
Proiectul „Stagiune de teatru în localitățile județului”, organizat de Asociația culturală pentru tineret și copii Art Theatre, a pus în scenă trei spectacole pentru locuitorii din comuna Oltina, transmite Art Theatre într-un comunicat de presă.
- Miercuri, 4 octombrie, a avut loc spectacolul interactiv pentru copii „Lumea Poveștilor”
„Este un spectacol dedicat celor mici, care stârnește curiozitate și dorința de a participa prin cântec și dans. De data aceasta a avut loc o singură reprezentație, dar care s-a bucurat de un succes enorm, copiii fiind foarte activi, energici și bucuroși. S-au amuzat de personajele din poveste, de mișcările pe care le făceau acestea și de cântecele haioase care stârneau râsul necontenit”, descriu organizatorii atmosfera piesei.
- Joi, 5 octombrie, a venit rândul adolescenților și adulților să se bucure de spectacolul „Decizia finală e la tine”
„Acesta este un spectacol care le oferă tinerilor o viziune din altă perspectivă. De asemenea, acest spectacol de teatru îi învață și le oferă la final un mesaj extrem de important: indiferent de orice decizie este nevoită mama minoră să ia, important este să fim conștienți și să știm cum să nu ajungem în această situație”, este prezentată povestea Izei, care a rămas însărcinată la o vârstă fragedă.
- Vineri, spectatori de toate vârstele au putut lua parte la spectacolul de comedie „Plata Birului”
„Prin aceste spectacole am adus zâmbete tuturor, și celor mici, dar și celor mari, experiența fiind de necomparat și pentru echipă”, transmiteasociația Art Theatre.
În următoarele zile, aceleași spectacole vor fi puse în scenă, dar de data aceasta în comuna Corbu, adaugă organizatorii.
Locuitorii comunei Corbu se vor putea bucura de miercuri până vineri de cele trei spectacole, în aceeași ordine – „Lumea Poveștilor” și „Decizia finală e la tine” vor avea loc miercuri, respectiv joi, de la ora 11:00, iar în seara zilei de vineri, de la ora 17:00, vor putea lua viziona „Plata Birului”
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



