În SUA se duce o luptă strânsă între republicanul Donald Trump (74 de ani) și democratul Joe Biden (78 de ani), contrar sondajelor de opinie care îl anunțau câștigător pe fostul vicepreședinte al lui Barack Obama. Analiștii prognozează o prezență record la urne, după ce peste 100 de milioane de americani au votat prin corespondență. […]
Trump contra Biden: Război electoral pentru democraţia Americii
La puţine minute după transmiterea în direct a primei dezbateri prezidenţiale, la Cleveland, în 29 septembrie, între preşedintele Donald Trump (Partidul Republican) şi fostul vicepreşedinte Joe Biden (Partidul Democrat), postul de televiziune CNN avansa şi un sondaj în rândul telespectatorilor. 6 din 10 americani ar fi de părere că învingătorul din dezbatere a fost candidatul […]
Războiul celor două Chine. Taiwan a adoptat o lege împotriva infiltrării Chinei comuniste în politicile insulei
La 31 decembrie 2019 Parlamentul de la Taipei, capitala Taiwanului, a adoptat un text de lege care vizează „ingerinţele străine”, fără a nominaliza R.P. Chineză. Documentul interzice activitatea politică pentru toate organizaţiile şi pentru toate persoanele finanţate de „puteri străine”, interzice activitatea de lobby a puterilor străine inamice Taiwanului şi de difuzare de ştiri false […]
Cutremur în Orientul Mijlociu. Ce este Garda Revoluţionară a Iranului, decapitată la ordinul lui Donald Trump
Din vara anului 2019, în contextul retragerii SUA din acordul nuclear încheiat de puterile lumii (Rusia, China, Marea Britanie, Franţa) cu Republica Islamică Iran, preşedintele Donald Trump a declarat oficial Gărzile Revoluţionare ca fiind „organizaţie teroristă”. La sfârşitul anului 2019 şi începutul anului 2020, după turbulenţe majore în Irak şi la Bagdad, organizate de miliţiile […]
Generalul iranian Soleimani și comandantul poliției irakiene, uciși într-un atac aerian comandat de Donald Trump
Generalul iranian Qassem Soleimani și Abu Mahdi al-Muhandis, cel mai important comandant al poliției irakiene, au fost uciși, vineri, pe aeroportul din Bagdad, într-un atac aerian comandat chiar de președintele Donald Trump, transmite Reuters, citat de G4Media. Pentagonul a transmis că atacul a avut drept scop „descurajarea planurilor viitoare de atac iraniene”. Qassem Soleimani era […]
ANALIZĂ Italia: Un nou guvern de compromis după Salvini. Între un tweet de la Trump şi democraţia digitală
Criza politică italiană, oficializată în luna august, are toate elementele unui spectacol de cancan în care actorii îşi dezvăluie, unul după altul, în timp ce se ţin de mână, slăbiciunile. Protagoniştii sunt trei: premierul demisionar, Giuseppe Conte, profesor universitar de drept privat, şi liderii celor două partide care şi-au asigurat timp de majoritatea parlamentară la […]