Consilierii locali USR Constanța nu sunt de acord cu noul regulament al parcărilor propus de primarul Vergil Chițac (PNL), cei de la PSD Constanța susțin că prețul parcărilor trebuie să fie comparabil cu alte municipii din țară, în timp ce PNL Constanța nu s-a decis.
- În centrul orașului, prețul parcării propus este de 10 lei, iar pentru o zi ajunge la 80 de lei, potrivit propunerilor Primăriei Constanța.
USR Constanța a spus că “nu poate susține regulamentul de parcare propus de primarul Vergil Chițac”. “Așa cum arată acum, proiectul ridică probleme serioase de echitate și îi afectează direct pe constănțeni”, mai spun consilierii locali USR. Consilierii USR precizează că vor veni cu amendamente pentru a corecta aceste probleme și vor cere dezbateri “reale, nu doar formale”.“Ideea de a plăti parcarea pe tot parcursul zilei nu este una corectă. Pune o presiune în plus pe oameni fără să le ofere alternative reale”, mai precizează USR Constanța.
Șeful organizației municipale PSD Constanța, Eduard Martin, a mai spus pentru ISE că vor studia proiectul și așteaptă și opiniile cetățenilor. PSD Constanța vrea tarife comparabile cu Oradea, Cluj, Craiova, dar și sectoare din București, a precizat Martin.
- Notă: Prețul pentru o oră de parcare în Cluj și Oradea (zonele centrale) ajunge la 8 lei, iar pentru Craiova, 2 lei. Citește mai multe detalii aici.
Liderul consilierilor locali PNL Constanța și viceprimarul Adriana Arghirescu a spus că liberalii vor avea săptămâna viitoare o ședință de armonizare în care vor discuta și regulamentul parcărilor.
Consilierul local independent Felicia Ovanesian a transmis că nu va vota proiectul propus de primarul Constanței.
Actualul regulament al parcărilor a fost adoptat în 2021, atunci când Ovanesian ocupa funcția de city manager al Constanței.
Regulamentul parcărilor din Constanța reprezintă un subiect fierbinte pe agenda publică locală, fiind dezbătut și modificat chiar la un an distanță de la adoptare.
Context
Primăria Constanța a pus în consultare publică un nou regulament al parcărilor, după cel adoptat inițial în 2021, prin care vrea să instituie trei zone de parcare: 1, 2 și stațiunea Mamaia. În noua formă nu apare și zona 0, cum este în prezent centrul orașului și Mamaia.
Acum, prin noile propuneri ale primăriei conduse de liberalul Vergil Chițac, prețul parcării ar urma să fie de 5 ori mai mare pentru zona 1. În prezent, prețul este 15 lei, iar propunerea administrației locale este de 80 de lei. Zona 1 se află în centrul orașului.
Primăria mai propune un preț de 5 lei pentru o singură oră de parcare în zona 1, iar mai apoi, fiecare oră suplimentară va costa 10 lei. În prezent, prețul este 1,5 lei.
Totodată, prețul pentru o oră de parcare în zona 2 ar putea crește la 1 leu, de la 0,5 lei în prezent, conform proiectului. Prețul pentru o zi rămâne tot 10 lei. Alte tarife propuse pentru zona 2: (7 zile: 50 de lei), (lunar: 100 de lei), (anual: 350 de lei).
O oră de parcare în Mamaia ar putea costa 1 leu, o zi 10 lei, 7 zile 60 de lei, o lună 100 de lei și un an 350 de lei, conform proiectului.
Parcarea supraetajată din centrul stațiunii Mamaia, zona Cazino (Albatros), este operațională doar în perioada 1 iunie – 31 august. „În stațiunea Mamaia nu se vor atribui prin contract de închiriere locuri de parcare pe Promenada 1 (intre Cleopatra si Hotel Victoria) și Promenada 2 (intre castel si hotel Taki), cu excepția parcărilor semi-închise adiacente acestora”, scrie în proiect.
Tarifele propuse pentru un loc de parcare pentru structurile de primire turistice clasificate cu funcțiuni de cazare și alimentatie publică sunt:
- Tarif lunar: 350 lei
- Tarif sezon turistic estival: 1050 lei (Prin sezon turistic estival se înțelege perioada 1 mai – 30 septembrie)
- Tarif anual: 2800 lei (Prin an se înțelege – 12 luni calendaristice consecutive)
Câte un loc de parcare pentru fiecare apartament (zona 3)
Conform noului regulament ar urma să fie atribuit câte un loc de parcare pentru fiecare apartament, „cu excepția situațiilor în care același utilizator deține în același imobil mai multe apartamente”.
„Pentru spațiile de parcare aferente zonelor cu locuințe individuale va fi alocat cu precadere titularului un singur loc de parcare aferent frontului stradal al imobilului deținut. Proprietarul locuintei are termen 60 de zile de la inventarierea parcării de către Serviciul Drumuri, Parcari si Transport, pentru a depune cererea de rezervare loc parcare”, mai scrie în document.
Cei care solicită un loc de parcare de reședință trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Să dețină în proprietate sau în folosință o locuință sau un spațiu cu altă destinație în imobilul de locuințe colective situat la mai puțin de 200 de metri de parcarea de resedință în care solicită atribuirea locului de parcare. Dovada îndeplinirii condiției se constată de drept, prin figurarea în evidențele SPIT cu un drept de proprietate sau folosind asupra unei locuințe un spatiu cu altă destinație în imobilul de locuințe colective /individuale situat la mai puțin de 200 metri de parcarea de resedință în care solicită atribuirea locului de parcare. Pentru persoanele fizice care exercită profesii liberale, dreptul de folosință asupra autovehiculului aparținând formei de exercitare a profesiei este prezumat.
- Să dețină în proprietate sau in folosință, cu orice titlu, un autovehicul de tip autoturism având inspecția tehnică periodică în termenul de valabilitate. Dovada îndeplinirii condiției se face cu copie pentru conformitate a certificatului de înmatriculare și, după caz, a actului din care rezultă dreptul de folosință al autovehiculului.
- Să nu figureze în evidențele SPIT cu impozite, taxe sau amenzi scadente, neachitate, cu excepția situațiilor în care acestea fac obiectul unor litigii, iar executarea a fost suspendată.
Amenzi de până la 5.000 de lei pentru nerespectarea regulamentului
În cadrul documentului se arată și că pot fi aplicate amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru: ocuparea unui loc de parcare fără plata taxei aferentă zonei, neexpunerea la loc vizibil a tichetului, abonamentului de parcare pentru a fi identificat, ocuparea locurilor de parcare cu diverse obiecte (piloni metalici, lanțuri, obiecte sau alte materiale), ocuparea unui loc de parcare fără respectarea marcajelor și indicatoarelor rutiere, ocuparea unui loc de parcare rezervat, în intervalul orar pentru care este valabilă rezervarea, ocuparea unui loc de parcare de resedință, în intervalul orar pentru care este valabilă autorizația de rezervare loc parcare de resedință, ocuparea spațiilor verzi, chiar si a celor degradate, ocuparea căilor de circulație din parcări sau a zonelor de acces în parcări.
Vor fi aplicate amenzi între de la 4.000 la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și 4.500 – 5.000 de lei pentru firme în cazul în care proprietarul mașinii nu comunică datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, în termen de 5 zile de la primirea solicitării, conform regulamentului.
Proiectul poate fi consultat pe site-ul primăriei timp de 30 de zile, începând cu data de 20 iulie 2026.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






