Ucraina lovită, România ,,înțepată’’. Bucureștiul și Moscova, la limita unei crize politice bilaterale

Apropierea Ucrainei tot mai mult de izbucnirea unui război civil în partea sa răsăriteană cufundă Europa cuprinsă între NATO/UE și Rusia într-o stare tot mai pronunțată de instabilitate și incertitudine. Zdruncinarea arhitecturii de securitate în spațiul ex-sovietic al CSI unde Moscova își rezervă primatul a adus în coliziune directă Occidentul și Rusia. Consecință firească a încetării Ucrainei de a-și mai e-xercita rolul de ,,punte’’ îndeplinit până acum între cele două lumi, ciocnirea dintre cei doi poli de putere de pe continentul european pune în evidență apariția unor scurtcircuite în relațiile țărilor de frontieră UE și NATO cu Rusia.

Așa cum o atestă ultimele mesaje politice exprimate de București și de Moscova în raport cu starea de fapt din Ucraina, România și Rusia se îndreaptă încet spre o răcire evidentă a raporturilor lor politice. Citind în politica Kremlinului însemnele ,,expansionismului și imperialismului’’ România circumscrie poziției oficiale a Occidentului și consideră anexarea Crimeii de către Rusia drept agresiune directă la adresa integrității teritoriale a Ucrainei. Deranjată profund de tonul antirusesc al condamnării, Moscova a luat mai puțin în considerație ecoul european și nord-atlantic al poziției Bucureștiului.
Această măsură ce vine să decupeze România din spațiul UE și NATO, plasează Bucureștiul în situația de a-și susține independent poziția față de Moscova. Astfel, în ceea ce ține de România, Moscova și-a exprimat intenția de a avea o abordare bilaterală cu Bucureștiul față de criza din Ucraina și nu una colectivă (la nivel NATO sau UE) sporindu-și în acest mod canalul de presiune asupra României.

Aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO, pretextul Kremlinului pentru exercitarea presiunii asupra Bucureștiului

Monitorizarea atentă a Moscovei privind abordarea românească față de contextul regional odată cu exprimarea poziției oficiale a statului român reflectă un interes special pe care Rusia l-a acordat imediatei sale vecinătăți europene. Nimic excepțional, poziția României față de a doua etapă a crizei ucrainene, anexarea Crimeii de către Rusia, era definită de trilogia ,,încălcare a dreptului internațional – condamnare – respectare a suveranității și integrității teritoriale’’, iar Moscova se aștepta la o asemenea poziție din partea unui stat membru NATO și UE. Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a sesizat un puternic ,,reviriment’’ anti-rusesc în discursul președintelui român Traian Băsescu cu ocazia aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO prin care, așa cum comunică MAE-ul rus, se poate observa ,,intenția clară a Bucureștiului de a ignora cauzele adevărate ale crizei din Ucraina’’.
Teoretic, sesizarea pe care o face partea rusă față de discursul șefului de stat român susținut la 29 martie obiectează României ,,subiectivismul’’ față de actuala criză din Ucraina, însă, mult mai important, invită partea românească să reacționeze, o atrage într-o problemă atestată – retorica antirusească. Într-adevăr, nu putem nega caracterul antirusesc al discursului președintelui român, însă nu putem disocia acest discurs de poziția oficială a României privind acțiunea Rusiei în Crimeea. Kremlinul nu a înțeles că în esență, poziția României față de Rusia în ceea ce privește strict anexarea Crimeii nu este antirusească, ci anti-agresiune, este parte a poziției euro-atlantice. Asta a exprimat și Băsescu prima oară după anexare și în aceiași termeni a vorbit la 29 martie: ,,condamnăm gestul neprovocat al autorităților ruse și nu recunoaștem anexarea ilegală a Crimeii’’.
Coincidența prin care aniversarea extinderii NATO din 2004 s-a desfășurat pe fondul unei profunde crize a securității în nordul Mării Negre nu a lăsat indiferentă Moscova față de acest eveniment. Putem înțelege că, prin contestarea retoricii antirusești a președintelui român Rusia denotă o stare de îngrijorare față de NATO. Moscova nu dorește să fie tratată de către alianța nord-atlantică drept inamic (așa cum a fost tratată URSS în timpul Războiului Rece), nu dorește o schimbare de retorică la nivel NATO odată cu însușirea Crimeii care ar ridica în partea sa vestică un zid al izolaționismului european.

Dmitri Rogozin, ,,însărcinatul cu provocări’’ la adresa României și Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe al României a descifrat intenția Moscovei de a muta accentul de pe relațiile Occidentului cu Rusia pe relațiile româno-ruse în contextul crizei din Ucraina. Poziția oficială a MAE român afirmă că ,,tentația MAE rus de a transfera criza gravă pe care Federația Rusă o traversează, în prezent, în relația sa în raport cu comunitatea europeană și euro-atlantică în zona relațiilor bilaterale cu România este nefundamentată și constituie o greșeală’’. Însă această tentație a fost îndeplinită în ciuda faptului că România nu și-a dorit acest lucru. Episodul care a adus o nouă doză de neîncredere și neclaritate în relațiile româno-ruse din ultima lună l-a constituit momentul vizitei lui Dmitri Rogozin în Transnistria cu ocazia celebrării la 9 mai a ,,Zilei Victoriei asupra Fascismului în Marele Război pentru apărarea Patriei’’ – sărbătoare de suflet a rușilor.
Celebru grație talentului său de provocator, vice-premierul rus însărcinat cu probleme speciale pe Transnistria a reușit să tulbure apele la Chișinău și la București prin scăparea unor declarații ce depășesc limita respectului cuvenit fiecărui stat ca subiect al dreptului internațional. După ce a amenințat Chișinăul că vor urma consecințe grave pentru Republica Moldova ca urmare a faptului că autoritățile moldovene au confiscat o serie de liste de semnături privind unirea Transnistriei cu Rusia pe care oficialul rus urma să le ducă la Moscova, în drumul său de întoarcere spre Kremlin, Rogozin pur și simplu a subminat într-un mod cinic statul român. Fiindu-i interzisă survolarea spațiului aerian românesc, vice-premierul rus a postat pe o rețea de socializare mesajul ,,Data viitoare voi veni la bordul unui bombardier strategic’’. Această replică a fost suficientă pentru a atrage România într-o capcană cu tentă politică. MAE-ul român a solicitat părții ruse să specifice dacă declarațiile lui Rogozin reprezintă poziția oficială a Federației Ruse și, drept consecință, Bucureștiul continuă să facă jocul pe care Rusia l-a îndreptat neprovocat asupra României.

Mai important este ce spune Malghinov și nu Rogozin

Vocea Moscovei la București, ambasadorul rus Oleg Malghinov a evaluat perspectiva relațiilor româno-ruse în contextul crizei din Ucraina accentuând caracterul lor formal, dar și posibilitatea de a se trece la noi etape de dezvoltare. Diplomatul rus a catalogat premoniția expusă de președintele român Traian Băsescu conform căreia Rusia dorește refacerea Uniunii Sovietice până la brațul Chilia, vechea graniță sovietică cu România, ca fiind ,,vicioasă și motivată politic’’.
Cu toate că opinia publică ia tot mai mult în calcul dezlănțuirea Rusiei în spațiul ex-sovietic prin reactivarea brâului de conflicte înghețate Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud după ce anexarea Crimeii a setat tonul politicii de forță a Kremlinului, Moscova respinge vehement ideea reconstruirii URSS. În acest sens, oficialul rus de la București afirmă clar că ,,în ceea ce privește Războiul Rece, acesta nu a fost alegerea noastră’’. În continuare, Malghinov accentuează două greșeli majore care au fost întreprinse față de Rusia de-a lungul ultimilor ani: ,,prima a fost că în jurul Rusiei s-a încercat construirea unui zid prin diferite mijloace: extinderea NATO, înaintarea infrastructurii militare a NATO tot mai aproape de frontierele Rusiei… și a doua greșeală este că în Europa Rusia nu a fost considerată niciodată un partener cu drepturi egale’’.
Poziția exprimată de ambasadorul rus la București Oleg Malghinov dezvăluie coordonatele în baza cărora se face în prezent poli-tica externă a Rusiei. Într-o oarecare măsură, aplicarea politicii de forță în cazul Ucrainei poate fi înțeleasă ca pe o măsură extremă luată de Moscova de a nu mai permite Occidentului ,,umilirea sa’’, excluderea din afacerile Europei. Însă acest tip de acțiune a generat impredictibilitate în raport cu Federația Rusă. România, ca stat direct interesat și direct vizat de evoluțiile din Ucraina, ,,este obligată să analizeze variante și posibilități de reacție’’. Dacă îngrijorările privind pacea și stabilitatea în Europa Răsăriteană exprimate de România și măsurile sale de asigurare a securității naționale reflectă o poziție antirusească, atunci România, ca oricare alt stat ce se simte legat și amenințat de posibilitatea izbucnirii unui război în Ucraina, are dreptul legitim la o asemenea poziție.