La 70 de ani de la instituirea regimului comunist la Beijing, la 1 octombrie 1949, R.P. Chineză pare să se îndrepte spre o înfrângere internă fără precedent. Fosta colonie britanică Hong Kong, revenită statului chinez în 1997 ca regiune autonomă, este teritoriul în care, din iunie 2019, se succed demonstraţii masive antiguvernamentale şi împotriva integrării cu China continentală. Cum războiul comercial cu SUA şi descreşterea economică din ultimii ani nu mai permit în Hong Kong o intervenţie în forţă, aşa cum a fost în 1989, în Beijing, preşedintele Xi Jinping şi regimul comunist din China au găsit o altă soluţie: transferul centrului de interese financiare în Macao. Un cadou de bună purtare făcut fostei colonii portugheze, revenită la stăpânirea chineză în 1999, acum douăzeci de ani.
Dar va merge?
Macao, „băiatul bun” fără identitate specifică şi fără proteste antiguvernamentale
Între 18 şi 20 decembrie 2019, preşedintele R.P. Chineze, Xi Jinping, s-a aflat în regiunea autonomă Macao pentru a sărbători a 20-a aniversare a intrării acestei foste colonii portugheze între frontierele chineze, la sfârşitul anului 1999.
Macao este de ani buni cel mai bogat teritoriu al lumii. În 1999, când Portugalia a predat teritoriul către R.P. Chineză, Produsul Intern Brut general se ridica la 51,9 miliarde patacas (moneda din Macao), adică 6,4 miliarde dolari. În 2018, acesta a ajuns la 444,7 miliarde patacas, adică aproximativ 55 miliarde dolari iar pentru 2019 se anunţă o depăşire semnificativă.
Cu peste 670.000 de locuitori, înghesuiţi pe doar 30,5 kilometri pătraţi, Macao este vizitat anual de aproape 36 milioane turişti, din care peste 70% vin din China continentală. Din octombrie 2018, Macao este legat de Hong Kong şi portul chinez Zhuhai prin cel mai lung pod din lume, în lungime de 55 de kilometri, care a costat nu mai puţin de 20 miliarde dolari.
Din 1557 şi până în 1999, Macao a fost o colonie a Portugaliei, cel mai vechi teritoriu european din China. Cu toate acestea, o identitate portugheză în teritoriu, asemănătoare celei britanice în Hong Kong-ul vecin, de care îl despart doar 64 de kilometri, este greu de găsit. Poate, cel mult, centru istoric al oraşului, intrat în patrimoniul UNESCO drept rezervaţie urbană construită. Majoritatea locuitorilor din Macao a venit în ultimele decenii din China continentală şi acest lucru se vede: sprijinul acordat guvernului de la Beijing şi politicilor R.P. Chineze este incomparabil faţă de ceea ce se regăseşte în Hong Kong.
În cele patru secole şi jumătate de stăpânire colonială, Portugalia nu a reuşit să construiască identitatea macaneză şi acest lucru se relevează mereu în istoria teritoriului. Când Imperiul chinez a acceptat oficial intrarea Macao în componenţa Portugaliei, în 1887, politicile locale au început să fie dominate, ca şi până atunci, de grupurile locale de interese, în special legate de contrabandă şi de trafic financiar, precum şi de regimurile politice succesive de la Beijing. Spre exemplu, în timpul Revoluţiei culturale din timpul lui Mao Zedong, din anii 1960, când milioane de chinezi au fost executaţi politic, reprezentanţii portughezi din Macao au cedat presiunilor şi au exclus din teritoriu formaţiunea politică naţionalistă anticomunistă Kuomintang. Iar după revenirea Portugaliei la democraţie, în 1974, şi în special după stabilirea relaţiilor cu R.P. Chineză, în 1979, controlul guvernului de la Lisabona asupra Macao a devenit mai degrabă simbolic.
