Un plan de acţiune economică şi financiară potrivit căruia statul bulgar ar urma să investească suma de 250 milioane leva (125 milioane euro) în bonuri de cazare pentru personalul bugetar în hotelurile de pe litoralul Mării Negre a fost prezentat Ministerului Turismului şi opiniei publice la 26 aprilie, a relatat cotidianul bulgar „Trud”. Proiectul aparţine […]
Bulgaria a înregistrat 2,3 milioane de turişti străini în luna august. Românii, cei mai numeroşi
La începutul lunii noiembrie, la Bansko, cea mai renumită staţiune montană a Bulgariei, ministrul Turismului, Nikolina Anghelkova, a ţinut un scurt bilanţ în domeniu pentru primele luni ale anului 2019. Conform informaţiilor preluate de postul naţional bulgar de radio, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019 au fost înregistraţi aproape 8 milioane turişti străini, […]
Bulgaria a primit aproape 10 milioane de turişti străini în 2018. De trei ori mai mult ca număr şi încasări decât România
Sunt foarte puţine state în Europa şi în lume care înregistrează un număr de turişti străini mai mare decât ansamblul populaţiei. Şi aici nu discutăm despre destinaţii precum Maldive, Andorra, Cipru sau Malta care, fiecare, nu însumează ca număr de locuitori mai mult de un milion de suflete. Este vorba despre vecina noastră, Bulgaria. În […]