
Energia generată în centrala nucleară de la Cernavodă asigură o treime din totalul producţiei de electricitate la nivel naţional, duminică dimineaţă, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, postate în timp real pe site-ul Transelectrica, scrie Agerpres, citată de Economedia.
Astfel, la ora 10:00, reactoarele nucleare produceau 1.401 MW, însemnând 31,3% din total.
Urmează energia hidro, cu 23,53%, cea din cărbune – 21,98%, hidrocarburi – 11,89%, fotovoltaică – 10,01%, biomasă – 1,09%, eolian – 0,20%.
La ora menţionată, consumul naţional era de 5.643 MW, producţia – de 4.543 MW, diferenţa de 1.093 MW fiind importată.
De asemenea, preţul energiei cu livrare duminică, pe piaţa spot a bursei OPCOM, are o medie de 659 lei pe MWh, cu un vârf de 1.050 lei pe MWh între orele 19:00 – 21:00.
- Au început lucrările de reabilitare a sistemului de canalizare pe bulevardul Mamaia - 21 septembrie 2023
- Se oprește apa în mai multe zone din Constanța, în zilele de marți și miercuri - 21 septembrie 2023
- Actorii și regizorul filmului “Libertate”, co-producția România-Ungaria premiată internațional, se întâlnesc cu publicul la Constanța - 21 septembrie 2023