Activiștii Greenpeace protestează la sediul OMV Petrom împotriva proiectului Neptun Deep: „Nu distrugeți Marea Neagră”

sursa foto: Greenpeace România
sursa foto: Greenpeace România

Activiștii Greenpeace protestează, miercuri, la sediul OMV Petrom, împotriva noului proiect de gaze fosile al OMV Petrom, Neptun Deep. Aceștia susțin că proiectul va amenința habitatele din Marea Neagră și va accelera schimbările climatice, se arată într-un comunicat de presă.

Activiștii Greenpeace au scris cu vopsea galbenă pe clădirea în care își are sediul OMV Petrom: „No New Gas”. Au afișat mesaje care promovează protejarea Mării Negre și oprirea noului proiect de extragere a gazelor din Marea Neagră. Aceștia solicită companiei accesul public la toate documentele supuse consultării publice pentru avizarea de mediu a proiectului Neptun Deep, transmite sursa citată.

sursa foto: Greenpeace România

OMV Petrom a ignorat până acum cererile noastre de publicare a studiului de ecotoxicitate. Practic, compania refuză să facă publice chimicalele ce vor fi deversate în Marea Neagră pentru 20 de ani la rând și ascunde impactul negativ al acestor chimicale asupra biodiversității marine. Este total netransparent, iresponsabil și periculos ca acest impact negativ să fie ascuns sub preș” a declarat Alin Tănase, coordonator de campanii, Greenpeace România.

Greenpeace România

Prin studiul cerut de activiști, compania trebuie să prezinte testele de toxicitate cronică pentru toate substanțele chimice care vor fi deversate în mare și să demonstreze că valorile limită maxime admisibile asigură protecția mediului marin și nu prezintă un impact negativ asupra ecosistemului acvatic. Noul proiect de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep, va amenința speciile marine vulnerabile și va emite în atmosferă sute de milioane de tone de CO2 cu urmări climatice catastrofale. Organizația de mediu a contestat în instanță PUZ-ul dedicat proiectului Neptun Deep la începutul lunii februarie 2024. De asemenea, 76 de oameni de știință din Austria s-au alăturat eforturilor organizației de mediu și au cerut OMV oprirea proiectului Neptun Deep. Mai mult, Greenpeace România a lansat o petiție pentru protejarea Mării Negre, adaugă organizația.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.