Statul-fantomă de la Marea Neagră a organizat alegeri. Abhazia are acelaşi preşedinte

La 8 septembrie, în Abhazia s-a desfăşurat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, câştigat de Raul Hadgimba, actualul şef al statului.

Raul Hadgimba conduce Abhazia din 2014 şi l-a avut contracandidat pe Alhas Kviţiniia, care după anunţarea rezultatelor scrutinului a refuzat să recunoască înfrângerea. Agenţia abhază de presă, Apsnypres, a anunţat că au fost înregistraţi 67 de observatori independenţi, aproape toţi provenind din state nerecunoscute – ca şi Abhazia – de comunitatea internaţională: Osetia de Sud, Republica Populară Doneţk, Republica Populară Luhansk, Transnistria, Nagorno-Karabah. Lor li s-au alăturat activişti din Rusia şi Belarus, precum şi un deputat al Alternativei pentru Germania, Stefan Keuter.

Victoria actualului preşedinte al Abhaziei era previzibilă deoarece, din 2004, el este favoritul preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Între cei doi, la 9 august, a avut loc o întrevedere la Soci, staţiunea preferată a lui Putin, iar liderul de la Kremlin a promis sprijin.

Abhazia, statul fantomă de pe litoralul Mării Negre

Abhazia are o suprafaţă de aproximativ 8.600 kilometri pătraţi (egală cu suprafaţa judeţului Constanţa) şi o populaţie estimată de 215.ooo de locuitori, cu capitala la Suhumi, pe malul Mării Negre. Staţiunile ei litorale au fost renumite în timpul URSS, când Abhazia a fost o republică autonomă în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Gruzine (Georgia de astăzi). Gagra sau Piţunda, ultima locul preferat de odihnă al liderului sovietic Nikita Hrusciov (1953-1964), au căpătat un renume binemeritat în turismul sovietic.

După destrămarea URSS, Abhazia şi-a proclamat independenţa, în 1992, nerecunoscută de Georgia: urmarea a fost un război cu peste 30.000 de victime de ambele părţi, încheiat în 1993 cu separarea de facto a regimului de la Suhumi, sprijinit de Rusia.

În august 2008, trupele georgiene au încercat să reintre în posesia Abhaziei şi Osetiei de Sud, ambele desprinse în 1992-1993, dar Federaţia Rusă a intervenit militar şi a înaintat decisiv spre Tbilisi, capitala Georgiei. Abia intervenţia ultimativă a comunităţii internaţionale, inclusiv prezenţa preşedintelui Poloniei la Tbilisi, au împiedicat ocuparea Georgiei de către Rusia. La 26 august 2008, Moscova recunoştea independenţa republicilor Osetia de Sud (cu 40.000 de locuitori şi o bază militară rusă) şi Abhazia.

8.000 de soldaţi ruşi sunt prezenţi, de atunci, pe teritoriile Osetiei de Sud şi Abhaziei. Comunitatea internaţională nu a recunoscut pierderile teritoriale georgiene iar astăzi, în 2019, abia 5 state membre ONU au acceptat relaţii diplomatice cu Abhazia şi Osetia de Sud: Rusia, Venezuela, Nicaragua, Siria şi Nauru.

Rusia are propria republică la Marea Neagră

Mai bine de 70% din veniturile bugetare ale Abhaziei provin din Federaţia Rusă. Unele sectoare economice produc ceva, cum ar fi turismul la Marea Neagră, unde peste 98% dintre vizitatori provin tot din Rusia. Totuşi, în 2014, abhazii au respins în mod neaşteptat proiectul unui „Tratat de integrare” cu Federaţia Rusă, propus de autorităţile de la Suhumi.

Aceasta deşi la 8 august 2019, la Suhumi, Osetia de Sud şi Abhazia au aniversat 11 ani de la proclamarea independenţei lor faţă de Georgia şi au anunţat public susţinerea necondiţionată faţă de partenerul lor strategic, Federaţia Rusă. Într-un material publicat de agenţia abhază de presă, Apsnypress, ambasadorul Osetiei de Sud la Suhumi, Oleg Boţiev, declara că „Osetia de Sud este veşnic recunoscătoare Rusiei şi nu va uita niciodată faptul că soldaţii şi ofiţerii ruşi au venit să apere poporul Osetiei de Sud în zilele dificile din august 2008. Osetia de Sud nu va mai fi niciodată parte din Georgia”. În acelaşi mod, preşedintele abhaz a precizat în repetate rânduri, în timpul campaniei prezidenţiale, că Federaţia Rusă reprezintă, pentru ţara sa, „un aliat şi un partener strategic”.

Republicile nimănui. Ce face Rusia cu statele fantomă?

Înaintea alegerilor prezidenţiale, Kremlinul a anunţat că va dona 68 milioane dolari Abhaziei pentru refacerea infrastructurii, până în 2022. La fel, ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Şoigu, a promis că va aloca fonduri bugetare pentru modernizarea armatei abhaze.

Proiectele au totuşi o problemă: Georgia, sprijinită de comunitatea internaţională, inclusiv de România, nu recunoaşte nicio autoritate la Suhumi.

Când, în luna iulie 2019, prim-ministrul Abhaziei, Valei Bganba, a anunţat că intenţionează să găsească fonduri pentru redeschiderea aeroportului internaţional Babuşera din Suhumi, închis în timpul războiului din 1992-1993, Ministerul de Externe al Georgiei a replicat că acest lucru nu se va întâmpla pentru că „aeroportul nu va putea fi utilizat pentru zboruri internaţionale”. Acum, abhazii utilizează aeroportul internaţional din Soci, din Federaţia Rusă, dacă îşi propun să plece în foarte puţinele state din lume unde pot călători.

Alegerile prezidenţiale din 8 septembrie din Abhazia, recunoscute de Federaţia Rusă, au fost condamnate de Georgia. Preşedintele de la Tbilisi, Salome Zurabişvili, a transmis comunităţii internaţionale la 26 august că ţara sa cere revenirea Abhaziei şi Osetiei de Sud între frontierele georgiene. Preşedintele abhaz, Raul Hagimba, a replicat imediat, pe fondul campaniei electorale: „Nu îmi pasă de Georgia Ceea ce ei îşi propun nu are nicio importanţă pentru ţara noastră. Abhazia ştie că are un aliat, Federaţia Rusă”.

Nici prim-ministrul georgian proaspăt învestit de Parlament, la 8 septembrie, Ghiorghi Gaharia, nu a recunoscut alegerile abhaze, amintind fără ocolişuri de „ocupaţia rusă” a acestor teritorii, în discursul său către deputaţi.

Ca şi în cazul Transnistriei din apropierea frontierelor României, sau ale republicilor din Estul Ucrainei, apărute după invazia militară din 2014, Abhazia şi Osetia de Sud vor rămâne state independente întreţinute de Federaţia Rusă atâta vreme cât bugetul Kremlinului va fi generos cu ele dar, mai ales, cât presiunea internaţională asupra Moscovei nu va fi cea necesară. Nu excludeţi, însă, nici exasperarea populaţiilor acestor republici ale nimănui, cetăţeni fără identitate şi neprimiţi nicăieri prin lume.