O companie a statului român a băgat doi ani de zile bani în buzunarul unui conspiraționist care distribuie mesajele oficialilor ruși și susține că războiul din Ucraina este inventat. BobbyD, susținător fervent al lui Călin Georgescu și influencer deplâns de George Simion, a încasat 130.000 de lei de la Compania Națională de Investiții (CNI), arată o investigație Context.ro.
Banii au venit prin achiziții directe, care au continuat și după ce derapajele influencerului au devenit celebre. Când BobbyD și-a făcut o nouă firmă, în SEAP au apărut imediat achiziții de la CNI, însă compania spune că în final nu au fost prestate servicii și nu s-a facturat nimic.
Contactat de reporterii Context.ro, BobbyD a negat că ar fi încasat atâția bani: “M-a luat cu călduri. De unde dracu’ atâția bani? (…) Au fost, cred că maxim vreo 5-6 plecări. Maxim. 5-6 ori 4.500 de lei. Sunt sume mici”.
- De ani de zile, Bogdan Dumitru, cunoscut pe rețelele sociale drept BobbyD, este conectat la banii statului. În trecut, firmele lui au încheiat contracte de sute de mii de lei cu mai multe instituții publice.
- În total, CNI a făcut cinci achiziții de la firmele lui Dumitru, în valoare totală de 51 de mii de euro, din care au fost facturați și plătiți 26 de mii de euro, susține compania de stat.
- În paralel, Dumitru și soția lui erau angajați ai administrației locale din Constanța.
- Public, BobbyD s-a plâns că a fost dat afară de la muncă, dar de fapt a demisionat. Nu de bunăvoie, se justifică, ci în urma presupuselor presiuni politice din partea primarului, în fața cărora a cedat: “Pentru ce să mă lupt? Pentru 4.500 de lei pe lună?, susține el.
- Declarațiile de avere ale soției sale menționează doar o parte din sumele care au intrat în conturile firmelor deținute de Bogdan Dumitru.
- Contractele, primite prin atribuire directă, nu s-au oprit când Dumitru s-a transformat într-o portavoce a teoriilor conspiraționiste și a propagandei Rusiei.
- Oficial, CNI “se delimitează ferm de orice formă de discurs care contravine principiilor democratice, valorilor europene sau normelor constituționale”, dar datele din SEAP arată altceva în relația contractuală cu Dumitru, care susține că “UE vrea să ne distrugă valorile”.
Citește materialul complet aici.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






