Ziua tătarilor la Centenarul României Mari

În fiecare an, pe 13 Decembrie, tătarii din România își serbează Ziua Etniei. Este un moment recunoscut de Parlamentul de la București printr-o lege adoptată în 2006. De altfel, România este singura țară din lume al cărei for legislativ a marcat în mod oficial existența unei astfel de zile.

Așa cum 1 Decembrie reprezintă apogeul idealului național român, 13 Decembrie este împlinirea eforturilor câtorva generații de tătari. La 13/26 decembrie 1917, Qurultay-ul, o Adunare Constituantă care apoi s-a transformat în Parlament, întrunit la Bahcesaray, în palatul hanilor tătari, a declarat independenţa Republicii Populare Crimeea și formarea unui guvern. Dintr-un total de 76 de membri ai acestui Parlament (Qurultay), cinci au fost femei, iar numele lor au rămas în istoria recentă a tătarilor: Şefika Gasprinskaya, Ilhamiye Toktarova, Hatice Avciyeva, Emine Şabarova și Arife Badaninskaya.

Statul fondat în Crimeea de tătari a fost prima Republică din lumea islamică și turcică, dar și primul care a acordat femeilor dreptul de a alege și a fi alese. De fapt, a fost un drept fundamental pe care femeile din România l-au obținut în 1938, iar cele din modele de democrație precum Statele Unite, în 1920.

Guvernul desemnat de Qurultay la 13/26 decembrie 1917, cu 40 de voturi pentru și 20 împotrivă, era format din: Numan Celebicihan (prim-ministru și ministru al Justiției), Cafer Seydahmet (Kirimer) (ministru al Războiului și de Externe), Ahmet Șukru (ministru al Religiei), Ibrahim Ozenbașli (ministru al Educației), Seytcelil Hattat (ministru al Finanțelor și Vakif-urilor). O caracteristică esențială a acestui guvern a fost respectul pentru toate comunitățile etnice din Peninsulă. Astfel, în discursul ţinut în Parlament, prim-ministrul Numan Celebicihan arăta: „În Peninsula Crimeea există trandafiri grațioși, micșunele, crini, lalele de tot felul și culori diferite, și toate aceste flori care mângâie spiritul au o frumusețe aparte, un miros plăcut special. Acești trandafiri, aceste flori, sunt popoarele care trăiesc în Crimeea: tătari, ruși, armeni, evrei, greci, germani și altele. Scopul Qurultay-ului este să le adune într-un loc, să formeze din toate un buchet frumos și încântător. (…) Qurultay-ul tătarilor nu se gândește doar la tătari, ci și la celelalte popoare care au trăit în frăție cu tătarii timp de secole.”

Republica Populară Crimeea a avut o existenţă foarte scurtă. Bolșevicii comandaţi de V.I. Lenin au ocupat Peninsula în primele săptămâni ale anului 1918. Liderii tătarilor au fost închiși și chiar executaţi fără judecată. La 10/23 februarie 1918, Numan Celebicihan a fost ucis, trupul fiindu-i aruncat în Marea Neagră.

După ocuparea Peninsulei Crimeea de bolşevicii ruşi şi lichidarea fizică a elitei politice a tătarilor, s-a pus capăt existenței Republicii Populare Crimeea, în fapt a unui stat naţional pe care tătarii îl pierduseră în secolul al XVIII-lea prin ocuparea de către Imperiul Rus.

Dacă, în Crimeea, teritoriul lor natal, identitatea tătară a fost în pericol, nu la fel a fost în Dobrogea, pământul de adopție. În 1878, prin intrarea Dobrogei între granițele românești, recunoscută internaţional prin Tratatul de la Berlin, a fost pentru prima oară când statul român a avut o comunitate musulmană, formată din turci și tătari. La momentul acela, ei erau majoritari în provincia dintre Dunăre şi Mare, constituind 53% din totalul locuitorilor.

Imediat după 1878, administraţia centrală de la Bucureşti a stabilit drept prioritare obiectivele integrării locuitorilor de confesiune musulmană din Dobrogea în formatele constituţionale româneşti şi a acţionat în vederea conservării instituțiilor reprezentative care funcționau din perioada Imperiului Otoman: Muftiatul, Comitetele Geamiilor (Comunitățile Musulmane) și Cadiatele. Cu excepția celor din urmă, care au fost desființate în anii ’30 la cererea liderilor comunității, Muftiatul și Comitetele Geamiilor continuă să fie până astăzi instituțiile reprezentative ale musulmanilor din România.

În 1918, România Mare a creat un cadru democratic printr-o serie de măsuri de care au beneficiat toate comunitățile etnice: vot universal masculin, reforma agrară, legile educației, reglementarea constituțională a cultelor.

Reforma electorală produce pentru prima dată intrarea în Parlamentul României a tătarilor. Astfel, în urma celor dintâi alegeri pe baza votului universal masculin din România Mare, în 1919, au intrat în Parlament patru turci și tătari, la fel întâmplându-se și la următoarele alegeri, în 1920. Numărul parlamentarilor turci și tătari din perioada 1919-1937 (18) este mai mare decât al celor de după 1990 (13).

La alegerile parlamentare din decembrie 1937, când s-a consemnat decesul democraţiei româneşti, niciun tătar nu a mai reuşit să fie ales în Legislativul de la Bucureşti. Această prezenţă se va restabili abia după alegerile parlamentare din mai 1990. Prin urmare, timp de jumătate de secol şi mai multe regimuri politice dictatoriale şi totalitare, tătarii au lipsit din Parlamentul României.

Astfel, prezenţa parlamentarilor tătari în Legislativul de la Bucureşti coincide cu existenţa regimului democratic, iar absenţa lor din Parlament indică fie un regim totalitar sau de dictatură, fie vicierea existenţei constituţionale a statului român.

Dar, de-a lungul timpului, tătarii nu au fost reprezentați doar la nivel central. Au existat localități care au avut primari musulmani. De asemenea, tătarii au fost prezenți și în consiliile locale ale satelor și orașelor dobrogene. Și ce exemple mai bune de conviețuire interetnică putem găsi decât pe cel al primarului tătar al Medgidiei, Kemal Agi Amet, care este ctitor de biserică, biserica ortodoxă Sf. Apostoli Petru si Pavel fiind ridicată între anii 1890-1899 în urma demersurilor și eforturilor sale, și pe cel al unui rege creștin, Carol I, care a ctitorit două moschei, una mai cunoscută aflată la Constanța, Moscheea Regală ridicată în anul 1913, și cealaltă, care nu mai există astăzi, la București, în parcul Carol, în anul 1906.

Legile educației din 1924, 1925, 1928 și 1932 au permis înființarea de școli ale comunității unde se studia și religia islamică. Însă, un pas important fusese făcut în 1889, când a luat ființă Seminarul Musulman la Babadag. În 1901 acesta a fost mutat la Medgidia. Până în 1967, când a fost închis ca urmare a politicilor regimului comunist, Seminarul a fost cea mai importantă instituție pentru educația musulmanilor din România. Aici s-au școlit imamii și învățătorii, dar și elita intelectuală a comunității, mulți dintre absolvenții Seminarului alegând să își continue studiile și devenind medici, avocați, istorici sau ofițeri în armată. Un exemplu în acest sens este renumitul istoric Kemal Karpat, printre altele consilier al președinților americani Jimmy Carter, Ronald Reagan și George Bush tatăl, absolvent al Seminarului Musulman din Medgidia în 1942. După 1989, Seminarul Musulman a fost redeschis sub forma Colegiului Național Kemal Atatürk din Medgidia, care funcționează în baza unui protocol semnat între România și Turcia în anul 1995.

Această efervescență intelectuală, combinată cu facilitățile de circulație a ideilor oferite în România Mare, a permis turcilor și tătarilor publicarea a peste 30 de ziare în perioada interbelică. Prin intermediul acestora și-au exprimat doleanțele, dar în același timp, au și intrat în contact cu opiniile și curentele de gândire din restul țării și de dincolo de granițele sale.

Tătarii nu sunt doar niște beneficiari. Pe aproape toate monumentele eroilor din Dobrogea veți găsi nume tătărești alături de cele românești sau de cele de altă etnie. Ei au dat tributul de sânge pentru realizarea idealurilor românești, atât în Primul Război Mondial, cât și în cel de Al Doilea.

Potrivit unor surse, în 1878, în Dobrogea, erau 71.146 de tătari. În 2011, au fost recenzați 20.282. Motivul acestei depopulări este emigrarea spre Turcia, fenomen care a atins punctul culminant în perioada 1936-1940, dar care s-a manifestat și în perioada comunistă. Cauzele pot fi căutate la nivel ideologic, economic sau al abuzurilor unor reprezentanți ai administrației locale. România a avut o pierdere majoră, comunıtatea tătară fiind loială statului român și nefiind implicată în activități ostile.

Astăzi comunitatea tătară are un trecut măreț și trebuie să aibă un viitor cel puțin la fel de maiestuos. Pentru asta este nevoie de sprijinul comunităților locale, centrale, al statului român, dar, în același timp, și de propriul efort.

La 101 ani de la fondarea efemerei Republici tătare, Crimeea este din nou ocupată și anexată de Rusia. Din nou, România este alături de tătari și de valorile universale, pentru că nu recunoaște agresiunea din 2014.