Castrul Roman din Ovidiu va fi pus în valoare, în acest weekend, prin prezentarea creațiilor a 20 de artiști în devenire din România și de peste hotare, transmite Teatrul de Stat Constanța într-un comunicat de presă.
Lucrările vor fi expuse sâmbătă, de la ora 18:00, în cadrul galei “Myths and Algorithms” (Mituri și Algoritmi), un eveniment vernisaj al Programului Internațional de Scenografie, se mai arată în comunicatul citat.
Programul Internațional de Scenografie (International Program in Scenography – IPS), aflat la a treia ediție, este “un program intensiv de rezidențe artistice, în care timp de două săptămâni artiști emergenți din mai ulte țări lucrează alături de profesioniști consacrați internațional”, explică teatrul.
IPS reunește ateliere de lucru, prezentări, mese rotunde, explorări de cercetare artistică și diverse activități practice, menite să dezvolte abilitățile participanților de a crea “instalații de artă și experiențe scenografice site-specific”, iar scopul lucrărilor este de a pune în valoare Castrul Roman de la Ovidius, amintește teatrul.
Început cu o ediție pilot în 2022, în timpul festivalului DbutanT, organizat de TSC și de Teatrul “Andrei Mureșan”, IPS a devenit un eveniment de sine stătător în 2023.
Anul trecut, 21 de participanți din România, dar și din Hong Kong, Taiwan, Canada, SUA și Germania au creat o serie de instalații artisitce cu tema “Falie temporală. Înainte/După”, o referire la călugărul Dionisie Exiguul (cca. 470 – cca. 544), care a slujit în bazilica paleocreștină ale cărei ruine pot fi încă văzute în situl arheologic din Ovidiu.
- Mai multe detalii despre istoria programului, aici.
Anul acesta, au fost selectați participanți din: SUA, China, Mexic, Brazilia, UK, Germania, Franța, Bulgaria, Spania, Italia, Georgia și România. Artiștii sunt specializați în scenografie, arhitectură, design, imagine de film și arte performative, se mai arată în comunicatul citat.
Instalațiile sunt create sub îndrumarea a cinci mentori:
- Regizorul Paul Zimet și compozitoarea Ellen Maddow, fondatorii companiei avangardiste din New York “Talking Band”, și foști membri ai companiei “Open Theater”, a lui Joseph Chaikin.
- Nic Ularu, scenograf/ autor/ regizor, distins cu premiul OBIE pentru realizări remarcabile în teatrul Off- Broadway, mentor pentru al treilea an consecutiv în cadrul programului
- Sabrina Hamilton, lighting designer, co-fondator și director artistic al “Ko Festival of Performance” din Amherst, Massachusetts, colaboratoare apropiată a companiei Mabou Mines din New York.
- Sean Crowley, scenograf de film, operă, teatru și televiziune, șeful Catedrei de Design la The Royal Welsh College of Music & Drama.
Evenimentul cu intrare liberă va include și un concert Corina Sîrghi & Band, încheie TSC.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: