
Campania „Tu decizi pentru Constanța”, prima inițiativă de bugetare participativă a orașului, a intrat în faza de votare, în care toți locuitorii majori ai Constanței pot alege proiectele favorite dintre cele 35 inițiate de concetățenii lor pentru zece domenii de dezvoltare ale orașului.
Bugetul alocat campaniei de către Primăria Constanța este de 5 milioane de lei în total, cu un plafon de 500 de mii de lei pentru fiecare proiect câștigător.
Info Sud-Est vă prezintă, pe rând, cele 35 de proiecte depuse de cetățeni în cadrul campaniei de bugetare participativă.
Iluminat stradal cartier Veterani, Strada Comandor Constantin Iordăchescu
Acest proiect presupune instalarea unui sistem de iluminare publică pe strada Comandor Constantin Iordăchescu, fosta strada Mareșal Ion Antonescu-careul B1.
“Întrucât cartierul se află intr-o plină dezvoltare, nevoia existenței iluminatului public pe aceasta stradă este primordială. Recent, au fost semnate procese verbale la punerea în funcțiune a punctelor de transformare pt curentul electric. Toate celelalte străzi din sectorul 1.2 au fost prevăzute cu iluminat public, mai puțin strada menționată mai sus, din motive total necunoscute”, este descrierea făcută de Doxan Silviu Marian, inițiatorul proiectului.
Beneficiile proiectului constau în îmbunătățirea calității vieții comunitare și în descurajarea activității infracționale pe timp de noapte, precizează inițiatorul.
Bugetul estimat al proiectului este de 500 de mii de lei, perioada de realizare fiind de șase luni, conform platformei oficiale a campaniei.
- Volodimir Zelenski, în fața Parlamentului European: Vrem să venim acasă, în Europa / Rusia încearcă să anihileze valorile europene - 9 februarie 2023
- FOTO Apariție rară în Parcul Natural Bucegi: Căprioară cu blana complet albă surprinsă de camere - 9 februarie 2023
- Copiii pot confecționa propriile mărțișoare la Muzeul de Artă Populară din Constanța - 9 februarie 2023