Mii de bărbați, femei și copii din toată țara și din străinătate s-au adunat duminică dimineață la Zoom Beach, în Constanța, pentru cea de-a XI-a ediție a Maratonului Nisipului „Next Wave”.
Evenimentul a adus la malul mării atleți pentru care alergarea de rezistență a devenit, practic, un stil de viață, dar și numeroși amatori ai sportului, care au participat la probe pentru toate nivelurile de pregătire: Maratonul de 42 km, Maratonul Ștafetă, Semimaratonul de 21 km, Crosul de 10 km și Cursa populară de 5 km.



La acestea s-au adăugat cursa pentru copii „Campionii Școlii” și cursa caritabilă „Family Run”, care susține inițiativele Asociației Dăruiește Aripi Constanța pentru pacienții oncologici.
Cea mai evidentă diferență față de edițiile trecute a fost vremea, descrisă de unii participanți drept principala provocare a zilei sau, în glumă, drept cel mai dificil „adversar” întâlnit pe traseu.



Cursele competitive pentru adulți, începute la ora 09:00, precum și prima festivitate de premiere, s-au desfășurat sub o ploaie puternică care a continuat toată dimineața.
Organizarea evenimentului în aceste condiții meteo, precum și întârzierea programului, au fost criticate în spațiul online pe parcursul zilei, iar unii participanți au afirmat, la întrebarea reporterului Info Sud-Est, că ar fi preferat ca probele și activitățile programate pe plajă să fie amânate sau reprogramate într-o zi cu vreme mai bună.
Cu toate acestea, deși au admis că ar fi preferat ca spectatorii să nu fie nevoiți să-i aștepte cu pelerine de ploaie și umbrele, mulți dintre alergători au întâmpinat cu entuziasm provocarea adițională.
Acesta a fost, de pildă, cazul lui Eric, un tânăr de 27 de ani din Miercurea Ciuc, care a participat pentru al doilea an la rând la crosul de 10 kilometri.
- „Sincer, chiar ploaia m-a adus aici. M-am uitat ieri pe prognoza meteo, am văzut că o să plouă și am zis: «OK, asta da provocare!». Într-adevăr, am alergat la 10 kilometri astăzi și pot să spun că vremea a fost, de departe, una dintre cele mai mari provocări”, a declarat tânărul pentru Info Sud-Est.
Deși nu este atlet profesionist, Eric spune că acest sport a devenit „mai mult decât un hobby” pentru el și logodnica sa, Bianca. Cei doi au participat pentru prima dată la Maratonul Nisipului în 2023, la cea de-a opta ediție. Atunci, Eric venise inițial doar pentru a o susține pe Bianca, însă în ultimii doi ani au decis să se înscrie împreună la proba de 10 kilometri.


Anul acesta, Bianca s-a clasat pe locul al patrulea la categoria feminină 20–29 de ani, iar cei doi spun că vor să transforme participarea la Maratonul Nisipului într-o tradiție și vor reveni, cel mai probabil, anul viitor.
Maratonul a atras, de altfel, participanți de toate vârstele: de la tineri aflați la primul eveniment de acest fel, până la alergători pentru care competiția de pe nisip a devenit deja un reper anual.
Cu puțin timp înainte de startul primei curse, Info Sud-Est a stat de vorbă cu Theo, un tânăr de 18 ani pasionat de bodybuilding, care s-a înscris la semimaratonul de 21 de kilometri în căutarea unei noi provocări. În cuvintele sale, „am vrut să și alerg puțin”.

La polul opus se află Cătălin, un constănțean înscris tot la semimaraton, la categoria 50–59 de ani. El spune că nu a ratat nicio ediție a Maratonului Nisipului, cu excepția celor organizate în perioada pandemiei de COVID-19. Întrebat ce îl motivează să revină în fiecare an, răspunsul său a fost la fel de simplu: „Alergatul este viața mea”.

Un parcurs asemănător are și Ionuț Cristea, sportiv legitimat la CS Medgidia, care a venit la Maratonul Nisipului pentru al patrulea an la rând. În ultimii ani, acesta a obținut rezultate importante la proba de 21 de kilometri: în 2023 s-a clasat pe locul al doilea la categoria sa de vârstă, în 2024 a urcat pe locul al doilea la Open, iar anul trecut a câștigat proba la Open, cu un timp de o oră și 30 de minute.

Pentru sportiv, progresul de la un an la altul este una dintre principalele motivații pentru care revine la start.
În fapt, mulți dintre cei care au urcat pe podium anul acesta sunt alergători pentru care Maratonul Nisipului a devenit deja o tradiție. Constănțeanul Dacian Ghizilă, în vârstă de 36 de ani, câștigătorul cursei de 10 kilometri la categoria masculină, spune că nu va renunța prea curând la ceea ce numește cursa sa „de suflet”.

- „Este, cred, al patrulea an consecutiv în care vin aici. Însă, de anul trecut, aceasta este cursa mea de suflet, pentru că aici mi-am cerut iubita în căsătorie, iar anul acesta am primit cel mai frumos cadou: pe băiețelul nostru, Rareș. Eu și soția mea am participat împreună anul acesta, dar am trimis-o acasă, pentru că vremea nu a ținut cu noi. După cum se vede, însă, am urmat tradiția și am reușit să ajung, la fel ca anul trecut, pe locul întâi la general, la proba de 10 kilometri. Iar anul viitor, vreau să știe toată lumea, Family Run va fi câștigat de noi”, a declarat sportivul pentru Info Sud-Est.

Componenta caritabilă a maratonului a continuat și anul acesta prin Family Run, cursa de 1 kilometru dedicată familiilor. În 2023, toți banii obținuți din taxele de înscriere pentru această cursă au fost folosiți pentru a susține programul de tratament la domiciliu pentru copiii cu cancer desfășurat de Asociația Dăruiește Aripi, unul dintre partenerii evenimentului.
Anul acesta, înscrierea pentru fiecare participant la Family Run a fost de 50 de lei, iar banii au fost folosiți pentru a susține proiectul de extindere și reabilitare a Ambulatoriului de Oncologie pentru Adulți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, inițiat de Dăruiește Aripi, se arată pe pagina Family Run.



Evenimentul de aproape șapte ore a fost transmis, live, pe Facebook.
Pentru mai multe detalii, citește și:
Câștigătorii probelor din acest an au fost:
Cursa populară 5 km — masculin
- Adrian Ionescu — 22:07,1
- Iustin Chirilă — 22:57,6
- Serghei Caimacan — 23:14,3
Cursa populară 5 km — feminin
- Florina Liliana Ulianov — 23:50,1
- Cristina Gheorghe — 24:15,6
- Luminița Balaban — 25:55,3
Cros 10 km — masculin
- Dacian Ghizilă — 41:08,0
- Dorin Sultan — 43:14,0
- Constantin Chiriță — 46:00,2
Cros 10 km — feminin
- Daniela Ciocan — 47:45,8
- Andreea Corina Lăcriceanu Bratu — 48:00,4
- Teodora Nădrag — 52:39,8
Semimaraton 21 km — masculin
- Cornel Vasiliu — 1:25:40,1
- Cosmin Prelipcean — 1:31:40,5
- Cristian Bornaz — 1:31:57,1
Semimaraton 21 km — feminin
- Alexandra Streja — 1:43:05,9
- Nicoleta Ciortan — 1:44:28,6
- Alexandra Leu — 1:56:47,2
Maraton 42 km — masculin
- Jesus Lorenzo Rubiales — 3:16:46,2
- Dănuț Adrian Baraceanu — 3:16:46,7
- Silviu Iulian Milea — 3:30:33,0
Maraton 42 km — feminin
- Irina Popa — 4:12:51,5
- Elena Popescu — 5:18:05,3
- Cristina Popa — 5:27:10,9
Ștafetă maraton
- Fugiți de acasă — Teodor Costin Dumitru, Ștefan Birjoveanu, Mihai Parpalea — 3:35:36,6
- 3 Crazy Seagulls — Ionuț Sorin Gherghe, Cornelia Vasilica Stoica, Mihai Paulian Prăjitură — 3:54:15,5
- Queens of the Sand — Ioana Chirițescu, Lidia Nițu, Dolores Pană — 3:55:56,1
*Cursele Family Run și Campionii Școlii au fost necompetitive
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




