Statuile Constanţei Vechi: nepăsare, indolenţă, incultură. Administraţiile locale şi micile minuni de pe faleza Cazinoului -

info-sud-est-statui-peninsula Anii `50 – `60 au dat Constanței patrimoniul sculpturilor de for public, de care cel mai vechi oraș al României se bucură și astăzi.

Atât stațiunea Mamaia, cât și zona peninsulară a orașului au cunoscut, în primele două decenii ale comunismului, o investiţie neaşteptată în ceea ce priveşte patrimoniul istoric și cultural. Pe lângă marile descoperiri arheologice din cetatea Tomisului, cu artefacte de excepţie, ce pot fi astăzi admirate în tezaurul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, orașul de la malul mării a fost îmbogățit de operele marilor sculptori români: Ion Jalea, Corneliu Medrea, Oscar Han, Boris Caragea, Zoe Băicoianu, Mac Constantinescu sau Constantin Baraschi.

Astfel, au fost create două zone geografice de o mică întindere care au găzduit și încă găzduiesc aceste statui, devenite opere de artă de for public și, multe dintre acestea, introduse pe lista monumentelor istorice de categoria B, sau chiar A, cu o valoare națională și internațională.

În Mamaia această salbă de sculpturi ale renumiților artiști români a fost continuu afectată de furturi, astăzi rămânând expuse doar operele din piatră, cele din bronz fiind dispărute. Situația este tragică în ceea ce privește acest patrimoniu cultural din staţiune, statuile sunt lăsate în uitare, nepuse în evidență și degradate de nepăsare și de trecerea timpului. Tratamentul acordat acestor opere de artă şi monumente de for public nu a produs intervenţia factorilor decidenţi: dacă în ceea ce priveşte furtul lor, pare că nimeni nu e vinovat, în cazul statuilor depuse la Baza de ecarisaj, aceleaşi autorităţi obligate să reacţioneze ridică din umeri a neputinţă.

Citește și „TRAFIC CU OPERE DE ARTĂ ÎN CONSTANȚA?! (II)“

În Peninsula constănțeană, lucrurile se prezintă puțin mai bine la prima vedere, însă nu îndeajuns în raport cu valoarea formidabilă a acestei moșteniri.

Salba de sculpturi de pe faleza constănțeană, ce include statuia lui Mihai Eminescu (1934), Grupul statuar „Pescarii” (1959), statuia Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) (1937) și a muzei sale, „Femeie cu Harpa”, „Timonierul”, basorelieful „Oameni cu tauri” (1964), „Arcașul” (1926, expusă în 1961) și statuia lui Anghel Saligny (1957) se prezintă într-o stare decentă în comparație cu cele din stațiunea Mamaia.

Însă simbolul patrimoniului sculptural constănțean, dar și românesc, Muzeul „Ion Jalea”, este exemplul cel mai trist și mai elocvent pentru situația dezastruoasă și interesul administrației locale în raport cu acest subiect.

Copia, în fața Curții de Justiție din Luxemburg. Originalul, aruncat în praful din fața casei Pariano

Marele sculptor Ion Jalea, născut în Casimcea, județul Tulcea, membru al Academiei Române, a lăsat Constanței o moștenire neprețuită. 227 de lucrări dintre care 119 au intrat în patrimoniul statului în anul 1985 sunt găzduite de Muzeul care îi poartă numele, din Constanța. Jalea este un adevărat simbol al culturii dobrogene pentru că, la Tulcea, este autorul unuia dintre cele mai mai impozante monumente ale oraşului, statuia lui Mircea cel Bătrân, inaugurată în anul 1972 în Piaţa Civică.

