Parlamentul European a votat, marți, în plen, pentru ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă, șefa pro-rusă a partidului SOS, anchetată în România pentru propagandă legionară, negarea Holocaustului și infracțiuni cu violență.
Parlamentara extremistă a anunțat ea însăși, pe Facebook, că „dictatura europeană” a votat să îi ridice imunitatea din pricina unor „declarații și opinii politice”.
Votul decisiv al eurodeputaților vine la câteva zile după ce Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) din Parlamentul European a aprobat într-o ședință extraordinară cererea de ridicare a imunității eurodeputatei extremiste cu 17 voturi pentru, zero voturi contra și o abținere.
După cum amintea G4Media la acea vreme, solicitarea de ridicare a imunității parlamentare a lui Șoșoacă a fost formulată de Parchetul General din România, în contextul în care șefa extremistă a partidului SOS este cercetată pentru 11 infracțiuni, printre care propagandă legionară, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război și negarea Holocaustului.
Conform procedurii standard pentru astfel de situații, Șoșoacă are un termen de două luni pentru a cere anularea deciziei Parlamentului în fața Curții de Justiție a UE, iar unii europarlamentari au folosit recent această opțiune în cazuri similare.
De pildă, trei eurodeputați cercetați în Spania într-un caz care are legătură cu Referendumul pentru Independența Cataloniei din 2017 au reușit să obțină din partea CJUE, în februarie, o anulare a deciziei parlamentului de a le ridica imunitatea, pe motiv că voutl nu ar fi respectat criteriul de imparțialitate, motiva Curtea într-un comunicat transmis la acea vreme.
În orice caz, cazul Dianei Șoșoacă implică o listă mult mai lungă de fapte. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General, Șoșoacă a fost inculpată pentru următoarele infracțiuni:
- 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
- 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
- promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
- negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
- ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.
După cum amintește Europa Liberă, cinci dintre aceste infracțiuni au legătură cu un incident din 2021, când Șoșoacă, la acea vreme senator al României, a sechestrat doi jurnaliști italieni de la postul TV Rai Uno, în vreme ce celelalte au la bază sesizări făcute la Parchet de Institutul Elie Wiesel și cel de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Șoșoacă, în stilul ei caracteristic, s-a folosit de investigația deschisă împotriva sa pentru a ataca autoritățile, cu acuzații că ar folosi Justiția ca pe o „bâtă politică” împotriva politicienilor SOS – ea a emis aceste acuzații încă din octombrie 2025, când a fost prima oară chemată la Parchetul General în legătură cu acest caz.
Înconjurată de susținătorii săi, care s-au strâns în fața clădirii pentru a protesta împotriva investigației și a autorităților statului, ea a declarat:
- ”Vreau să fie foarte clar: nu m-am sustras niciodată de la nicio anchetă şi nu o voi face vreodată. Dar nu accept şi nu voi accepta ca justiţia să fie transformată în bâtă politică împotriva mea şi împotriva partidului pe care îl conduc, S.O.S. România! Ameninţările voastre nu mă sperie! Nu o să mă aduceţi în cătuşe, pentru că nu am furat, nu am minţit şi nu am trădat România! Cei care se tem de adevăr vor să mă reducă la tăcere pentru că spun lucrurilor pe nume. Le transmit public procurorilor şi celor care trag sforile din umbră: nu veţi reuşi! Nu puteţi să mă opriţi nici prin dosare fabricate, nici prin ameninţări, nici prin hărţuire! România şi Europa trebuie să afle cât de departe merge mafia politică şi instituţională din ţara noastră! S.O.S. România va denunţa aceste abuzuri peste tot, în ţară şi în afara ţării, iar adevărul va ieşi la lumină”;
Pentru mai multe detalii, citește și:
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




