Meteorologii au emis, marți, un cod galben de furtuni, inclusiv pentru Dobrogea, valanil până la ora 22:00. Sunt anunțate averse torențiale, grindină și pe alocuri vijelii.
„În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei și în zona de munte, vremea va fi instabilă. Vor fi intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (rafale de 50…60 km/h și izolat de 70…90 km/h), grindină și averse torențiale însoțite de descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
ANM anunță că vremea se va răci treptat în toată țara, iar la munte, în zona de creastă, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