În apropierea Catedralei Ortodoxe, la intersecția străzilor Arhiepiscopiei cu Regina Elisabeta, Casa Pariano în care funcționează Muzeul Jalea are ușile ferecate. La intrarea în clădire, în exterior, stau uitate, în nepăsare, două opere ale maestrului Jalea, monumente istorice de categoria B – basorelieful „Oameni cu tauri” și „Arcașul” . Nu există nicăieri numele lucrărilor, anii în care au fost executate sau numele autorului. Pur și simplu stau așezate în fața muzeului închis din lipsa fondurilor: nu se găsesc bani pentru cumpărarea unei centrale termice care ar putea asigura încălzirea în anotimpul rece, acest lucru făcând ca muzeul să fie deschis doar pe perioada verii. Cele două lucrări sunt reprezentative pentru opera lui Jalea, dar acest lucru nu este relevant pentru Constanţa: parcelele soioase de maidan din faţa clădirii sunt neîngrijite şi nimic nu îţi atrage atenţia. Scandalos este faptul că opera sculptorului care ar merita mai multă decenţă din partea factorilor de decizie ai urbei este preţuită în modul cuvenit peste hotare. „Arcaşul” este recunoştinţa lui Ion Jalea, mutilat în Primul Război Mondial, pentru toţi aceia care şi-au jertfit viaţa idealului naţional şi pentru înfăptuirea Marii Uniri. Finalizată în 1926, „Arcaşul” a fost expusă public constănţenilor în 1961, fiind amplasată pe faleza Cazinoului. Decenii la rând a rămas acolo, la fel de anonimă ca acum, până când, în 2013, a fost aruncată în praful din faţa casei Pariano, şi ea un model de dezinteres. Important pentru Europa, dar nu şi pentru Constanţa, este că o copie, din bronz, a „Arcaşului” lui Ion Jalea a fost amplasată, în 2009, la Curtea de Justiţie din Luxemburg. Acolo este pusă în deplina ei valoare şi admirată. Copia. Originalul este tratat cu acelaşi respect cu care cultura Constanţei a fost privită decenii la rând.

Cum este pusă în valoare statuia făuritorului Portului Constanța?

La câțiva pași distanță înspre port găsim statuia lui Anghel Saligny, monument istoric de categoria A, realizată în anul 1957 din bronz. Operă a sculptorului Oscar Han, extrem de important dar şi controversat artist, silueta personajului care a marcat definitiv istoria Constanţei şi a Dobrogei priveşte spre port. În orice alt oraş ar fi fost pusă în valoare, cu un spaţiu propice, cu date de identificare, cu o iluminaţie nocturnă aferentă. Dacă ai vreo curiozitate, vezi limpede un soclu năruit şi o esplanadă murdară şi deloc primitoare.

„Timonierul“… anonim

Salba de statui ce se întinde pe toată lungimea falezei începe cu „Timonierul”, despre care nu poți afla nici o informație (nici măcar denumirea operei de artă), decât aceea că este realizată de Ada Geo Medrea, nume încrustat pe spatele statuii.

E aproape imposibil să te opreşti câteva minute pentru că, deşi aşezată într-o poziţie excelentă, statuia se află la intersecţia a două artere rutiere foarte circulate, pietonii sau turiştii neavând şansa unei tihne artistice.

„Timonierul” privește înspre mare, iar câmpul lui vizual cuprinde, pe lângă Cazinoul de pe faleză, și statuia Reginei Elisabeta (Carmen Sylva).

Carmen Sylva, Regina României, și muza cu „harfa“ ei

Statuia Reginei Elisabeta, operă a lui Ion Jalea, a fost inaugurată în ziua Sf. Marii a anului 1937, în prezenţa regelui Carol al II-lea, a Marelui Voievod Mihai (rege al României între 1927- 1930 şi 1940- 1947) şi a oficialităţilor locale. Omagiul adus primei Regine a României este unul simbolic: Elisabeta, sau Carmen Sylva pe numele ei de scriitoare, a lăsat amprente inconfundabile asupra istoriei oraşului. Maestrul Jalea a amplasat statuia pe faleza Cazinoului şi a stabilit ca Regina să privească marea şi ctitoria ei, de la capătul digului, „Cuibul Reginei”. Micul palat de vară unde Elisabeta locuia vreme îndelungată când ajungea la Constanţa, în vecinătatea Farului „Carol I”, spaţiul unde ajungeau şi capetele încoronate ale Europei. Ultima vizită cu fast pe care Elisabeta a primit-o acolo a fost a ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei şi a familiei sale imperiale, în ultima vară de pace, în iunie 1914.

Istoria statuii lui Jalea urmează, simbolic, istoria românească. Ocuparea oraşului de trupele sovietice a făcut-o indezirabilă, nu înainte ca soldaţii Armatei Roşii să încerce câteva gloanţe în bronzul ei. „Carmen Sylva” a fost coborâtă de pe soclu la începutul anului 1948 şi, mai bine de şase decenii, a vieţuit prin subsoluri, ascunsă şi ignorată. A fost, însă, salvată de propaganda primitivă a „obsedantului deceniu”, a scăpat de furia sovietică şi a reuşit chiar să fie reparată de urmele de gloanţe. Eforturile lăudabile ale directorului Muzeului de Artă, Doina Păuleanu, au condus la revenirea ei în istoria culturală mutilată a oraşului, în 2013. Poate că nu este cea mai bună lucrare a lui Ion Jalea dar memoria Constanţei fără Regina Elisabeta şi, mai ales, a Regelui Carol I este una incompletă şi nedreaptă. Din păcate, la Constanţa nu există nicio reprezentare publică a primului suveran al României iar administraţiei locale nu i-a trecut prin minte, mai bine de un sfert de secol, să denumească o arteră a oraşului cu numele lui.

Ansamblul statuar „Femeie cu harpă”, aflat la baza soclului operei lui Jalea, a cunoscut un alt destin. În 1971, cel mai probabil dintr-un capriciu al unui şef local, a fost transferat din depozitul Muzeului de Artă şi amplasat în fântâna arteziană centrală a Medgidiei. Acolo este şi acum, Constanţa benefiind de o copie rezonabilă dar nu neapărat şi din materialul cel mai bun. Nu a reieşit clar, în dezbaterea publică, de ce municipalitatea Constanţei a lăsat o operă de artă, dislocată, la Medgidia. Cu siguranţă, fostul edil al urbei, regizor al carnavalului din Mamaia şi al proiecţiei „Mamaia style”, nu credea în Ion Jalea sau în cultura oraşului iar preocuparea administrativă pentru recuperarea unui monument a fost neglijabilă.

Câtă carte ştiu diriguitorii culturii constănţene se poate observa şi din două amănunte picante legate de această operă de artă. Muza, așa cum este denumită ea, ce stă la picioarele Reginei Elisabeta, are numele greșit încrustat pe placa explicativă, unde este scris: „Femeia cu harfa“. Mai mult, pe hărțile obiectivelor turistice din peninsulă, statuia lui Carmen Sylva este trecută ca fiind întruchiparea Reginei Maria, și nu a Reginei Elisabeta. Regina Maria, alt personaj simbol al României Mari, cu o ctitorie regală la Mamaia, devalizată de corupţie şi dezinteres, nu are nici ea un loc pe harta Constanţei.

„Pescarii“, un grup statuar, de asemenea, trimis în anonimat

La câțiva metri distanță de Acvariu, fost restaurant al Cazinoului din Constanța, găsim Grupul statuar „Pescarii”, opera lui Corneliu Medrea, monument istoric de categoria B, realizat în anul 1959.

Poziționat într-un havuz, murdar și neîngrijit chiar și după lucrările de reabilitare a centrului istoric, pescarii lui Medrea își scot metaforic năvodul din mare, în așteptarea unei capturi mai mari și a unor vremuri mai bune, așteptând, răbdători, ca cineva să le treacă denumirea pe o placă informativă.

„Eminescul“ lui Oscar Han

Celălalt capăt al falezei este ve-gheat de statuia lui Mihai Eminescu. Marele poet român, ce și-a petrecut câteva zile la sfârșitul secolului al XIX-lea în mansarda hotelului „Regina”, astăzi, „Intim”, privește marea și este privit de turiștii ce se plimbă pe faleza constănțeană. Lucrarea este opera lui Oscar Han şi a fost inaugurată, cu fast, de Sf. Maria anului 1934. La dezvelirea monumentului au fost prezenţi regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, prim ministrul liberal Gheor-ghe Tătărescu, oficialităţi guvernamentale, militare şi locale. Lucrarea de pe faleza Constanţei nu a fost scutită de rumoare în spaţiul public, Oscar Han fiind, la acel moment, deputat de Mureş în Parlamentul României, ales în decembrie 1933 pe listele Partidului Naţional Liberal.

