Comandamentul Central al SUA afirmă că un avion de vânătoare al Marinei SUA a doborât o dronă iraniană care se apropia de portavionul USS Abraham Lincoln în Marea Arabiei, transmite The Associated Press.
Într-o declarație transmisă prin e-mail marți, Comandamentul Central al SUA a precizat că drona „s-a apropiat agresiv” de portavion, având un „intenții neclare”, și că „a continuat să zboare spre navă în ciuda măsurilor de detensionare luate de forțele americane care operau în ape internaționale”. Armata SUA mai spune că doborârea a avut loc la câteva ore după un alt incident în care forțele iraniene au hărțuit o navă comercială sub pavilion american, cu echipaj american, care naviga prin Strâmtoarea Hormuz.
Drona Shahed-139 a fost doborâtă de un avion de vânătoare F-35C de pe portavionul Lincoln, care, potrivit Comandamentului Central al SUA, se afla la aproximativ 500 de mile (800 de kilometri) de coasta sudică a Iranului. Declarația armatei a menționat că niciun militar american nu a fost rănit și că nu au fost înregistrate pagube materiale.
Apoi, câteva ore mai târziu, forțele Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran au hărțuit nava comercială Stena Imperative, a mai spus armata SUA.
Potrivit declarației militare, două ambarcațiuni și o dronă iraniană Mohajer s-au apropiat de navă „cu viteze mari și au amenințat că vor urca la bord și vor captura petrolierul”.
Această știre vine la o săptămână după ce portavionul Abraham Lincoln și grupul său de luptă asociat au fost trimise în regiune, în urma amenințărilor administrației Trump că o intervenție militară directă este luată în calcul dacă autoritățile iraniene nu încetează represaliile violente împotriva protestatorilor.
Amintim că Iranul a devenit la finalul lunii decembrie teatrul celor mai ample și sângeroase proteste împotriva dictaturii teocratice a Ayatollahului Ali Khamenei din istoria țării.
Regimul iranian declară că peste 6.000 de persoane și-au pierdut viețile în timpul protestelor, dar cifre publicate de opoziție și rapoarte citate de presa internațională indică un bilanț al victimelor mult mai mare, de peste 30.000 de morți.
Pentru mai multe detalii, citește și:
- „Dacă semeni vânt, vei culege furtună”: Iranul amenință Statele Unite după o lună de proteste soldate, potrivit opoziției, cu peste 30.000 de morți
- Iran. De ce sunt diferite aceste proteste și ce urmează pentru dictatura de la Teheran
În acest context, Iranul a amenințat cu „război total” în cazul unei intervenții directe a SUA, dar conform unor informații apărute în presa internațională la începutul acestei săptămâni, ambele tabere au fost de acord să stabilească o întâlnire la Ankara, Turcia, pentru a conveni asupra unui „cadru suprinzător de negocieri”
Citește și:
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