Astăzi, istoria aceasta a dezinteresului portughez pentru colonia sa chineză se răzbună: Consulatul General al Portugaliei la Macao informa în 2017 că doar 15.000 dintre locuitorii teritoriului pot fi consideraţi lusofoni, adică pot vorbi în portugheză. Dacă portugheza nu a fost niciodată o limbă majoritară în Macao, iar astăzi o mai vorbeşte sau înţelege abia 3% din totalul populaţiei, în Hong Kong mai bine de 75% dintre cei peste 7 milioane de locuitori au engleza drept limbă nativă principală. Acest lucru este valabil, poate, şi pentru că Portugalia a fost dezinteresată în dezvoltarea unui sistem de educaţie în Macao, în vreme ce în Hong Kong britanicii au integrat colonia în totalitate în severul şi uniformul sistem al metropolei.
Şi cum Macao nu a putut face niciodată în decursul secolelor concurenţă Hong Kong-ului, portughezii au renunţat la dezvoltarea industriei, tehnologiei şi comerţului maritim în teritoriu, profilându-se aproape exclusiv pe industria jocurilor de noroc şi a cazinourilor. Ceea ce a făcut din Macao un adevărat paradis fiscal, 80% din veniturile teritoriului provenind din fiscalizarea jocurilor de noroc şi a cazinourilor.
China a cumpărat de-a dreptul pacea socială în Macao încă din 2008 când, printr-o lege, s-a stabilit că fiecărui rezident permanent al teritoriului i se va înmâna o rentă anuală: suma a ajuns, în 2019, la 10.000 patacas (moneda naţională din Macao), echivalentul a 1.245 dolari. Unul dintre cei mai vocali lideri ai fragilei opoziţii politice din Macao, juristul Sulu Son, deputat în Adunarea legislativă locală, nu lăsa nici un fel de speranţe pentru viitorul aparte al fostei colonii portugheze: generaţia tânără de aici- declara liderul politic pentru „Financial Times”- nu seamănă deloc cu cea din Hong Kong, cei mai mulţi dintre ei neacordând vreo importanţă unor idei precum gândirea critică, democraţia sau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Aşa se explică cum, în cei 20 de ani parcurşi din 1999, Macao a ales fără frământări 3 guvernatori şi 6 parlamente locale, toate strict controlate de la Beijing. În schimb, China a acordat libertatea de a face bani.
În contextul crizei din Hong Kong, teritoriul Macao este proiectat a deveni o alternativă financiară, economică şi de imagine la turbulenta şi nesigura fostă colonie britanică. Macao este, astăzi, vitrina docilă a principiului elaborat de Partidul Comunist Chinez, „o ţară, două sisteme”.
Poate Macao să înlocuiască Hong Kong?
Acum, puţin probabil.
Nu ajută nici dimensiunea teritoriului, nici structura economică, nici istoria locală. Ca imagine internaţională, regimul comunist de la Beijing nu va putea pretinde, de asemenea, o egalitate între cele două teritorii.
Preşedintele Xi Jinping propune diversificarea economiei din Macao, acum dependentă de cazinouri şi jocuri de noroc, prin crearea unui hub industrial şi financiar al Asiei, unde moneda naţională chineză, yuanul, să joace rolul principal.
Drept cadou pentru cuminţenia lui în timpul protestelor din Hong Kong, Adunarea Naţională a Poporului (parlamentul unicameral) de la Beijing a votat la 26 octombrie 2019 ca o parte a insulei vecine Hengqin să fie transferată teritoriului Macao. Acolo urmează să se ridice un nou terminal al portului, un campus al Universităţii, precum şi zone industriale, care să proiecteze o nouă structură economică. Oficiosul în limba engleză al Partidului Comunist Chinez, „China Daily”, scria la 24 octombrie 2019 că „Macao poate deveni un ideal centru offshore, în care să funcţioneze moneda naţională chineză, yuan-ul”. Aceasta pentru că, amintea editorialul, yuan-ul a devenit a cincea monedă de schimb a lumii, a treia valută în schimburile comerciale mondiale şi a şasea în ceea ce priveşte rezervele valutare adunate de statele de pe glob. Toate acestea au fost, însă, serios afectate de războiul comercial cu SUA, în care R.P. Chineză nu mai avansează teoria victoriei, şi mai ales de protestele antiguvernamentale din Hong Kong, care au erodat masiv imaginea de putere a regimului comunist de la Beijing. Ca să evite un blocaj economic şi financiar- scriu ideologii Partidului Comunist Chinez- Beijingul este obligat să construiască alte centre off-shore, care să înlocuiască performantul Hong Kong. Şi această soluţie ultimativă ar fi Macao.
Creatorii şi finanţatorii imaginii publice a Chinei comuniste au găsit multe prilejuri să evoce diferenţa fundamentală dintre Macao şi Hong Kong, în special în ceea ce priveşte „recunoştinţa” faţă de Beijing pentru „ajutoarele” acordate de două decenii. Un cotidian pro-chinez din Hong Kong, „The Standard”, publica la 11 septembrie 2019 un editorial comandat în care scria că „Macao a dovedit că modelul „o ţară, două sisteme” chiar funcţionează”. Acelaşi lucru îl declarau, la mijlocul lunii decembrie 2019, agenţia naţională chineză de ştiri „Xinhua” („China Nouă”) dar şi, într-un interviu, consulul general al Portugaliei la Macao, Paulo Cunha Alves.
Dacă în Hong Kong, după apariţia protestelor masive, în iunie 2019, reacţiile oficiale al Marii Britanii şi SUA sunt extrem de critice faţă de politicile guvernamentale chineze şi au fost adoptate inclusiv texte de lege care sprijină democraţia din fosta colonie britanică (aşa cum este cel votat de Congresul SUA), Portugalia a sprijinit necondiţionat măsurile luate de Beijing în Macao.
Într-un interviu acordat cotidianului macanez de limbă engleză „Macau Daily Times” la 29 aprilie 2019, preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo Sousa, afirma extrem de clar că relaţiile dintre ţara sa şi R.P. Chineză se află într-un „moment excelent”, situându-se la un punct extrem de înalt, „asemănător celui la care se află relaţiile pe care Portugalia le are cu state precum Franţa, Marea Britanie sau SUA, implicând întâlniri anuala între prim-miniştrii celor două state”. Două zile mai târziu, la 1 mai 2019, într-un interviu acordat agenţiei „Xinhua”, şeful statului portughez adăuga, în timpul întâlnirii cu şeful regiunii autonome Macao, Chui San On, că „identitatea specială a Macao creează condiţiile ca această regiune autonomă specială să continue să joace un rol unic în China, acela de platformă a dialogului dintre Portugalia şi Asia”.
Sigur, aici contează mult şi faptul că, din 2018, Portugalia este într-un fel de captivitate economică şi financiară din partea R.P. Chineze. Deşi schimburile comerciale bilaterale au rămas destul de modeste (abia 6 miliarde dolari în 2018), Portugalia îşi acoperă cheltuielile publice şi datoriile externe prin emiterea de obligaţiuni de împrumut în yuani, agreate de Banca Chinei. În felul acesta, Lisabona a devenit prima, şi singura până acum, ţară din zona monedei euro care a apelat la banii chinezeşti pentru a ieşi din criza economică şi financiară de acum un deceniu. Companiile chinezeşti au cerut, şi au obţinut, investiţii masive în infrastructura şi tehnologia portugheze: reţeaua 5G, porturi, căi ferate, industria turismului, sectorul bancar. Vânzarea intereselor generale portugheze din Macao către R.P. Chineză, dacă ele au mai existat după 1999, nu poate surprinde deloc în contextul acestei captivităţi financiare şi economice.
Desigur, înlocuirea Hong Kong-ului cu Macao, drept centru financiar mondial care să acumuleze puterea şi prestigiul din momentul de faţă, nu stă în decizia preşedintelui Xi Jinping China comunistă asistă neputincioasă la erodarea imaginii de putere mondială în ascensiune pe chiar teritoriul său: intervenţia brutală în Hong Kong ar marginaliza influenţa şi ar reduce dimensiunea schimburilor comerciale în vreme ce politica de supraveghere atentă a demonstraţiilor din fosta colonie britanică ar putea conduce inclusiv la secesiunea teritoriului. Or, miza pe Macao, în aceste condiţii, poate fi doar un paliativ de imagine, fără efecte consistente pe termen mediu şi lung. Cum ar fi, de pildă, utilizarea unei banale aspirine într-un corp ce anunţă cangrene. Poate avea efect?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
