Trei zile, 11 alegeri, niciun președinte al Camerei Reprezentanților: Problemele republicanilor după alegerile de mijloc de mandat din SUA continuă

sursa foto: Kevin Mccarthy/Facebook
sursa foto: Kevin Mccarthy/Facebook

La puțin timp după ce a câștigat o cursă strânsă în alegerile de mijloc de mandat, Partidul Republican încă se străduiește să aleagă un președinte al Camerei Reprezentanților, în ciuda majorității ușoare pe care o deține.

Liderul facțiunii republicane a Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, a eșuat în a fi ales ca Președinte al Camerei. Cele 11 runde de vot din ultimele trei zile care s-au soldat fără un rezultat final au paralizat Camera într-o manieră care nu a mai fost văzută în America încă din dinaintea Războiului Civil American, potrivit BBC.

Partidul Republican ocupă în prezent 222 de locuri în Camera Reprezentanților, iar voturile necesare pentru a alege un președinte sunt 218 (din cele 435 posibile). Problema pentru Kevin McCarthy este că un grup de aproximativ 20 de reprezentanți din propriul său partid refuză să îl aleagă.

Dizidenții sunt sceptici în privința statutului de conservator al lui McCarthy, chiar dacă acesta are votul de încredere al fostului președinte republican, Donald Trump.

Unul dintre reprezentanți, Ralph Norman, a declarat pentru BBC că pur și simplu nu are încredere în McCarthy. 

Acest impas reprezintă o confirmare a problemelor semnalate încă din noiembrie, când s-a votat, printre altele, pentru locurile din camera inferioară: Avantajul numeric mic al republicanilor expune necesitatea ca reprezentanții de culoare roșie să voteze ca un bloc unitar pentru a își putea impune voința legislativă.

Desigur, la momentul încheierii alegerilor, ar fi fost greu de prezis că neînțelegerea care ar putea fractura atât de puternic votul republicanilor își va face apariția înainte de a fi votat președintele camerei.

Astfel, la mai puțin de două luni după ce democrații au înregistrat performanțe istorice la alegerile de mijloc, republicanii se ciocnesc de o problemă de proporții istorice: Această luptă prelungită pentru alegerea președintelui camerei este cea mai lungă după 1860, când a fost nevoie de 44 de voturi pentru a concluziona alegerile, afirmă CBS News

Pe cealaltă parte, democrații sunt uniți în spatele reprezentantului Hakeem Jeffries. Jeffries și aliații săi au declarat că “sunt uniți și dispuși să rămână în Washington cât timp este nevoie pentru a pune Congresul în ordine”.

Starea actuală a lucrurilor este nevaforabilă nu doar pentru McCarthy sau partidul său, ci pentru întregul sistem legislativ al Statelor Unite, deoarece legiuitorii nu pot trece la rezolvarea altor probleme de pe ordinea de zi până când nu este ales un președinte al Camerei Reprezentanților.

“Valul roșu” care nu s-a mai adeverit pentru republicani pare să fi fost doar începutul problemelor pentru partidul conservator al Statelor Unite.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: