Sirenele de alarmare din Faleză Sud vor fi verificate vineri diminață, anunță primăria

sursă foto: Primăria Constanța
sursă foto: Primăria Constanța

Sirenele de alarmare din Faleză Sud, în apropiere de Liceul Lucian Blaga, vor fi testate vineri în intervalul orar 11:00 – 11:30, transmite Primăria Constanța într-o postare pe Facebook.

„Pe timpul desfăşurării acestei activităţi, constănțenii nu trebuie să-şi întrerupă activitatea normală, deoarece acest exerciţiu implică doar personalul de la nivelul administraţiei publice locale”, adaugă primăria.

În timpul exercițiului, vor fi testate toate tipurile de semnale: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană și încetarea alarmei.

Fiecare semnal are o durat[ diferită, după cum urmează:

  •  Semnalul “alarmă aeriană” se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.

*Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a obiectivului, respectiv localității.

  • Semnalul “alarmă la dezastre” se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele. 

*Semnificație: Prevenirea populației asupra pericolului produs de dezastre naturale.

  • Semnalul “prealarmă aeriană” se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele. 

*Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a obiectivului, respectiv localității.

  • Semnalul “încetarea alarmei” se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.

*Semnificație: Înştiințarea populației despre faptul că pericolul a trecut.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: