VIDEO Vrancea: Conacul Ghyka, fost cuib al securității comuniste, restaurat și „reînviat” pentru serate muzicale

O poveste frumoasă se întâmplă în Vrancea cu un monument a cărui istorie este, pe cât de dramatică, pe atât de frumoasă. Este vorba despre conacul Ghyka din Cotești. Primele atestări datează din perioada lui Radu cel Frumos, domn al Munteniei, care l-a recompensat pe căpitanul de oaste Stan Cotea cu pământ lângă Focșani, ca recunoaștere a faptelor sale de arme. Ulterior, conacul Ghyka s-a ridicat pe fosta proprietate a căpitanului de oști. A fost confiscat de comuniști în 1950, transformat în IAS (Întreprindere Agricolă de Stat) și în centru de ascultare a telefoanelor de către fosta Securitate. În 1998 a fost recuperat în instanță de moștenitor, iar în anul 2010, Mihai Ghyka, actualul proprietar, a început restaurarea clădirii, transformând-o, cu fonduri proprii, într-una dintre cele mai frumoase monumente de patrimoniu din zona rurală a județului Vrancea.

Conacul Ghyka a fost ridicat pe locul casei căpitanului de oști al lui Radu cel Frumos

Povestea Conacului Ghyka din Cotești se pierde în negura istoriei. La 1471, căpitanul de oști Stan Cotea a fost împroprietărit de Domnitorul Munteniei, Radu cel Frumos, cu teren în apropiere de Focșani, într-o zonă viticolă prolifică, ce, ulterior, a devenit satul Cotești, respectiv comuna Cotești, așa cum o știm astăzi. Secole de-a rândul, descendenții căpitanului Cotea au trăit în acest loc și au fost repere pentru comunitate. În secolul al XIX-lea, conacul apare în înscrisurile vremii ca aparținând familiei lui Mihai Orleanu – om politic liberal – prin cumpărare. Mihai Orleanu a fost, pe rând, primar al Focșaniului, deputat, ministru în Guvernul IC Brătianu și președinte al Camerei Deputaților. Acesta i-a lăsat edificiul, ca zestre, fiicei sale mai mici, căsătorită cu Victor Slăvescu, fost ministru de Finanțe și de Înzestrare a Armatei în perioada interbelică, politician liberal, arestat în 1950 pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare” şi, fără a fi judecat, închis la Sighet și eliberat în 1955, când închisoarea a fost dezafectată. A decedat la 24 septembrie 1977, la vârsta de 86 de ani, la Bucureşti. Academia Română l-a repus în drepturi ca membru titular în 1990.