Calitatea de parlamentar a fost adusă în discuţie ori de câte ori i se acordau oferte pentru lucrări publice, iar ele nu au lipsit în perioada 1933- 1938. Am aminti, aici, statuia regelui Carol I din curtea castelului Peleş, din Sinaia (1933), ansamblul statuar de la Mărăşeşti (1934), statuia lui Mihail Kogălniceanu din Bucureşti (1936) sau a domnitorului Vasile Lupu de la Orhei, din Basarabia (1938). Cu toate acestea, monumentul lui Mihai Eminescu, de la Constanţa, este unul dintre cele mai reprezentative din creaţia artistului şi rămâne un punct de reper major în moştenirea culturală a oraşului.

Soclul părăsit de fostul primar al Constanței

În extremitatea nordică a Peninsulei, în zona în care astăzi își desfășoară activitatea în clădirile vechi sau în noile construcții instituțiile de justiție ale Constanței – Tribunal, Judecătorie -, zace soclul gol, murdar și degradat pe care odată odihnea bustul lui I.N. Roman, mutat în parcul din fața Bibliotecii Județene cu același nume. Nu a mai fost pus nimic în loc, nici soclul nu a fost îndepărtat. A rămas neîngrijit în centrul unei zone verzi mizere aflate deasupra unui WC public dezafectat şi acoperit cu moloz. Bustul este opera sculptorului I.C. Dumitriu- Bârlad şi a fost inaugurat în 1932 ca un omagiu adus unui om dedicat Constanţei, primar (1910), deputat şi senator, neobosit susţinător al cauzei Dobrogei şi dobrogenilor.

Patrimoniul sculptural al zonei geografice a Peninsulei Constanța este completat și dominat de statuia impunătoare a simbolului orașului, marele poet latin Ovidius, exilat la Pont.

Ce moștenire culturală lasă administrațiile constănțene de după 1989?

Spre deosebire de statuile din Mamaia, multe dintre ele dispărute, în zona peninsulară a Constanței operele de artă de for public au rezistat vremurilor și speculatorilor de artă. Însă, la fel ca și în Mamaia, lipsesc informațiile despre ele, lipsesc poveștile și lipsește acea strategie de a fi puse în evidență mult mai bine. Acest lucru poate fi mai lesne pus în valoare dacă am compara situaţia acestor monumente constănţene cu ale celor aflate în Nordul Dobrogei, la Tulcea, acolo unde administraţia locală a înţeles să repună în memoria locuitorilor câteva dintre personalităţile legate de istoria oraşului şi a judeţului. Parcul tematic din oraşul de la intrarea în Delta Dunării, din parcul de lângă Biblioteca Județeană „Panait Cerna“, a adunat câteva lucrări reprezentative iar monumentul grandios din inima Tulcei, statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, lucrată de Ion Jalea, este judicios pusă în valoare din punct de vedere arhitectonic.

info-sud-est-mircea

Cât de importante sunt statuile Constanţei pentru istoria culturală a ţării? Autorii lor sunt aproape tot ce a putut da România în acest domeniu în prima jumătate a secolului al XX-lea. Fie şi pentru acest lucru, ele ar merita mai mult respect şi ar trebui să reprezinte obiective obligatorii ale turismului cultural. Pentru acest lucru, este nevoie de existenţa unei minime informaţii publice, de punerea lor în valoare, de o îngrijire profesionistă şi de reacţii imediate, instituţionale, în momentul în care sunt vandalizate sau aruncate în nepăsare.

Citește și „TRAFIC CU OPERE DE ARTĂ ÎN CONSTANȚA?! (I)“

Iar una dintre sarcinile administrațiilor locale ce se succed în democrație ar fi aceea de a crea, pe lângă ce există deja, un patrimoniu cultural care, peste ani, se va identifica cu perioada de după `89. Până acum, din păcate, nu există așa ceva.

Un circuit al acestor monumente de for public din Peninsulă, la care se adaugă şi alte câteva din vecinătate, precum şi al celor din Mamaia, care au scăpat de hoţi şi indolenţa autorităţilor, poate fi o lecţie aparte dintr-un curs de turism cultural. O preocupare constantă pentru păstrarea lor, pentru conservarea profesionistă şi punerea în valoare ar pune Constanţa pe un loc de cinste între oraşele ţării. Nu e nevoie de veşnicele oftaturi legate de cheltuirea banilor publici pentru cultură: pariul pentru viitor al Constanţei este legat exclusiv de respectul pentru trecut şi pentru memoria oamenilor şi faptelor care au construit identitatea urbei.