PRIMA DATĂ ÎN ISTORIA MUNICIPIULUI: Timbre poștale cu imagini din Tulcea

info-sud-est-timbreÎn urma unei colaborări fructuoase derulate între Primăria Tulcea și Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, edilul Constantin Hogea a ajuns să pună bazele unui parteneriat cu Filatelia Română care s-a materializat printr-o premieră în istoria municipiului de la porțile Dunării:

„Am fost bucuros să primesc, în numele comunității noastre, o invitație inedită și care ne face o deosebită onoare. De curând a apărut o ediție care conține patru timbre cu imagini din municipiul Tulcea: Catedrala ”Sfântul Nicolae”, Geamia, Monumentul Independenței și Colegiul Național ”Spiru Haret”. Am primit deja ediția de lux, iar timbrele au fost puse în circulație în ultima zi a lunii octombrie. Este o chestiune de mândrie și onoare. Municipiul Tulcea a intrat în istoria filateliei românești.  Președintele APLER, care este și directorul Muzeului Literaturii Române, domnul Cristescu, a fost impresionat de faptul că cei din administrația municipiul Tulcea vor să sprijine și să consolideze segmentul cultural și să promoveze imaginea Tulcei. Astfel, ne-a propus acest lucru. Și cum să refuzi o asemenea invitație?! Astfel de lucruri te bucură pentru că ele rămân după ce tu nu mai ești primar. În fapt, acesta este principalul avantaj al unui primar: poate să lase lucruri benefice și concrete în urma lui. Prefer să port haina de primar, chiar dacă e mai șifonată și mai modestă, decât cea de parlamentar. Nu e vorba de mine ca persoană, ci de ceea ce fac ca să promovez comunitatea. Eu sunt suficient de bătrân și în viață, și în politică, ca să mai am orgolii. Dar dacă reușesc să promovez comunitatea și să mă pot uita în ochii tulcenilor, atunci sunt fericit”, a conchis primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: