
Constănțeanca atacă Top 30 ATP!
Aflată pe locul 32 ATP, Simona Halep, jucătoarea de tenis născută și formată în Constanța, pare că nu se va opri aici, forma ei din ultima vreme dându-ne mari speranțe.
La doar 22 de ani, Simona a reușit să lege o serie de victorii impresionante și să joace semifinala puternicului turneu de la Roma, ca mai apoi să câștige două turnee la rând, la Nurnberg, pe zgură, şi la Hertogenbosch, în Olanda, de data aceasta pe iarbă. Cu o serie de 11 victorii consecutive, Simona Halep este a doua româncă în clasamentul ATP, după Sorana Cârstea, cu mențiunea că cea din urmă, aflată pe locul 23, a jucat cinci turnee în plus față de jucătoarea constănțeancă.
Visul de la Wimbledon, curmat de Na Li
După ce a trecut în primul tur de la Wimbledon de bielorusa Olga Govortova, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, dupa o oră și 45 de minute de joc, Simona a încercat să o învingă, în turul doi, pe Na Li, cap de serie numărul șase. Chinezoaica și-a adjudecat primul set cu scorul de 6-2, după 29 de minute, iar în setul doi Halep a dat speranțe publicului român că poate să revină în joc, câștigând cu un 6-1 ca-tegoric, în 31 de minute. A urmat un set trei dificil pentru jucătoarea din România, adjudecat de Na Li cu un sec 6-0.
Dar chiar și așa, eliminată în turul doi de la turneul pe iarbă de la Wimbledon, Londra, Simona Halep a plecat acasă cu un cec în valoare de 38.000 de lire sterline, aproximativ 44.500 de euro, conform Mediafax.
- Drumurile din județul Tulcea rămân închise luni dimineața: Mașini și persoane blocate în zăpadă, localități fără energie electrică - 27 noiembrie 2023
- GALERIE FOTO România merge la EURO 2024 după victoria 2-1 cu Israel/ Ce spun marcatorii, selecționerul și căpitanul naționalei - 19 noiembrie 2023
- FC Hermannstadt smulge un punct la Constanța în minutul 91/ Campioana Farul, fără victorie în ultimele cinci etape/ Gică Hagi, cartonaș roșu văzut la finalul meciului - 11 noiembrie 2023
simona cum tot cashtiga turnee importante, sa-i spunem simona ”hapla-haleapla” halep