Forțele ruse au recucerit Sudzha, cel mai mare oraș ocupat până acum de Ucraina în regiunea Kursk, potrivit Moscovei. Acum, Rusia amenință singura monedă de schimb teritorială a Kievului în contextul presiunilor pentru negocierea încheierii războiului, trasnmite CNN.
„În cursul operațiunilor ofensive, unități ale grupului militar Nord au eliberat așezările Melovoy, Podol și Sudzha”, a declarat joi Ministerul rus al Apărării.
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), organizație americană de monitorizare a conflictelor, a declarat, de asemenea, că imaginile din teren indică faptul că forțele ruse au cucerit Sudzha și au avansat spre sudul Zaoleshenka, o așezare situată chiar la nord-vest de oraș.
Recucerirea orașului ar reprezenta o victorie simbolică majoră pentru Rusia. Deși Sudzha avea o populație de aproximativ 5 000 de persoane înainte de incursiunea Ucrainei, era unul dintre singurele orașe populate încă deținute de Ucraina.
Aceste vești vin la scurt timp după ce, Steve Witkoff, trimisul special al SUA, a sosit joi la Moscova, a raportat agenția rusă de știri de stat Tass. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat cu o zi înainte că Rusia se așteaptă să fie informată de oficialii americani cu privire la o încetare a focului de 30 de zile susținută de SUA, care acoperă întreaga linie a frontului, o propunere pe care Ucraina a acceptat-o deja.
În urma negocierilor care au avut loc la începutul acestei săptămâni în Arabia Saudită, Statele Unite au fost de acord să reia „imediat” sprijinul militar și schimbul de informații cu Ucraina. Ucraina a acceptat, la rândul ei, armistițiul de 30 de zile, iar cele două părți au fost de acord să semneze „cât mai curând” acordul bilateral de 500 de miliarde de dolari pentru minerarelele rare ale Ucrainei, care ar fi trebuit încheiat la sfârșitul lunii februarie.
- Citește și:
Amintim că perioada de aproape două săptămâni în care SUA a întrerupt sprijinul militar și schimbul de informații a avut consecințe negative semnificative pentru forțele ucrainene, în special în regiunea Kursk – mai mulți oficiali și ofițeri americani și ucraineni, intervievați de TIME Magazine, au fost de acord că lipsa ajutorului american a conferit un avantaj important forțelor ruse și ar fi dus la moartea a sute de soldați uncraineni.
În orice caz, odată ce Kievul a acceptat armistițiul, Washingtonul și-a îndreptat din nou atenția spre Rusia. Secretarul american de stat Marco Rubio a declarat că soluționarea conflictului depinde acum de răspunsul Moscovei și că speră ca autoritățile de la Kremlin să accepte cât mai repede armistițiul pentru a putea trece „la a doua fază a acestui proces, și anume negocierile reale”, transmite DW.
În acest context, Donald Trump a indicat că ar putea face „lucruri care ar fi foarte rele pentru Rusia din punct de vedere financiar” dacă Kremlinul nu acceptă armistițiul, conform The Guardian.
Amenințarea președintelui a venit în timp ce ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, a declarat într-o conferință de presă susținută la Paris că un anunț privind încetarea focului ar putea veni chiar joi și că Europa ar trebui să fie pregătită să contribuie la punerea sa în aplicare.
Este important de amintit, însă, că autoritățile de la Moscova au respins încă de marți opțiunile diplomatice pentru a încheia conflictul, dar au dat vina pe Ucraina pentru această situație.
Marți, înainte ca oficialii ucraineni și americani să înceapă negocierile în Arabia Saudită, Kievul a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de la începutul războiului. Cel puțin 6 persoane au fost ucise și peste 20 au fost rănite, iar Ministerul rus de Externe a afirmat că acest atac arată că Ucraina a respins mijloacele diplomatice pentru a pune capăt războiului. Detalii, aici.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



