
În lipsa unor contracte valabile pentru activitatea de afișaj, reclamă și publicitate pe domeniul public între Primăria Constanța și societatea Seaview Media SRL, autoritatea locală a demarat acțiunea de demontare a mijloacelor publicitare, a transmit administrația publică locală într-un comunicat de presă.
„Pe lângă lipsa contractului amintit, pentru multe dintre panouri nu există nici autorizație de construire conform Legii 50/1991”, se mai arată în comunicatul de presă.
În consecință, de la începutul anului, la solicitarea actualei conduceri a administrației locale, polițiștii locali au identificat și emis somații de demolare pentru aproximativ 200 de mijloace publicitare din cele peste 500 existente pe raza municipiului Constanța. Până în acest moment au fost deja dezafectate peste 20 dintre ele, urmând ca pe măsură ce vor fi identificate să fie emise și somațiile pentru demolare.
„Menționăm faptul că operatorul economic are obligația ca în termen de 48 de ore din momentul primirii somației să dezafecteze mijloacele publicitare pe care le deține. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, demolarea acestora se va realiza pe cale administrativă”, a mai transmis Primăria Constanța.
Pentru ca activitățile de afișaj și publicitate să se poată desfășura conform prevederilor legale, într-un mediu concurențial reglementat, la 01.02.2021 Primăria va pune în dezbatere publică Regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului Constanța, iar la expirarea termenului de 30 de zile, documentul va fi supus aprobării Consiliului Local.
- VIDEO Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID, la Spitalul ”Carol Davila” - 15 ianuarie 2021
- Trafic îngreunat pe strada Ion Rațiu din municipiul Constanța - 14 ianuarie 2021
- Primăria Constanța vrea o strategie culturală pentru următorii 10 ani - 13 ianuarie 2021