Consilierii USR PLUS Constanța solicită convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Local

Consilierii USR PLUS Constanța solicită convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook USR Constanța.

Aceștia sunt nemulțumiți de situația spațiilor verzi din municipiu:

„Nemulțumirile cetățenilor vis-à-vis de modalitatea prin care administrația publică înțelege să se raporteze la problema gospodăririi spațiilor verzi ne-au determinat să reanalizăm prevederile HCL 77/2021 privind Regulamentul pentru îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța.

Concret, Primăria a notificat asociațiile de proprietari dând termene pentru îndeplinirea unor obligații în baza unor prevederi locale și ale unor interpretări, toate acestea în detrimentul constănțenilor. În conformitate cu prevederile legislației naționale în domeniu, asociațiile de proprietari nu pot fi obligate să realizeze prin efort propriu activitățile de cosire și toaletare a copacilor de pe un teren proprietate publică.

Introducem, de urgență, spre aprobare modificarea unor prevederi din HCL 77/2021 pentru a le alinia prevederilor legale și a nu mai permite interpretări abuzive care să expună Primăria unor acțiuni în instanță.

Dorim îndreptarea unor erori ale acestui Regulament prin exonerarea asociațiilor de proprietari de la obligații nelegale în ceea ce privește întreținerea spațiilor verzi și a amenajării de spații pentru europubele sau containere speciale pentru colectare selectivă a deșeurilor municipale. Acestea sunt atribute ale Primăriei pe care nu le poate înstrăina prin notificări abuzive și ilegale“, se arată în postarea USR Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: