UPDATE Ministerul Apărării revine asupra minei de la Chilia și confirmă informația ISU: Este din Primul Război Mondial

sursa foto: ISU Tulcea
sursa foto: ISU Tulcea

Obiectul metalic identificat luni dimineață pe brațul Chilia s-a dovedit a fi o mină fără încărcătură explozivă, din Primul Război Mondial. Ministerul Apărării și Inspectoratul pentru Situații de Urgență s-au contrazis inițial în privința perioadei din care provine mina marină și au revenit de mai multe ori asupra informației. Inițial, MApN a transmis că mina este din Al Doilea Război Mondial, în timp ce ISU a spus că este din Primul Război Mondial. ISU a revenit ulterior și a dat dreptate MApN spunând că mina este din Al II-lea Război Mondial, pentru ca mai apoi MApN să revină și el asupra informației confirmând informația inițială a ISU, conform căreia mina este din Primul Război Mondial.

UPDATE 17:34: Mesajul inițial al ISU Tulcea rămâne valabil. Este vorba, de fapt, despre o mină din timpul Primului Război Mondial, transmit Forțele Navale într-un comunicat de presă.

UPDATE 17:24: Mina datează într-adevăr din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, confirmă ISU Tulcea.

știrea inițială

Un obiect metalic sferic, care ar semăna cu o mină marină, a fost identificat, luni dimineață, pe brațul Chilia Veche, în județul Tulcea. O echipă de scafandri pirotehnicieni din cadrul Ministerului Apărării Naționale va ajunge la fața locului pentru a identifica obiectul și a stabili dacă este vorba de o mină marină istorică ori un altfel de obiect, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

sursa video: ISU Dobrogea

Comunicatul integral al ISU Tulcea:

„În cursul acestei dimineți, în jurul orelor 09:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea a fost alertat de către un echipaj al Poliției de Frontieră că în dreptul km fluvial 113, în apropiere de localitate Pătlăgeanca a fost identificat un obiect metalic sferic ce ar semăna cu o mină marină.

Imediat de la primirea informației, a fost activată echipa pirotehnică în vederea deplasării la fața locului, iar conducerea Inspectoratului, prin Centrul Operațional, a informat instituțiile abilitate să intervină cu situația de fapt.

De asemenea, a fost informată și Căpitănia Tulcea pentru a aduce la cunoștință ambarcațiunilor din zonă ori cele care urmează să tranziteze sectorul naval al Brațului Chilia Veche despre existența obiectului și să acorde o atenție sporită.

În acest moment, echipajul pirotehnic a identificat obiectul în dreptul km fluvial 113-114, iar împreună cu un echipaj al Poliției de Frontieră asigură măsuri de monitorizare și prevenire a unor evenimente până la ajungerea unei echipei de scafandri pirotehnicieni din cadrul Ministerului Apărării Naționale care urmează să identifice obiectul și să stabilească dacă este vorba de o mină marină istorică ori un altfel de obiect.

Recomandăm pe această cale ca toți conducătorii de ambarcațiuni să respecte indicațiile autorităților prezente la fața locului și să reducă viteza de deplasare”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.