
Ultimele cabine telefonice publice de pe străzile oraşelor din Republica Cehă vor dispărea până la sfârşitul acestui an, a anunţat postul naţional de radio în primele zile ale lunii martie. Dacă la schimbarea mileniilor, în 2001, în întreaga ţară mai funcţionau 30.000 de telefoane publice, în 2020 abia dacă mai există 1.500, cele mai multe în Praga.
Prima cabină telefonică în Cehia, atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, a fost inaugurată la Praga în anul 1911.
Municipalitatea capitalei cehe, anunţă postul naţional de radio, are un proiect de refolosire a aproape 100 de cabine telefonice, care ar urma să devină standuri ocazionale de vânzare de carte, de birouri pentru închiriere de biciclete sau chiar centre de încărcare pentru transportul electric.
În alte oraşe ale ţării, municipalităţile se gândesc să transforme cabinele publice de telefon în adevărate obiective turistice, după modelul celebrelor cabine roşii din Londra.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





Nu cred ca mai exista telefoane publice nicaieri. Si au pierdut scopul. Oricine isi poate cumpara un telefon mobil. Golirea telefoanelor si reparararea lor coata prea mult sa se justifice costul. In anglia le fac mini muzee.