PUZ-ul inițiat de compania Cambela Prod, pentru construirea unui ansamblu rezidențial, cu blocuri de până la 24 de etaje, în zona fostei baze RATC, nu a fost adoptat de Consiliul Local Constanța.
- Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Vergil Chițac, a primit 9 voturi “pentru”, 10 “împotrivă” și 4 abțineri.
Terenul cu o suprafață totală de aproape 86.000 de metri pătrați, compus din 11 loturi, se află în apropierea locului în care va fi construit stadionul “Gheorghe Hagi”. Proiectul companiei Cambela Prod a stârnit nemulțumiri în rândul locuitorilor din zonă, care au transmis că sunt împotriva proiectului imobiliar, atunci când PUZ-ul a fost în consultare publică, după cum se arată în proiectul de hotărâre.
Cambela Prod este o firmă cu sediul în Stejaru, Tulcea, iar asociat unic este afaceristul Bela Tănase. Până în anul 2016, asociat a fost și Constantin Camburi, primarul comunei Beidaud, din Tulcea.
Compania din Tulcea a raportat o cifră de afaceri de peste 1,5 miliarde de lei, un profit de 40 de milioane de lei, datorii de peste 500 de milioane de lei și 70 de angajați. Totodată, a obținut peste 700 de milioane de lei din contracte publice, conform Lege5.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




