Dinamo – Farul Constanța 0-2 / Constănțenii câștigă primul meci în deplasare, din campionat, după trei luni

Farul nu câștigase un meci în campionat, în deplasare, din noiembrie 2024, atunci când învingea Unirea Slobozia, scor 1-0.
sursa foto: Facebook/ Farul Constanța

Meciul dintre Dinamo și Farul Constanța din etapa a 27-a a Superligii s-a încheiat cu victoria constănțenilor, scor 2-0, după un meci spectaculos, cu multe ocazii. Bogdan Țîru (24’) și Grigoryan (59’) au marcat golurile Farului.

Dinamo a fost aproape de deschiderea scorului încă de la începutul partidei, la centrarea în careu a lui Selmani, care nu a ajuns însă la niciun coechipier. Replica jucătorilor lui Hagi” a venit imediat, prin Cojocaru, care a trimis un șut la colțul scurt, respins de către portarul dinamovist în corner.

Bogdan Țîru a profitat de o ieșire întârziată a portarului Roșca și a deschis scorul în minutul 25, în urma unei centrări din corner a lui Radaslavescu. La doar câteva minute după gol, Cîrjan a trimis un șut puternic din afara careului, direct în brațele lui Buzbuchi. Cu doar un minut înainte de pauză, Alibec a avut șansa de a majora avantajul, însă lovitura liberă executată de acesta s-a dus puțin pe lângă poarta adversă. 

În debutul reprizei secunde, Dinamo s-a avântat spre poarta constănțenilor, în căutarea golului egalizator. Selmani a trimis un șut puternic din afara careului, însă Buzbuchi a fost pe fază și a reușit să respingă în corner. Mai apoi, Ganea a fost aproape de a înscrie în propria poartă după ce a încercat să trimită în corner o minge ajunsă în careu. În cele din urmă, după un contraatac rapid, Grigoryan a reușit să dubleze avantajul, în minutul 59. Gazdele au continuat să domine partida, însă fără succes.

După victoria din această seară, Farul urcă până pe poziția a 10-a în clasament, cu 34 de puncte, la 5 în spatele ocupantei locului 6, Rapid, care are însă un meci disputat mai puțin. Dinamo coboară până pe poziția a 5-a, cu 45 de puncte, la 3 puncte distanță de liderul Universitatea Craiova.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: