Cine și cum i-a venit de hac lui Terente? De ce a fost trădat haiducul tocmai de o femeie?

 

 

LEGENDELE DOBROGEI

TERENTE, SPAIMA BĂLȚILOR

S-a născut în Carcaliu, pe malul Dunării, sat de lipoveni situat la nouă kilometri de orașul Măcin, pe numele său adevărat Ștefan Vasali (sauVasâli). E cam tot ce se cunoaște despre restul vieții lui Te-rente în afara anilor în care a ,,terorizat” autoritățile din Brăila, Galați, Tulcea. Probabil că de mic copil, asemenea celorlalți din comunitate, a socotit balta și fluviul ca pe a doua casă, locurile care le aduceau lipovenilor toate cele necesare traiului. A ajuns să se simtă la adăpostul lor ,,ca peștele-n apă”. Nici despre motivele ce l-au făcut pe Terente să devină un proscris nu se cunosc prea multe, doar povești purtate din om în om, unii spun că ar fi avut două căsnicii eșuate, ciudat, pentru că așa cum se știe era extrem de ,,dotat” de mama natură… Cert este că în anumite împrejurări încearcă să-și înjunghie cea de-a doua soție, este arestat dar evadează cu ajutorul unui gardian. Iar de aici intervine presa scrisă care îl transformă pe Terente în vedetă de tabloid…
Ataca oameni bogați din localitățile apropiate, trecea Dunărea adeseori la Brăila, oraș spre care îl atrăgeau nu numai banii sau bijuteriile, ci și câteva doamne sau domnișoare care în schimbul anumitor servicii îi ofereau protecție, haine, mâncare. I se du-sese buhul că e mult mai ,,înzestrat” decât orice alt bărbat iar el știa să profite de asta. După fiecare lovitură se retrăgea în Balta Brăilei ori mult mai departe, în inima Dobrogei, prin codrii Babadagului sau stufărișurile de la Sarichioi, sat cu oameni de aceeași nație cu el. Orice încercare de a-l prinde era sortită eșecului. Chiar dacă se spune că ar fi avut câțiva gealați, Cocoș fiind numele unuia dintre ei, Terente prefera să acționeze singur, evitând să stea prea mult în același loc. După unele povești a trecut chiar granița în Bulgaria, Grecia și apoi în Serbia, pentru câțiva ani, ducând același stil de viață. Revine în locurile știute. Lui Terente i se aprind călcâile după o femeie din Brăila, soție de militar, și vine la ea îmbrăcat în straie ostășești. Femeia îl face scăpat și de a doua arestare, în condiții nu tocmai elucidate. Se afișează cu ea prin oraș, pe sub nasul organelor de ordine. Rămân celebre versurile ,,Terente și Di-dina, se plimbă cu mașina…”. Soțul înșelat află și într-o noapte pică pe nepusă masă. Are loc un schimb de focuri în care Terente este rănit dar reușește să scape fugind. Cea mai amplă acțiune de scotocire a bălților nu duce la nici un rezultat spre exasperarea autorităților… Fură două fete pe care le sechestrează în Balta Brăilei, una dintre ele contribuie din plin la celebritatea banditului, publicând un roman intitulat ,,În ghearele lui Terente.”, prima parte fiind publicată în foileton în cotidianul ,,Dimineața”. Subiectul Terente devine motiv de acuze aduse la adresa guvernelor, care în ciuda sumelor imense cheltuite nu reușesc să-l prindă pe tâlhar…
Sfârșitul se apropie în momentul în care o batjocorește pe soția preotului din sat. Fapta îi aduce antipatia inclusiv a celor de-o teapă cu el. De acum Terente nu mai are nici un aliat, chiar dacă împarte în stânga și-n dreapta lucrurile și banii prădați. Se pare că sfârșitul îi vine tot de la o femeie. În sat, Terente are o altă ibovnică de ani de zile. Celebritatea e o armă cu două tăișuri. La urechile femeii ajung aventurile amantului, inclusiv abuzul față de preoteasă, iar aceasta este convinsă să-l trădeze. E suficient să anunțe seara în care tâlharul vine iar jandarmeria și poliția se ocupă de restul. În schimbul de focuri Terente ucide câțiva dintre atacatori însă este ciuruit la rândul său. Este îngropat în sat după multe tergiversări. Unii spun că, din diferite motive, capul a fost trimis la București la Institutul de Medicină Legală, pentru diferite studii, iar o altă ,,parte” anatomică la Muzeul ,,Antipa”. Se spune că restul trupului, îngropat prea la suprafață, a fost dezgropat de câini și devorat…

VÂRLAN, FRATE CU CODRUL

Originar din Slava Rusă, Vasile Vârlan devine unul dintre cei mai cunoscuți tâlhari din Dobrogea,
atacând fie la drumul mare, dar mai ales prin pădurile de la Babadag până la Ciucurova. Pradă oamenii avuți și îi ajută pe cei săraci, vitregiți de timpurile ambigui de dinaintea primului război mondial. Cât e vremea bună se ascunde în desișurile pădurii, are un loc preferat în scorbura unui stejar se-cular, lângă un izvor cu apă bună de băut. Iarna este oaspetele oamenilor săraci care îl protejează în schimbul unor sume consistente de bani. Ca și în cazul lui Terente autoritățile sunt neputincioase în fața pădurilor de necuprins și a complicității oamenilor răsplătiți de Vârlan. Acesta bate Babadagul, cade spre Turda, spre Ciucurova dar niciodată nu părăsește vecinătatea pădurii care îi oferă adăpost. După câțiva ani de haiducie este trădat de un cumnat și împușcat de jandarmi, chiar lângă adăpostul din pădure. Rămân în urma sa câteva povești, ceva cântece și izvorul din pădure (între Slava Cercheză și Ciucurova),
care-i poartă numele.