Cât poate dura Republica în România? Un an fără Rege şi fără Monarhie


Regele Mihai I – pictură în biserica din satul Cotu Văii, comuna Albești, Constanța

Există mereu în istorie evenimente pe care nimeni nu le poate explica.

Regii şi Reginele României s-au acoperit de notorietate, de respect şi de glorie. Carol I a adus Independenţa, luptând pe fronturile din Bulgaria la 1877-1878, a integrat Dobrogea (apoi, în 1913, Dobrogea de Sud) între frontierele Statului iar nepotul său, Ferdinand, s-a încoronat peste România Mare. Regina Maria a devenit un mit încă din timpul vieţii. Suveranei i se atribuiau – din partea celor mici, din popor, dar şi de la cei mari, din clasa politică – de-a dreptul resurse umane supranaturale.

Niciunul dintre Suveranii României nu a avut parte, însă, de mai multă dragoste din partea supuşilor lor decât Regele Mihai. Acest lucru nu îl poate explica de-a dreptul Istoria.

Niciodată vreun Suveran al României nu a adunat în jurul prezenţei sale fizice peste un milion de oameni, aşa cum a făcut-o Regele Mihai în primăvara anului 1992, pe străzile Bucureştilor. Niciodată vreun Rege nu a reuşit să transforme un popor aşa cum a făcut-o ultimul Suveran în timpul ceremoniilor de doliu naţional din decembrie 2017. De fapt, acest lucru nu a reuşit să facă nici un român, în toată Istoria.

Regele Mihai I a domnit puţin: între 1927 şi 1930 (copil fiind) şi între 1940 şi 1947 (abia ieşit din adolescenţă). Dacă Istoria ar fi fost mai comodă cu România, Suveranul ar fi avut 90 de ani de domnie. O epocă întreagă.

Dar niciodată vreo domnie modernă nu a avut de înfruntat vicisitudini şi complicaţii mai mari decât cele trăite de ultimul Suveran al României.

Devenit Rege la şase ani a fost detronat de tatăl său, Carol al II-lea, în 1930. Iar în a doua domnie, Regele Mihai I a înfruntat, de la vârsta de 19 ani, pe mareşalul Ion Antonescu, Adolf Hitler şi Iosif Vissarionovici Stalin. În cei şapte ani de domnie, România a fost în război patru ani şi ocupată de Armata Roşie sovietică aproape tot atâta.

Ultima mare licărire a democraţiei româneşti dinaintea nopţii totalitare comuniste tot de Rege este legată: zeci de mii de oameni au venit, de Sf. Mihail şi Gavriil 1945, în faţa Palatului Regal pentru a-l aclama. Apoi, cei mai mulți dintre ei au fost anchetaţi, abuzaţi, arestaţi. Armata Română a eliberat ultima regiune a Transilvaniei, oraşul Carei, chiar în ziua în care Regele împlinea 23 de ani: 25 octombrie 1944. De atunci, această zi este Ziua Armatei Române. Iar dezastrul instalat la 30 decembrie 1947, când Regele Mihai a abdicat, a reprezentat începutul sfârşitului normalităţii într-o ţară deja traumatizată, devastată şi distrusă material şi moral.

Coroana Regală – rostea Regele Mihai în ultimul său discurs în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, un text istoric şi poate cel mai important de sub cupola Legislativului de la Bucureşti – nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei.

Nici clasa politică şi nici votanţii ei nu au fost şi nu sunt imuni la Rău. Au existat români care au votat Mişcarea Legionară sau Partidul Comunist din proprie convingere şi au existat lideri politici care au promovat crima, xenofobia, antisemitismul, lupta de clasă, delaţiunea ca fiind principii morale ce trebuie împărtăşite de întreaga societate. De fiecare dată, a ieşit o speranţă, când nimeni nu mai credea: Regele Mihai.

La 23 august 1944 a dispus demiterea guvernului condus de mareşalul Ion Antonescu, arestarea „Conducătorului Statului” şi ieşirea din alianţa cu Germania hitleristă. Sâmburii constituţionalismului şi democraţiei au fost din nou aruncaţi între mase, pentru câteva luni. În 1990 şi 1992, în timpul unei „democraţii originale” instalate de reziduurile mai frecventabile ale regimului comunist, în frunte cu preşedintele Ion Iliescu, Regele Mihai a revenit în Ţară şi a împărţit, din nou, speranţă.

Cum ar fi fost România fără Rege?

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie – spunea, în acelaşi discurs din Parlament, Regele Mihai I.

Republica română este un cadou făcut lui Stalin de comuniştii de la Bucureşti şi de ocupanţii sovietici, pentru a aniversa un sfert de secol de la proclamarea oficială a URSS. Exact aşa: un cadou pentru Stalin din partea puterii politice de la Bucureşti.

Cât va dura republica? Atâta vreme cât întreaga societate va rămâne, ca acum, fără memorie.

Când se va repara acest cadou făcut lui Stalin?

Când va exista credinţa în resursele acestei ţări şi a acestui popor.

Şi când va reveni un Rege?

Când, împreună, societate şi clasă politică vor avea acelaşi obiectiv: morala.

Până atunci, suntem la un an fără Monarhie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.