Rompetrol dă în judecată Primăria Constanța. Operatorul economic cere în instanță să fie suspendate hotărârile prin care au încetat contractele încheiate cu municipalitatea, timp de 25 de ani, pentru terenurile ocupate de trei benzinării. De cealaltă parte, primăria cere în instanță desființarea lor.
- Citește și: Primăria Constanța dă în judecată Rompetrol și cere desființarea unor benzinării din oraș

La data de 29 iunie 2026, Rompetrol Downsream SRL a înregistrat trei dosare la Tribunalul Constanța pentru suspendarea hotărârilor luate de Consiliul Local Constanța (51,52 și 53) în acest an în legătură cu încetarea contractelor pentru funcționarea unor benzinării aflate spre ieșirile din oraș, ori în apropiere de intrare în stațiunea Mamaia: bulevardul Lăpușneanu, numărul 194A, bulevardul 1 Mai, numărul 31 și bulevardul Tomis, numărul 352.

Unul dintre dosare a primit și un termen: 23 iulie 2026.

Context
Reamintim că la sfârșitul lunii februarie 2026, Consiliul Local Constanța a adoptat proiectele de hotărâre privind încetarea contractelor dintre primărie și Rompetrol pentru terenurile ocupate de cele 3 benzinării. Contractele încheiatate acum 25 de ani au expirat la 10 aprilie 2026, conform documentelor.
Consilierii USR și consilierul Felicia Ovanesian își doreau ca aceste terenuri, de 4.500 de metri pătrați, să fie transformate în spații verzi.
Viceprimarul PNL Adriana Arghirescu preciza atunci că terenurile pe care se află acum aceste stații de carburant vor fi scoase la licitație, iar acolo urmează să fie tot benzinării, într-o intervenție în comisia juridică de specialitate a Consiliului Local. De altfel, Arghirescu a întrebat dacă nu ar crea un disconfort eliminarea acestor benzinării.
80 de angajați din patru stații Rompetrol ar urma să își piardă locurile de muncă, în funcția de decizia autorităților locale, anunța compania într-un comunicat de presă. Rompetrol a adăugat și benzinăria de pe strada Primăverii, „care face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată”. Citește aici comunicatul integral al Rompetrol.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





