
Asociația Elevilor din Constanța trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea educației pentru obținerea capitalului politic în contextul alegerilor locale, transmite AEC printr-un comunicat de presă.
Aceștia acuză faptul că primarul comunei Mihai Viteazu a inaugurat o școală nefuncțională pentru a promova candidații partidului.
Comunicatul integral transmis de Asociația Elevilor din Constanța:
Luni, 14 septembrie a.c., la o școală din comuna Mihai Viteazu s-a organizat o festivitate de inaugurare a unui corp nou, în ciuda recomandărilor ministrului educației și președintelui Klaus Iohannis de a nu organiza festivități la deschiderea anului școlar. La festivitate au participat și primarul localității, Gheorghe Grameni, împreună cu Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, iar cei doi au tăiat panglica împreună cu directoarea școlii.
Conform Info Sud-Est, directoarea școlii a declarat că a fost conștientă de recomandările ministrului și că a organizat festivitatea respectivă la cerința domnului primar, deoarece “ ne-a ajutat cu toate produsele de igienă, ne-a dat măști, dezinfectant…”. Menționăm faptul că achiziționarea de produse sanitare este o responsabilitate a primăriei, acestea revenind prin finanțarea complementară, iar respectarea obligațiilor este o necesitate de bază, nu un prilej pentru organizarea de activități cu un caracter politic puternic și pentru folosirea elevilor în campania electorală.
Mai mult decât atât, corpul respectiv era nefuncțional, deoarece construcțiile nu au fost terminate până la începutul anului școlar, o singură clasă din întreaga clădire fiind finalizată. Mai apoi, în singura clasă finalizată, candidatul Mihai Lupu a intrat însoțit de un grup de persoane, printre care un preot și un dascăl care nu purtau mască, așa cum se arată în fotografia din știrea menționată, punând astfel în pericol siguranța elevilor școlii.
Conform studiului “Indexul accesului la educație al elevilor din județul Constanța în anul școlar 2018-2019” primăria Mihai Viteazu a obținut calificativul 6.04, dintr-un total de 10 puncte, fapt ce denotă interesul real al primarului față de educație.
“În loc să se preocupe ca în unitățile de învățământ să existe toate condițiile necesare desfășurării orelor de curs în siguranță pentru elevi, primarii caută să organizeze tot felul de acțiuni pentru a câștiga capital politic. Educația este prioritară, mai ales acum în perioade critice, iar politicienilor le stă gândul doar la alegerile locale“, a declarat Andreea-Sabina Spatariu, președinte AEC.
- Consilier local din Eforie, arestat în Statele Unite alături de alți zeci de români pentru că ar fi furat banii de pe cardurile persoanelor nevoiașe din California - 9 iunie 2023
- Procurorii DNA au făcut percheziții la sediul Consiliului Județean Constanța - 7 iunie 2023
- Neversea a anunțat cele 6 scene ale ediției 2023/ Schimbări majore față de anul trecut și o nouă direcție a festivalului/ Scena Balkanic, surpriza din acest an - 6 iunie 2023