pe Context.ro.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





